Meciul secolului: Nabucco vs South Stream - interviu cu Alexandros PETERSEN -</i>

Nabucco e un proiect viabil, în comparaţie cu South Stream. Acesta este numai ceaţă geopolitică, cu scopul de a sabota Nabucco şi de a descuraja actori principali, precum Turcia şi Bulgaria, să participe la acest proiect orientat către Occident. 1) South Stream este prohibitiv de scump: preţul de 20-24 de miliarde de dolari menţionat public de Alexander Medvedev, numărul doi al Gazpromului, nu e realist. 2) Capacitatea proiectată a South Stream, menţionată de Gazprom " 61 miliarde de metri cubi pe an " nu este, cel mai probabil, fezabilă din punct de vedere tehnic pentru o conductă atît de lungă, submarină. 3) South Stream are aceeaşi problemă ca şi Nabucco: lipsa gazului pentru a umple conducta. Acesta e principalul tip de motive pentru care noul guvern al Bulgariei nu numai că s-a retras din proiectul South Stream, dar reevaluează toate proiectele energetice pentru teritoriul bulgăresc bazate pe Rusia. Vizita premierului Putin în Turcia, de la începutul lui august, subliniază neseriozitatea South Stream. Putin s-a întîlnit cu premierul Erdogan, chipurile, pentru a semna un acord care să permită conductei South Stream să treacă prin apele turceşti, iar presa rusă a anunţat acest lucru ca pe o mare realizare. Dar acordul se referă doar la permisiunea acordată Rusiei de a începe testele privind posibilitatea ca gazoductul să treacă prin apele turceşti. După ce acestea se sfîrşesc, Ankara va trebui să aprobe ruta printr-un acord separat. Aceasta evidenţiază circul geopolitic pe care îl reprezintă South Stream. Cum Rusia e un jucător major pe piaţa energetică atît în Ungaria, cît şi în Austria, putem spune că Rusia e deja un jucător de facto în proiectul Nabucco? Cîtă influenţă poate avea Rusia asupra proiectului Nabucco, privind fluxurile energetice şi preţurile? Mult mai probabilă decît construirea vreodată a South Stream este posibilitatea ca firmele ruseşti " poate nu Gazprom, dar companii controlate de Kremlin " să ajungă să joace un rol în Nabucco. De fapt, folosirea energiei în scopuri strategice pe plan extern este acum politică de stat în Rusia. Aşa că încorporarea companiilor ruseşti în proiectul Nabucco nu ar servi pentru atenuarea tensiunilor în regiune, ci ar submina, în schimb, întregul scop al proiectului, care este de a evita influenţa geopolitică a Moscovei asupra resurselor de energie ale Europei. Dar de ce sînt Statele Unite mai preocupate de "independenţa energetică a Europei faţă de Rusia" decît state europene ca Germania sau Italia, care nu văd probleme în acordurile energetice bilaterale cu Kremlinul? SUA sînt mai preocupate de securitatea energetică a Europei decît mulţi dintre actorii europeni, deoarece Washington-ul vede tabloul de ansamblu, altfel decît responsabilii de la Berlin şi de la Roma. Pentru Germania, prioritatea este relaţia ei cu Rusia, iar în Italia există o relaţie personală strînsă între Berlusconi şi Putin. Lobby-ul de afaceri " energetice, şi nu numai " face mari presiuni asupra guvernelor acestor două ţări pentru a păstra legături strînse cu Moscova, deoarece acest lucru înseamnă că propriile investiţii în Rusia vor rămîne bine protejate. SUA, în schimb, văd geopolitica energetică a Rusiei ca pe o ameninţare la securitatea continentului european şi la unitatea UE. Văd, de asemenea, că relaţiile UE cu vecinii ei de la Marea Neagă şi din regiunea caspică sînt periclitate de interesele energetice ale Rusiei în aceste regiuni. Deci, în esenţă, este vorba de o discordanţă între viziunea globală a SUA şi vederile mioape ale responsabililor germani şi italieni. Ce opţiuni reale are Europa pentru a face faţă în mod eficient presiunilor ruseşti de pe piaţa gazului? Import de gaze lichefiate (LNG), un NATO energetic? Cea mai bună opţiune pe care o are la dispoziţie UE în lupta cu presiunile ruseşti de pe piaţa gazului este să fie hotărîtă să construiască rute alternative către producătorii de la Marea Caspică şi către cei din Orientul Mijlociu. Nu e vorba numai de Nabucco, dar şi de conducta transcaspică din Azerbaidjan către Turkmenistan. Ţările maritime din UE pot impulsiona dezvoltarea alimentării cu LNG, dar asta depinde de costuri. Pentru ansamblul comunităţii transatlantice este important ca NATO să trateze securitatea energetică drept o problemă majoră: nu numai în termeni de protecţie a infrastructurii, dar şi în sens strategic. Alianţa ar trebui să pregătească acorduri care să reglementeze reacţiile sale la ameninţările energetice: întreruperile de energie, cartelurile energetice care acţionează împotriva Alianţei, atacurile la adresa infrastructurii energetice strategice şi şantajele energetice care afectează politica externă a membrilor Alianţei. Toate aceste ameninţări reprezintă o realitate astăzi, iar NATO a rămas în urmă la multe capitole, în cazul în care îşi propune să atace o problemă de importanţă strategică imensă pe continentul european: securitatea energetică. Alexandros Petersen " expert american în geopolitica energetică a Eurasiei " este bursier "Dinu Patriciu" pentru Securitate Energetică Transatlantică şi director asociat al Eurasia Energy Center din cadrul Atlantic Council of United States.