Lumea după ordinea internațională liberală

Pentru mulți analiști, ordinea internațională liberală s-a sfîrșit odată cu ascensiunea Chinei și cu alegerea președintelui american Donald Trump. Dacă însă Joe Biden îl învinge pe Trump la alegerile din noiembrie, ar trebui el oare să restaureze această ordine? Pesemne că nu; dar trebuie să o înlocuiască.

Criticii observă, pe bună dreptate, că „ordinea americană” de după 1945 nu a fost nici globală și nici întotdeauna foarte liberală. A lăsat pe dinafară mai bine de o jumătate din mapamond (blocul sovietic și China) și a inclus în cercul apropiaților multe state autoritare. Hegemonia americană a fost întotdeauna exagerată. Cu toate acestea, țara cea mai puternică trebuie să exceleze în producerea de bunuri publice globale; în caz contrar, ele nu vor mai fi disponibile, iar americanii vor avea ei înșiși de suferit.

Pandemia actuală este un bun exemplu. Un obiectiv realist pentru o eventuală administrație Biden ar trebui să fie fondarea unor instituții internaționale întemeiate pe reguli, cu membri diferiți, în funcție de diferitele probleme vizate.

Ar accepta oare China și Rusia să participe la un astfel de proiect? În anii 1990 și 2000 nici una dintre ele nu putea contrabalansa puterea americană, iar SUA situau obiectivul menținerii valorilor liberale mai presus de principiul suveranității. SUA au bombardat Serbia și au invadat Irakul fără aprobarea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. SUA au sprijinit de asemenea o rezoluție din 2015 a Adunării Generale a Națiunilor Unite care instituia „responsabilitatea de a proteja” cetățenii brutalizați de propriile guverne – o doctrină de care s-au folosit apoi, în 2011, pentru a justifica bombardarea Libiei în vederea protejării cetățenilor din Benghazi.

Vocile critice descriu aceste acțiuni ca pe un hybris american după încheierea Războiului Rece (Rusia și China s-au simțit înșelate atunci cînd, bunăoară, intervenția condusă de NATO în Libia s-a soldat cu schimbarea regimului), în vreme ce susținătorii SUA descriu astfel de intervenții ca pe o evoluție firească a dreptului internațional umanitar. În tot cazul, creșterea puterii Chinei și a Rusiei a pus limite mai stricte intervenționismului liberal.

Ce rămîne atunci de făcut? Rusia și China insistă asupra principiului suveranității din Carta ONU, potrivit căruia statele se pot angaja în război numai pentru autoapărare sau cu aprobarea Consiliului de Securitate. Anexarea forțată a unui teritoriu vecin s-a petrecut rar, după 1945, și atunci cînd a avut loc, a dus la sancțiuni costisitoare (vezi cazul anexării Crimeii de către Rusia, în 2014). În plus, Consiliul de Securitate a autorizat adesea dislocarea de forțe de menținere a păcii în țări aflate în situații critice, iar cooperarea politică a limitat proliferarea armelor de distrugere în masă și a rachetelor balistice. Această dimensiune a ordinii bazate pe reguli rămîne de o importanță crucială.

Cît despre relațiile economice, regulile trebuie revizuite. Capitalismul de stat hibrid al Chinei a susținut un model mercantil inechitabil, care a perturbat funcționarea Organizației Mondiale a Comerțului, încă de dinaintea pandemiei. Consecința va fi o deconectare de la rețelele de aprovizionare globale, mai ales atunci cînd e în joc securitatea națională.

Deși China se plînge atunci cînd SUA împiedică companii ca Huawei să construiască rețele de telecomunicații 5G în Occident, această acțiune e compatibilă cu principiul suveranității. În fond, și China obstrucționează funcționarea Google, Facebook și Twitter pe teritoriul său, din rațiuni de securitate. Negocierea unor noi reglementări comerciale poate ajuta la prevenirea escaladării acestei deconectări. În același timp, cooperarea în domeniul vital al finanțelor rămîne strînsă, în pofida crizei curente.

Dimpotrivă, interdependența ecologică reprezintă un obstacol insurmontabil în calea principiului suveranității, deoarece astfel de amenințări sînt transnaționale. Indiferent de regresele globalizării economice, globalizarea ecologică va continua, deoarece ea se supune legilor biologiei și fizicii – și nu logicii geopoliticii contemporane. Astfel de probleme reprezintă o amenințare pentru toată lumea, dar nici o țară nu le poate gestiona de una singură. Cînd e vorba de probleme precum COVID-19 și schimbările climatice. puterea are o dimensiune cumulativă.

În acest context, exercitarea puterii asupra altora nu e suficientă. Puterea trebuie exercitată împreună cu ceilalți. Acordul climatic de la Paris și Organizația Mondială a Sănătății ne ajută pe noi, americanii, dar și pe alții. După întîlnirea dintre Richard Nixon și Mao Zedong din 1972, China și SUA au cooperat, în pofida diferendelor ideologice. O întrebare dificilă va fi pentru Biden dacă SUA și China pot coopera în producerea de bunuri publice globale, chiar dacă rămîn în competiție în domeniile tradiționale ale rivalității dintre marile puteri.

Spațiul cibernetic este o problemă nouă și importantă – parțial transnațională, dar aflată și sub controlul guvernelor suverane. Internetul este deja parțial fragmentat. Normele care reglementează libertatea de expresie și dreptul la viața privată în Internet se pot aplica în interiorul unui cerc restrîns de țări democratice, dar vor fi ignorate în statele autoritare.

După cum sugerează Comisa Globală pentru Stabilitate Cibernetică, anumite reguli care interzic modificarea structurilor de bază ale Internetului sînt și în interesul guvernelor autoritare care doresc să-și păstreze conectivitatea. Cînd însă acestea din urmă folosesc intermediari pentru a purta războaie informatice sau pentru a interveni în procese electorale (ceea ce violează principiul suveranității), normele trebuie consolidate prin reguli, precum cele negociate de SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece (în pofida ostilităților ideologice) pentru a limita escaladarea incidentelor maritime (Tratatul de Limitare a Rachetelor Balistice din 1972 – n. trad.). SUA și statele din aceeași tabără vor trebui să facă publice normele pe care intenționează să le susțină – va fi nevoie și de disuasiune.

Apărarea valorilor liberale în spațiul cibernetic nu înseamnă dezarmarea unilaterală a SUA. Dar SUA vor trebui să distingă între puterea soft, permisă, a persuasiunii „la vedere”, și puterea hard, coercitivă, a războiului informatic sub acoperire, caz în care va recurge la represalii. Programele și emisiunile publice ale Rusiei și Chinei vor fi permise, ceea ce nu e valabil pentru activități coordonate sub acoperire, precum manipularea platformelor de socializare. SUA vor continua să critice situația drepturilor omului din aceste țări.

Sondajele de opinie arată că electoratul american vrea să evite confruntările militare, dar nu dorește să se retragă din alianțele și cooperările multilaterale. Cetățenii încă țin la menținerea valorilor.

Dacă Biden va fi ales, problema cu care se va confrunta nu va fi aceea a restaurării ordinii internaționale liberale. Întrebarea e dacă SUA vor putea lucra cu un grup apropiat de aliați pentru promovarea democrației și a drepturilor omului, și colabora totodată cu un cerc mai larg de state, pentru a gestiona instituțiile internaționale bazate pe reguli – organizații necesare pentru a face față amenințărilor transnaționale, precum schimbările climatice, pandemiile, atacurile cibernetice, terorismul și instabilitatea economică.

Joseph S. Nye Jr. este profesor la Universitatea Harvard şi autor al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump.

Copyright: Project Syndicate, 2020

traducere de Matei PLEŞU