Georgia după alegeri - noi lideri confruntîndu-se cu vechi şi noi provocări

Alegerile prezidenţiale de pe 27 octombrie, cîştigate de Giorgi Margvelaşvili, candidatul coaliţiei la putere Visul Georgian, au reafirmat poziţia acesteia pe scena politică georgiană. Cu toate acestea, în umătoarele luni, guvernul va trebui să facă faţă unor provocări interne şi externe. Decizia fostului prim-ministru Bidzina Ivanişvili, de a părăsi viaţa politică, va stînjeni şi mai mult situaţia coaliţiei.

Margvelaşvili, fostul ministru al Sănătăţii în guvernul Visul Georgian, îl înlocuieşte pe Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte al statului, din 2004. Prim-ministrul Bidzina Ivanişvili a părăsit politica şi a anunţat numele succesorului său – fostul ministru de Interne Irakli Garibaşvili. Preşedintele şi prim-ministrul, amîndoi din partidul Visul Georgian (din coaliţia cu acelaşi nume) sînt nou-veniţi în viaţa politică georgiană. 

Ei au intrat în viaţa politică în 2011, alături de Ivanişvili, patronul şi fondatorul partidului, un om de afaceri din Rusia, a cărui avere e estimată la mai mult de 5 miliarde de dolari americani (mai mult decît tot bugetul georgian anual).

Coaliţia Visul Georgian, care a reuşit să preia controlul tuturor instituţiilor din ţară, va trebui să facă faţă unor provocări semnificative în următoarele luni. Fără liderul ei, Ivanişvili, guvernul s-ar putea să nu mai fie atît de impermeabil la pericolele tumultuoasei politici georgiene. Va trebui să reziste presiunilor partidelor de opoziţie: Mişcarea Unităţii Naţionale, a lui Saakaşvili, şi Mişcarea Democratică Georgia Unită, a fostei preşedinte al Parlamentului, Nino Burjanadze. Coaliţia va trebui să evite, de asemenea, adîncirea crizei interne. S-ar putea ca aceasta să apară din multele diferenţe între grupările politice, pînă atunci cimentate de conducerea lui Ivanişvili. 

Pe lîngă provocările interne, Georgia va trebui să facă faţă şi presiunilor externe. Relaţiile cu Moscova sînt încă într-un impas, în ciuda încercărilor guvernului Visului Georgian de a le revitaliza. Presiunile Rusiei asupra Georgiei s-ar putea să crească în următoarele luni, din cauza deciziei acesteia din urmă de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Kremlinul consideră apropierea Georgiei de UE o lovitură dată politicii sale de reintegrare a statelor postsovietice în noul proiect al Uniunii Euroasiatice.  

Scena politică georgiană după alegerile prezidenţiale  

Alegerile prezidenţiale au demonstrat că Visul Georgian încă se bucură de un suport public extins. Georgienii erau prieteni cu partidul lui Saakaşvili, care şi-a pierdut de mult impulsul pentru reforme, din perioada de după Revoluţia Trandafirilor, din 2003, şi a început să acţioneze într-un mod autoritar. Visul Georgian a cîştigat alegerile de anul trecut datorită promisiunilor de a pune capăt abuzurilor puterii, ale guvernului precedent.

Cu toate acestea, fără „părintele fondator“ Ivanişvili, coaliţia va suferi, probabil, conflicte interne sau chiar se va destrăma. Fostul prim-ministru rămîne cel mai popular politician din Georgia. În mod evident, a fost popularitatea lui – dar şi a lui Margvelaşvili – care a ajutat partidul conducător să cîştige alegerile. Guvernul e alcătuit din alte cinci partide, pe lîngă Visul Georgian – Georgia Democratică, partidul conducător al lui Ivanişvili.

Două dintre ele, Partidul Republican şi Democraţii Liberi – Georgia Noastră, sînt liberale, propiaţă şi prooccidentale. Altele reprezintă o viziune mai conservatoare şi mai naţionalistă. Rămîne de văzut dacă noul premier Garibaşvili va continua relaţiile bune cu toate partidele din coaliţie.  

Noul guvern va avea două grupuri puternice din opoziţie, care îi vor critica politicile. Unul dintre ele este fostul partid la putere, Mişcarea Naţională Unită. După un an în opoziţie, acesta e tot nepopular, din cauza abuzurilor puterii din perioada cînd conducea ţara. 

Mulţi dintre foştii oficiali guvernamentali din Mişcarea Naţională, incluzîndu-l pe fostul prim-ministru Vano Merabişvili, au fost arestaţi şi acuzaţi de încălcarea drepturilor omului şi de cheltuirea frauduloasă a banilor publici.  

Cu toate acestea, candidatul partidului lui Saakaşvili, Davit Bakradze, a ieşit al doilea la alegeri şi a primit 22% din voturi. Aşa că va rămîne principala forţă a opoziţiei din ţară. Guvernul va fi, de asemenea, criticat de Mişcarea Democratică a lui Burjanadze – Georgia Unită. Fosta aliată a lui Saakaşvili din timpul Revoluţiei Trandafirului a ieşit a treia la aceste alegeri şi a primit 10% din voturi.

După ce a rupt alianţa cu Saakaşvili în 2008, ea a început să pledeze în favoarea apropierii de Rusia. Critică guvernul Visul Georgian pentru lipsa de rezultate în negocierea cu Rusia, cît şi pentru abordarea prea tolerantă în pedepsirea abuzurilor de putere ale Mişcării Naţionale. 

Noul preşedinte Margvelaşvili, împreună cu noul prim-ministru Garibaşvili vor trebui să facă faţă unei realităţi politice dificile. Averea lui Ivanişvili i-a dat acestuia posibilitatea de a finanţa campania electorală înaintea alegerilor parlamentare de anul trecut, de a deţine un canal de televiziune şi de a face numeroase proiecte caritabile. 

Pe lîngă promisiunile de a îmbunătăţi situaţia economică, conducătorul Visului Georgian a oferit sprijin financiar unor grupuri precum Biserica Ortodoxă, artişti, precum şi altora din regiunea nativă Sachkhere. Cu siguranţă că toate astea au influenţat subconştientul societăţii georgiene, în general sărace. Cu toate acestea, după un an de conducere a Visului Georgian, nivelul de trai nu s-a îmbunătăţit.  

Din 2006 pînă-n 2008, economia georgiană sub partidul lui Saakaşvili a crescut cu 10% în fiecare an. Aceasta datorită mediului prielnic investitorilor străini şi politicilor neoliberale. De atunci, declinul semnificativ al dezvoltării economice a fost rezultatul conflictului armat cu Rusia, din 2008, şi al crizei economice care a început cam tot atunci. Fondul Internaţional Monetar prezice în continuare o încetinire a economiei Georgiei, şi anul acesta. Chiar dacă rata oficială este de 16%, şomajul printre diverse grupuri, în special de tineri, este mult mai ridicat.  

Ca atare, problemele sociale vor creşte dezamăgirea societăţii georgiene în ce priveşte elita conducătoare. În acest context, poate fi înţeleasă decizia lui Ivanişvili de a părăsi scena politică. Se pare că el preferă să controleze guvernul din umbră, mai curînd decît să-şi asume întreaga responsabilitate a politicii Visului Georgian. 

Politica externă a Visului Georgian

Au existat doi factori care au făcut ca Visul Georgian să fie perceput ca o coaliţie prorusă. Primul a fost imaginea de reformator prooccidental a preşedintelui Saakaşvili, entuziast în ce priveşte integrarea Georgiei în structurile euro-atlantice şi europene. Aceasta conducea, de multe ori, la falsa presupunere cum că toţi oponenţii săi de pe scena politică georgiană (inclusiv Visul Georgian) sînt antieuropeni, antiamericani sau prieteni ai Moscovei.

Un alt lucru important este că Ivanişvili şi-a cîştigat averea în Rusia, ca proprietar de bancă, reţea de farmacii şi holding de cereale. Oponenţii lui, cît şi mulţi analişti vestici percep conexiunile lui ruseşti ca suspecte ori chiar periculoase pentru Georgia. Fiindcă nu a putut să-şi conducă afacerile în Rusia ca lider politic georgian, acesta şi-a vîndut activele ruseşti.  

Faptul că a putut să facă acest lucru a fost interpretat ca o permisiune din partea autorităţilor ruse de a intra în politica georgiană. Fără consimţămîntul lor, nu ar fi putut-o face. Dacă s-a întîmplat chiar aşa înseamnă că Ivanişvili va trebui să plătească tribut Kremlinului. Chiar dacă sună ca o teorie a conspiraţiei, nu poate fi ignorat faptul că, pentru suporterii lui Saakaşvili şi pentru partidul său, Ivanişvili este un politician prorus, dacă nu chiar agent al Kremlinului.  

Cu toate acestea, nu s-au înregistrat schimbări majore în politica externă, în anul cînd a fost la putere Visul Georgian. Integrarea euroatlantică şi cea europeană au rămas priorităţi pentru guvernul Georgiei. În această privinţă, un rol important l-a avut partidul de coaliţie condus de ministrul Apărării, Irakli Alasania, cel mai puternic susţinător al intrării în NATO, Democraţii Liberi – Visul Georgian. 

Noul element iniţiat de coaliţia Visul Georgian a fost deschiderea către Rusia. Într-adevăr, guvernul a încercat din greu să îmbunătăţească relaţiile cu Moscova, deteriorate de războiul din Osetia de Sud, din 2008. În noiembrie anul trecut, fostul premier Ivanişvili l-a desemnat pe fostul ambasador georgian la Moscova, Zurab Abaşidze, ca reprezentant special pentru contactul cu Rusia.  

El se întîlnise deja de patru ori cu ministrul rus adjunct de Externe, Grigori Karasin, în Elveţia şi în Republica Cehă. Cei doi diplomaţi au discutat relaţiile economice şi problema ridicării vizelor pentru georgienii care călătoresc în Rusia. Cu toate acestea, au evitat intenţionat problema republicilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, recunoscute de Moscova ca state suverane şi ocupate de forţele ruse, din 2008. Aceste chestiuni litigioase sînt discutate într-un format separat în timpul convorbirilor de la Geneva, sub preşedinţia comună a ONU, UE şi OSCE.

Cea mai semnificativă realizare a dialogului dintre Karasin şi Abaşidze a fost reluarea exporturilor de vin şi apă minerală către Rusia. Cu toate acestea, Agenţia Naţională Georgiană de Protecţie a Consumatorilor a avertizat deja în legătură cu posibilitatea reluării interdicţiei asupra importurilor de vinuri, din cauza problemelor cu standardele de igienă. 

Blocada motivată a importurilor georgiene către Rusia a avut deja loc în anii 2006-2013, ca rezultat al înrăutăţirii relaţiilor între Vladimir Putin şi Saakaşvili. Actuala ameninţare a reluării embargoului face parte din presiunile Rusiei asupra guvernului din Tbilisi şi e asociată cu planul Georgiei de a semna un Acord de Asociere cu UE.  

Indiferent dacă a fost adevărată sau imaginară, „conexiunea cu Rusia“ nu l-a ajutat pe Ivanişvili. Rezolvarea problemei cu Abhazia şi Osetia de Sud, în ciuda retoricii conciliatorii a guvernului georgian, a rămas la fel de nerealistă ca în perioada în care era la putere Mişcarea Naţională Unită. Se pare că Putin nu are de gînd să accepte recunoaşterea de către Moscova a acestor republici separatiste. Continua deteriorare a situaţiei e evidentă, ţinînd cont de faptul că ruşii au făcut bariere de sîrmă ghimpată în jurul teritoriilor ocupate din Osetia de Sud. 

Drept rezultat, forţele de ocupaţie ale Rusiei au luat în stăpînire o suprafaţă semnificativă de pămînt arabil, mai înainte controlat de guvernul din Tbilisi.

Concluzii

Noii lideri ai Visului Georgian vor avea de făcut faţă mai multor provocări decît a avut coaliţia condusă de Ivanişvili. Visătorii nu au avut un program politic precis, dar au avut un singur scop comun: să sisteze conducerea lui Saakaşvili. Acum, cînd acest lucru s-a realizat, prin sfîrşitul mandatului lui Saakaşvili şi victoria lui Margvelaşvili în alegeri, perioada tulbure de coabitare a ajuns la final. Aceasta poate implica mai multă stabilitate în politica internă georgiană.

Pe de altă parte, vor apărea noi provocări. Există riscul ca, fără Ivanişvili, coaliţia să-şi piardă unitatea. Pe lîngă posibilitatea dezintegrării, aceasta va trebui să facă faţă unor presiuni serioase, din două părţi ale scenei politice. Partidul lui Saakaşvili va rămîne un actor destul de puternic pe scena politică georgiană. Va critica guvernul dacă acesta nu va reuşi să ridice nivelul de trai. Va continua, de asemenea, să reprezinte coaliţia ca pe o forţă prorusă, care trădează interesele naţionale.

Cele mai serioase probleme ale politicii externe vor rămîne relaţiile Georgiei cu Rusia. Procesul de conciliere ruso-georgian va continua, dar va fi limitat la domeniul economic şi cultural. Chestiunile litigioase ale Abhaziei şi Osetiei de Sud vor bloca orice altă încercare de apropiere. Un lucru e sigur: societatea georgiană nu e gata nici să abandoneze aspiraţiile europene şi euroatlantice, nici să recunoască independenţa celor două republici separatiste.  

Konrad Zasztowt este analist al Institutului Polonez pentru Politică Externă.

articol obţinut prin intermediul Foreign Policy România 

traducere de Iaromira POPOVICI

Foto: Magda Pawluczuk