Europa trebuie să fie mai unită şi mai activă în politica internaţională

- interviu cu Federico LOMBARDI, purtător de cuvînt al Papei Benedict al XVI-lea -

Radio Vatican are 75 de ani de existenţă în slujba transmiterii către toate popoarele lumii a mesajului Papei, dar şi misiunea de a conferi o viziune creştină în legătură cu evenimentele politice actuale. Centrul său de interes este fiinţa umană înţeleasă, asemenea metaforei filmului omonim al lui Bergman, în calitate de "persona", astfel încît în transmisiunile sale îmbină într-o armonioasă simbioză informarea pur profană cu cea religioasă. Astăzi, peste 59 de naţionalităţi sînt reprezentate în cadrul postului de Radio Vatican, în cadrul secţiilor de trasmisie în 45 de limbi ale globului. La dorinţa expresă a Papei Benedict al XVI-lea, directorul postului de Radio şi al Centrului de Televiziune de la Vatican, părintele Federico Lombardi, a fost recent numit purtător de cuvînt papal în locul lui Joaquin Navarro Valls. Astfel, în mîinile preotului iezuit este concentrată întreaga putere mediatică a Sfîntului Scaun. Subtil diplomat şi cu mari abilităţi de comunicare, cu studii de filosofie şi de teologie (dar laureat şi în matematică), Federico Lombardi se bucură, de asemenea, de o ereditate spirituală copleşitoare. Este nepotul lui Riccardo Lombardi, denumit în perioada postbelică "microfonul lui Dumnezeu": strălucit orator, el şi-a dedicat existenţa reconstruirii unei noi societăţi creştine, denunţînd cu vehemenţă "comunismul fără Dumnezeu": "Anticristul roşu din Estul Europei". În spiritul tradiţiei familiei, Federico Lombardi a arătat o sensibilitate deosebită pentru renaşterea spirituală a bătrînului continent, fiind făuritorul programului "Europa senza muri" ("Europa fără ziduri"), menit să susţină cauza integrării şi, îndeosebi, să cultive atitudini de deschidere, cunoaştere şi dialog între cetăţenii din Occident şi cei din sud-estul Europei. Astfel au luat naştere programe în limbile croată, română, slovenă, ungară, bulgară şi albaneză, în cadrul cărora lucrează echipe de jurnalişti, avînd o bună cunoaştere a mentalităţii şi a problemelor din zona balcanică. Consideră Sfîntul Scaun că Turcia este pregătită pentru aderarea la UE, din punct de vedere al respectului drepturilor omului, al libertăţii religioase, avînd în vedere situaţia dificilă a creştinilor în această ţară? Iată viziunea lui Federico Lombardi: "Sfîntul Scaun nu are nici puterea şi nici competenţa politică de a interveni în chestiuni precum aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Consideră însă acest lucru ca fiind pozitiv şi încurajează itinerarul în sensul dialogului, al apropierii, precum şi al integrării în Europa, pe baza principiilor şi a valorilor comune". A se citi, descifrînd limbajul diplomatic al Sfîntului Scaun: "Desigur, însă cu condiţia respectării drepturilor omului, a libertăţii religioase a minorităţilor creştine şi a principiului reciprocităţii". Ioan Paul al II-lea, promotor al Europei Unite Prin intermediul programului "Europa senza muri", Vaticanul s-a implicat ani de zile în procesul de integrare europeană.

Părinte Lombardi, cum v-a venit ideea de a înfiinţa acest program în plină desfăşurare a războiului din Kosovo?

În timpul crizei din Kosovo, ca urmare a dorinţei exprimate de către diverse autorităţi ecleziastice, am decis realizarea unui program cotidian. Intenţia iniţială era aceea de a direcţiona ajutoarele umanitare, precum şi de a crea un cadru organizat pentru furnizarea unor posibile informaţii utile (din punct de vedere sanitar, de asistenţă, precum şi referitoare la situaţia exactă din zonă) pentru cei care se aflau în dificultate în timpul conflictului: refugiaţi, familii separate. Iniţial, limbile de difuzare a programului erau italiana şi albaneza. După încheierea crizei şi revenirea la o situaţie mai senină, deşi serviciul radiofonic respectiv a fost extrem de eficient pentru încheierea conflictului, am considerat că ar fi preferabil să ne implicăm mai degrabă în sensul evitării războaielor. Am considerat că, dincolo de a ajuta oamenii aflaţi în plină situaţie de criză, este esenţial să ne implicăm în viitor în sensul evitării conflictelor. Şi, reflectînd la situaţia tensionată din sud-estul Europei, m-am gîndit că am putea încerca să dăm un semnal, un exemplu de bunăvoinţă, de deschidere către dialog, între aceste popoare cu o istorie atît de zbuciumată în secolele trecute. Acum postul de Radio Vatican se bucură de o bogată prezenţă a persoanelor care provin din sud-estul Europei. Avem programe în limbile croată, slovenă, ungară, bulgară, română şi albaneză şi echipe de jurnalişti care transmit zilnic în aceste limbi. Chiar dacă nu sînt reprezentate toate popoarele din această zonă, în general jurnaliştii din cadrul acestor programe au o viziune amplă în legătură cu situaţia politică şi ecleziastică din sud-estul Europei. Ideea era de a depăşi aria formaţiei noastre specifice (şi, în definitiv, de autoizolare, fiecare dintre noi lucrînd din perspectiva limitată a unei anumite naţiuni, limbi, culturi şi deci a unui anumit tip de public) şi de a încerca să ne extindem perspectivele, orizontul de percepţie, de cunoaştere. Am căutat apoi diverse titluri, precum "De la Dunăre la Marea Egee", "Propuneri de pace", "Europa fără ziduri"; ultimul, cu o conotaţie mai bogată, tocmai în perspectiva integrării europene. Ipoteza de lucru rezidă în a pregăti săptămînal o echipă pentru a aborda un evantai de teme - de la cîmpul social la politic, cultural, ambiental sau istoric, pînă la aspectele specifice, tradiţionale ale postului nostru de radio, şi anume tematica religioasă. Fără ambiţia de a avea ultimul cuvînt sau de oferi mari soluţii, am fost însufleţiţi de ideea de a cultiva o atitudine fundamentală de reciprocă ascultare, înţelegere şi dezbatere în legătură cu teme de interes comun. Intenţia noastră era de a favoriza crearea unei anumite dispoziţii sufleteşti în măsură a permite o convieţuire constructivă, paşnică. Desigur, nu este un obiectiv întotdeauna uşor de atins, este nevoie de creativitate pentru a găsi căi paşnice de rezolvare a diferendelor. Am contribuit la acest demers fiind convinşi de importanţa valorizării diferenţei, a bogăţiei pe care o reprezintă diversitatea. Mai ales în Europa, care are o mare istorie în acest sens.

Din cîte am aflat, acest program se va metamorfoza într-o transmisie dedicată Europei Unite...

Ideea de Europa din ultimele decenii, îndeosebi în perioada de după cel de-al doilea război mondial, este aceea a unui continent în evoluţie. Persoanele care aparţin generaţiei mele (noi, cei care eram tineri în primii ani de după război) împărtăşesc ideea transmisă de către marii părinţi ai Europei moderne, precum De Gasperri, Schumann şi Adenauer, şi anume aceea a unui continent al reconcilierii dintre popoarele care au participat la cel de-al doilea război mondial (de exemplu, dintre Franţa şi Germania). Ulterior realizării acestui obiectiv (a fost un imens succes faptul de a se fi reuşit aplanarea conflictelor şi animozităţilor dintre cele două ţări apusene), orizonturile au început să se amplifice. Papa Ioan Paul al II-lea, îndeosebi, a fost plăsmuitorul ideii unei Europe cu doi plămîni. Suveranul Pontif ne-a ajutat să înţelegem faptul că, deşi Europa Apuseană unită şi pacificată constituia deja o imensă realizare, nu reprezenta nici pe departe bătrînul continent întreg, neamputat. Existau încă multe alte ţări care ar fi trebuit considerate ca fiind părţi importante ale Europei şi pe care Uniunea (care fusese realizată pînă în acel moment) le ignorase cu desăvîrşire. Deci, graţie îndeosebi intuiţiei Papei Ioan Paul al II-lea, a avut loc o extindere a viziunii în legătură cu "ideea de Europa". Ioan Paul al II-lea a fost, fără putinţă de tăgadă, unul dintre principalii promotori culturali şi morali ai Europei Unite. Karol Wojtyla ne-a ajutat să cunoaştem şi să dobîndim o vastă percepţie despre Europa, un teritoriu care cuprinde şi popoarele de origine slavă sau latină (precum cel român) din centrul şi din estul Europei. Pe aceste popoare, pînă în anii ’60-’70, noi nu eram prea obişnuiţi să le considerăm ca fiind membrii concreţi şi posibili ai unei comunităţi de naţiuni cu care aveam prea multe în comun. Acum, cînd am realizat o parte din obiectivele propuse (întrucît nu toate ţările de pe bătrînul continent sînt membre ale Comunităţii Europene), ne propunem un nou ţel: de a continua procesul de reconstrucţie europeană, de la o bază mai solidă şi mai profundă. Mă refer la ideea Constituţiei şi la realizarea unor etape de integrare foarte importante. Este o idee atît de ambiţioasă, încît este, evident, greu de realizat. Am fi naivi dacă am crede că va fi posibilă înfăptuirea ei în scurt timp. Sînt deja extrem de uimit să constat cît de multe progrese s-au înfăptuit pînă acum. Gîndiţi-vă numai că, între 1915-1918 sau 1940-1945, cetăţenii Europei s-au ucis între ei într-un mod abominabil. Desigur, în ultima vreme au fost tensiuni grave şi războaie sîngeroase, mai ales în Balcani, însă, în alte părţi din Europa, acest lucru a devenit astăzi, din fericire, de neconceput. Deci s-au realizat multe progrese. Dar trebuie să avem răbdare şi consecvenţă pentru a putea înfăptui ţeluri importante. Fiecare dintre noi trebuie să-şi împlinească misiunea proprie, datoria sa, contribuind în măsură mai mică sau mai mare (însă semnificativă) la salvgardarea valorilor de natură spirituală, culturală sau morală. Aspect esenţial pentru ca o comunitate să nu rămînă limitată la nivelul utilitarismului, al comerţului sau al tutelei unor interese pur materiale. Nouă, jurnaliştilor de la Radioul Papei ne revine misiunea de a continua să luptăm (utilizînd instrumentele pe care le avem la îndemînă: cele radiofonice) pentru menţinerea acestor valori.

"Nu există un european abstract"

Imediat după instalarea sa pe tronul Sfîntului Apostol Petru, Papa Benedict al XVI-lea a declarat ecumenismul ca fiind prioritatea absolută a pontificatului său. România va fi prima ţară ortodoxă care va găzdui, în 2007, o reuniune ecumenică la nivel înalt. Care este relevanţa mişcării ecumenice în ceea ce priveşte viitorul acestui continent extins, misterios, tot mai secularizat şi tot mai mult cuprins de un puternic euroscepticism?

Desigur, ecumenismul (în special dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe) reprezintă una dintre principalele dimensiuni ale reconstrucţiei europene. Ortodoxia, definită printr-o mare tradiţie de bogăţie spirituală, de reflecţie teologică şi de profunzime culturală, este în mod absolut esenţială în realizarea unei panorame spirituale şi religioase, integrale, a continentului. Este absolut evident deci faptul că nu se poate imagina o reconstrucţie spirituală şi creştină a unui continent omiţînd importanţa ecumenismului, a unui raport din ce în ce mai strîns de dialog şi de înţelegere dintre membrii Bisericii Catolice şi reprezentanţii celorlalte confesiuni creştine de tradiţie occidentală şi orientală.

Cît priveşte secularismul şi euroscepticismul?

Se poate remarca, cu ocazia tuturor întîlnirilor dintre diverse personalităţi ale bisericilor creştine, o profundă armonie de viziuni şi totodată o îngrijorare în legătură cu secularizarea în climatul cultural european, secularizare înţeleasă ca o pierdere a valorilor, a înţelegerii importanţei tradiţiei creştine. În legătură cu aceste aspecte, ortodocşii sînt foarte sensibili. Cu alte cuvinte, nu sînt mai puţin conştienţi decît catolicii în legătură cu faptul că dezvoltarea societăţii europene riscă să piardă teren în materie spirituală şi din punctul de vedere al valorilor tradiţionale creştine.

Cum a evoluat, în viziunea dumneavoastră, figura europeanului de astăzi? Şi cum apreciaţi eurocentrismul actual în lumina problemelor urgente şi grave din Africa, Asia ori America Latină?

Aceasta mi se pare a fi în vremurile actuale o temă esenţială. Dacă ar trebui să devină o construcţie care să se închidă în sine însăşi, o protectoare a intereselor proprii, încetînd de a mai fi deschisă, sensibilă în legătură cu chestiuni care privesc pacea, justiţia sau dezvoltarea armonioasă în lumea întreagă, Europa ar adopta un itinerar greşit. Este esenţial ca bătrînul continent să pună la dispoziţie bogăţia sa spirituală, culturală şi tehnică, precum şi capacităţile sale ştiinţifice şi de organizare în folosul unei dezvoltări mondiale paşnice şi echilibrate. S-a simţit prea mult, în istoria recentă, efectul unei absenţe a Europei, a unei implicări mai active în politica internaţională. Este esenţială prezenţa unei Europe mai autoritare şi mai unite în ceea ce priveşte marile obiective de politică internaţională. De pildă, acordarea de sprijin Africii pentru a ieşi din condiţia sa de mizerie, implicarea sa activă în realizarea păcii în Orientul Mijlociu reprezintă mari obiective pe care Europa va trebui să şi le propună şi să le înfăptuiască. Însă aceste ţeluri presupun consens şi unitate, o viziune comună. Cu alte cuvinte, ideea unei Europe înţeleasă ca o comunitate capabilă să devină un subiect politic unitar pe scena politică internaţională. Este dificil să vorbesc despre cetăţeanul european în sine; europenii vorbesc multe limbi diferite şi găsesc fundamentală această diversitate. Deşi cred, în acelaşi timp, că ar fi bine să-şi înveţe reciproc limbile pentru a se putea astfel înţelege, cunoaşte, dialoga. Nu există un european abstract, există italieni, francezi, englezi, nemţi, români şi bulgari. Slavă Domnului! Însă cred că numai însuşirea unei capacităţi de deschidere, de dialog şi de convieţuire paşnică poate determina reuşita proiectului european. Trebuie găsit un numitor comun. Iar acesta trebuie să aibă un caracter cultural, să nu se limiteze la interesele economice. Este deci esenţială existenţa unei baze de valori comune, precum: respectul libertăţii, al demnităţii umane şi spirituale a persoanei.

După o viaţă în mass-media, aţi fost numit purtătorul de cuvînt al Sanctităţii Sale. Care este povara acestei responsabilităţi? Credeţi că se poate face, într-adevăr, opinie publică în Biserică?

Responsabilitatea mea rezidă în a ajuta în procesul de informare, de comunicare, de a-i ajuta pe colegii jurnalişti să poată avea acces la o informaţie corectă în legătură cu activitatea Sfîntului Scaun şi de a deveni, astfel, instrumentul unei bune comunicări între Biserică şi lumea în care trăim. Jurnaliştilor le revine responsabilitatea comunicării, a informării atît în Biserică, cît şi în societate. Sînt convins că o bună comunicare ecleziastică contribuie la realizarea dialogului şi a comuniunii. Vorbesc mereu cu colaboratorii mei despre această idee a comunicării ca o comuniune. Comunicarea pentru comuniune, ca o împărtăşanie. Menirea actului de comunicare rezidă în a contribui la cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă dintre toţi oamenii, precum şi la crearea unui raport armonios între Biserică şi societatea în care aceasta este integrată. Dacă persoanele care sînt implicate în procesul de informare acţionează în spiritul respectului reciproc şi al iubirii de adevăr, sînt convins că roadele nu pot fi decît pozitive. Rezultatele sînt negative atunci cînd actul de comunicare este instrumentalizat pentru realizarea unor interese particulare, meschine. Deci cînd nu se urmăreşte o comunicare a adevărului, ci apărarea unor teze preconcepute sau obţinerea unor avantaje.

Vatican, decembrie 2006

a consemnat Claudia STĂNILĂ