De ce au fost inundațiile germane catastrofale

28 iulie 2021   La porţile occidentului

Știm cauza inundațiilor? Unora le poți flutura și un tramvai: oricît de acut ar fi un pericol, unii îl vor ignora, căci realitatea nu prea trece de obsesia fanaticului și-a ideologilor. Inclusiv a celor ecologiști.

În timp ce oamenii din vestul Germaniei căutau să-și găsească dispăruții, doar la Ahrweiler s-au înregistrat peste 110 din cele peste 160 de victime ale catastrofalelor inundații, iar evreii comemorau în toată lumea, postind, ziua distrugerii Templului de la Ierusalim, orașul israelian Tel Aviv s-a solidarizat cu victimele inundațiilor, scăldîndu-și primăria în culorile drapelului german.

Luni dimineață, alerta se perpetua într-unele din cele mai afectate zone. De pildă, în orașul grotesc sluțit de viitură care se numește Erftstadt și în care pericolul de moarte continua să fie, conform autorităților, acut.

Homo ideologicus la lucru

În fața catastrofelor naturale, homo sapiens are tendința, convingător descrisă între alții de Albert Camus în Ciuma, de a le căuta  un sens nu în ultimul rînd religios. Omul modern părea pe cale să și-o depășească, așa cum Iluminismul a depășit, fericit, tenebrele Inchiziției. Dar ambele totalitarisme ale veacului XX, islamismul și noua religie atee, postmodernă, a justiției sociale, a politicilor identitare, a neorasismului și a ideologilor apocalipsei ecologiste, ne demonstrează că ispita fanatismului n-a dispărut nici măcar din Vestul iluminat. Dimpotrivă, pare tot mai tare. 

Așa se explică faptul că, șocați și scăldați în lacrimi, oamenii din vestul Germaniei încă nu-și număraseră toți morții, cînd s-au văzut confruntați cu puzderia de comentatori „dăștepți”, explicîndu-le ce-au „tot spus ei” și „au tot avertizat”, arătînd că la mijloc e „schimbarea”, ba chiar „criza” climatică, vina fiind a acelora care „nu ne-au crezut și ne-au ignorat avertismentele”.

Banalitatea realității

Or, „inundațiile din Germania şi Belgia... nu au nimic de a face cu schimbările climatice, sînt rezultatul managementului bazinal prost. Lunci amenajate excesiv, despăduriri, infrastructuri calibrate în funcție de evenimente hidrologice mai frecvente, suprapopulare... Pagubele dau o idee asupa valorii serviciilor ecosistemice produse în sisteme bazinale mai aproape de starea naturală, iar responsabilitatea e la managerii sectoriali de ape şi păduri, cu vectorii lor politici”, scria recent, convingător, pe Facebook, expertul român Virgil Alexandru Iordache, conferențiar și cercetător al Universității din București și membru al Consiliului de Administrație la ECOIND, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială.

Nu e singurul expert care consideră, probabil pe bună dreptate, că „de vină” nu e „chestia globală”, ci „incompetența şi iresponsabilitatea” unora și altora.

Realitatea e mai banală decît scenariile globale. Savanții responsabili, între care și cei ai Serviciului Meteo German, au afirmat în repetate rînduri că nu există informații suficiente și un interval îndeajuns de îndelungat, necesar observațiilor științifice, „spre a se atribui generic schimbării climatice evenimente meteorologice ieșite din comun” și deci și rare, ca potopul vest-european. Va fi nevoie de un răstimp enorm spre a se confirma ori infirma asemenea supoziții.

E clar, simultan, că, înainte de a se da vina, ideologic, pe chestii globale, știut fiind că, în realitate, natura nu e sub om, ci omul sub natură, e bine să se caute cauzele pentru care s-a greșit local și regional, de pildă betonîndu-se în exces acolo unde apa revărsată a rîurilor ar fi trebuit să poată găsi o cale de a se scurge fără să provoace pagube incomensurabile. Ori construindu-se așezări unde ar fi fost locul pădurilor și pomilor, ale căror rădăcini să împiedice alunecările de teren.

Vinovații prezumtivi

A cui e, deci, vina pentru marele număr de morți al inundații iscate de acest potop? În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat. În acest context, Opoziția a cerut și mai cere demisia ministrului de Interne Horst Seehofer.

Dar șeful Oficiului Federal pentru Protecția Populației și Ajutor în Caz de Catastrofă, Schuster, a respins la postul național de radio, DLF, criticile, de vreme ce „infrastructura de alarmare a funcționat pe deplin” și s-au lansat 150 de avertismente. Mi se pare tulburătoare această cifră.

Dacă s-a lansat de miercurea trecută cîte un avertisment aproape pentru fiecare victimă a sinistrului, de ce a reușit viitura să le ucidă? Sau întrebăm greșit? Ar trebui poată să ne-ntrebăm cîți oameni au reușit să fie salvați grație pompierilor sau vreunei aplicații care i-a alarmat la timp.

De cîteva luni s-au investit aproape 100 de milioane de euro într-un sistem de reactivare a sirenelor, care însă, din cauze neelucidate încă, nu funcționează. La fel, în varii zone sinistrate s-a prăbușit, din cauza inundațiilor, rețeaua de telefonie mobilă. Și nu e clar cîți oameni și-au păstrat aparatura analogă, ori dacă e funcțională și se poate activa independent, de pildă noaptea, cînd se doarme, în caz de pericol. Or cum să fie avertizată populația dacă, din cauza unui cataclism, se întrerupe curentul electric și sistemele de avertizare uzuale nu funcționează? E obligatoriu, desigur, un sistem multiplu sau redundant de alarmare, iar Germania pare să nu-l fi avut și intact, și funcțional, și eficient. Va fi nevoie, deci, de o cercetare aprofundată a cauzelor pentru care mulți nevinovați și-au pierdut viața, deși salvarea lor la timp, cu mijloacele existente, ar fi fost posibilă și la îndemînă. Nu mai puțin importantă ar fi atenția oamenilor la avertismente.

Salvatoare nu sînt salvaționismele, ci priza asupra realității

Imperativă e, prin urmare, adecvarea mediilor de informare, care, credibile în genere, să-i poată trage persuasiv de mînecă pe oameni. Nu o dată s-a întîmplat ca oamenii, fie naivi și iresponsabili, fie narcotizați de grijile zilnice, fie neatenționați la vreme de televiziuni și posturile de radio, să ignore alarma dată noaptea de pompieri sau polițiști.

Și nu o dată, presa locală, regională sau națională a avut alte aprige lupte ideologice de dat ca să mai aibă timp de realități și spațiu ca să transmită în chip potrivit alertele Oficiului de Protecție Contra Catastrofelor. În plus, pe drept sau nu, mulți oameni consideră mass-media prea alarmistă ori iremediabil discreditată. „Presa apuseană e un pericol mult mai mare pentru Apus (chiar) decît Rusia”, afirmase, într-un tweet controversat, celebrul jurnalist american, Dennis Prager.

Într-o lume saturată de ideologi și plină ochi de doctrinari rămîne deci de investigat cum și de ce anume s-au potențat, eventual prin neglijențe, orbirile în fața dezastrului și, ca atare, efectele tragice ale unei catastrofe naturale teribile în sine. Căci salvatoare nu sînt salvaționismele, ci priza la realitate și așezarea cît mai temeinică în datele ei.

(articol apărut pe site-ul Deutsche Welle, www.dw.de)

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

Foto: wikimedia commons

Mai multe