Costul ascuns al banilor

Atunci cînd oamenii spun că "banul e ochiul dracului", ei nu se referă de obicei la banul propriu-zis ca la un ochi al diavolului. Ei au mai degrabă în minte, aşa cum avea Sfîntul Pavel - de la care vine de fapt acest citat - dragostea faţă de bani. Dar pot banii în sine să fie o problemă, fie că sîntem ori nu sîntem ahtiaţi după ei? Karl Marx crede că da. În lucrarea sa de tinereţe Manuscrise economice şi filozofice, din 1844, rămasă nepublicată şi aproape necunoscută pînă la jumătatea secolului trecut, Marx descrie banii ca fiind un "agent universal de separaţie" din cauză că preschimbă caracteristicile umane în altceva. Marx observă că un om poate fi urît, dar că, dacă are bani, îşi poate cumpăra "cea mai frumoasă femeie". Fără bani, e de presupus că e nevoie să ai mai multe calităţi umane. Banii ne alienează - crede Marx - ne schimbă natura umană adevărată. Reputaţia lui Marx a fost compromisă, odată ce a devenit evident că s-a înşelat asupra efectelor unei revoluţii a muncitorilor care ar fi condus la o eră în care fiecare să se bucure de o viaţă mai bună. Ne putem aşadar considera îndreptăţiţi să nu credem nici cuvintele sale despre bani, ca fiind elemente ale unei ideologii eşuate. Dar cercetări întreprinse de Kathleen Vohs, Nicole Mead şi Miranda Goode, publicate în revista Science în anul 2006, sugerează că, cel puţin în acest punct, Marx a intuit ceva. Într-o serie de experimente, Vohs şi colegii ei au găsit căi prin care să afle ce e în mintea oamenilor în legătură cu banii, fără ca ei să fie întrebaţi despre asta în mod explicit. Cercetătorii au pus cîţiva subiecţi să rezolve probleme care implicau fraze în care apărea ideea de bani. Pentru un al doilea grup au plasat teancuri de bani de Monopoly în apropiere. Unui al treilea grup i-au fost puse pe ecranele calculatoarelor imagini cu diverse tipuri de bani. Pe de altă parte, unui grup separat de persoane, selectate la întîmplare, li s-au dat exerciţii similare, dar fără teme legate de bani (să-i spunem grupul de control). În fiecare caz, cei care au fost într-un fel sau altul dirijaţi să se gîndească la bani (să le spunem "grupul banilor") au avut comportamente diferite faţă de cei care nu avuseseră în nici un fel de-a face cu ideea de bani: l Cînd dai o sarcină dificilă "grupului banilor" şi le spui că au posibilitatea să apeleze la un ajutor pentru a o rezolva, ei totdeauna cer foarte tîrziu acel ajutor; l Cînd cer ajutor, cei din "grupul banilor" petrec mai puţin timp folosindu-se de acel ajutor; l Cînd li se spune că-şi pot apropia scaunele pentru a se sfătui între ei, cei din "grupul banilor" păstrează o distanţă mai mare între scaune decît ceilalţi; l Cînd li se cere să aleagă o activitate cu care să se destindă, se observă că persoanele din "grupul banilor" sînt mai înclinate spre distracţii de care se pot bucura solitar, mai degrabă decît spre unele care să-i implice şi pe alţii; l În final, cînd oamenii din "grupul banilor" sînt invitaţi să doneze ceva din suma pe care au primit-o pentru participarea lor la experiment, ei oferă mai puţin decît cei care în timpul experimentului n-au avut deloc de-a face cu ideea de bani. Simpla sugestie a banilor induce diferenţe surprinzător de mari. De exemplu, în vreme ce în grupul fără legătură cu banii, ajutorul oferit altcuiva, la rezolvarea diverselor probleme ivite în timpul experimentului, a însumat 42 de minute, în "grupul banilor", asemenea ajutoare oferite au consumat doar 25 de minute. În mod similar, timpul acordat în "grupul banilor", cînd cineva a cerut ajutor de la un coleg de experiment, a fost pe jumătate, faţă de cel acordat în celălalt grup. La donaţii, din "grupul banilor" s-a adunat pe jumătate faţă de cît s-a strîns din "grupul de control". De ce ne fac banii mai puţin doritori să oferim sau să cerem ajutor altora sau chiar să stăm mai aproape unii de alţii? Vohs şi colegii ei sugerează că, odată ce societatea începe să folosească banii, necesitatea unor relaţii cu prietenii sau cu familia se diminuează, iar oamenii sînt în stare să devină mult mai autosuficienţi. "În acest fel - conchid cercetătorii - banii potenţează individualismul, dar diminuează motivaţiile comune, un efect care e vizibil încă în reacţiile umane de astăzi." Nu e însă o explicaţie completă a cauzei pentru care gîndul la bani poate induce asemenea diferenţe de comportament, dat fiind faptul că noi folosim cu toţii bani în fiecare zi. Pare să mai fie aici ceva ce nu înţelegem încă foarte bine. Nu pledez pentru o reîntoarcere la zilele simple ale schimbului în natură şi nici pentru autosuficienţă. Banii ne ajută să facem comerţ şi să beneficiem astfel în mod reciproc unii de capacităţile şi avantajele celorlalţi. Fără bani am deveni incomensurabil mai săraci, şi nu doar în sens financiar. Dar acum, că sîntem conştienţi de puterea de izolare pe care chiar şi gîndul la bani o poate genera, nu mai putem crede că rolul banilor este pe de-a-ntregul neutru. De exemplu, dacă o organizaţie locală de părinţi doreşte să construiască un loc de joacă pentru copii, ea ar trebui să ceară membrilor săi să facă asta apucîndu-se de lucru cu mîinile lor, în mod voluntar, sau să lanseze o campanie de strîngere de fonduri pentru a angaja un constructor din afară? Propunerea economistului Roland Fryer de la Harvard ca studenţii săraci să fie plătiţi pentru performanţele bune din facultate devine şi ea o temă de dezbatere în acelaşi sens. Dacă banii ar fi pur şi simplu neutri, s-ar pune doar întrebarea dacă beneficiile unor asemenea plăţi ar acoperi în timp costurile financiare. Adesea, aşa se întîmplă, de pildă, dacă părinţii nu sînt în stare prin propria lor pricepere să construiască un bun loc de joacă. Dar ar fi o greşeală să credem că, dacă vom permite banilor să domine toate sferele de activitate, nu vor apărea alte tipuri de costuri, care sînt greu de exprimat în termeni financiari. traducere de Andrei MANOLESCU Copyright: Project Syndicate, 2008