Conflictul între valori şi interese "<i>cazul basarabean -

Trăim în acest moment cel mai prost scenariu post-electoral din cîte ne-am fi putut aştepta în Republica Moldova. O fraudă masivă, neruşinată, comisă ziua în amiaza-mare, prin metode simple, care însă au scăpat celor mai mulţi observatori OSCE, după cum rezultă din raportul pe care aceştia, grăbiţi să-şi consume o diurnă tihnită în Moldova, l-au prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, deranjaţi de contestaţiile venite dinspre opoziţia basarabeană şi societatea civilă. Fără a exclude alte posibile opinii separate, neexprimate public, excepţia de la această atitudine sfidătoare a observatorilor străini s-a numit baroneasa Emma Nicholson " vechea noastră cunoştinţă. Ea s-a disociat în termeni neechivoci de raportul OSCE, redactat de oficiali ruşi, cărora le-a imputat partizanatul în favoarea comuniştilor de la Chişinău. Curajul baronesei reprezintă un bun punct de pornire pentru a încerca să schimbăm ceva în indolenţa cancelariilor occidentale faţă de Moldova, dar nu ştiu dacă şi suficient. Cum să rezolvăm conflictul între valori şi interese? Conflictul între, pe de o parte, setea de libertate şi idealurile democratice cu care au crescut tinerii basarabeni născuţi după 1989 şi, pe de altă parte, calculele geopolitice ale marilor puteri, care nu vor să fie jenate de confruntări locale, îndelung pritocite, de evenimente imprevizibile ce tulbură priorităţile de politică externă în această parte a lumii? Răspunsul la aceste întrebări în Basarabia a împrumutat culoarea sîngelui curs din arcadele sparte şi "aroma" gazelor lacrimogene... Se vorbeşte intens despre momentul internaţional nefavorabil pentru şansele schimbării în Moldova: noua administraţie americană încearcă să reconstruiască relaţia cu Rusia, iar Uniunea Europeană încă nu şi-a revenit din şocul cauzat de şantajul energetic comandat de Putin şi nu ar dori să revină la "tonul îngroşat" în dialogul cu Moscova, adoptat pe timpul războiului ruso-georgian din august 2008. A invoca sindromul "Ialta", la douăzeci de ani de la revoluţiile anticomuniste din Europa Centrală şi după ce Occidentul instituţional s-a extins pînă la actuala graniţă de est a României, echivalează cu o politică de abandon cinic al unui popor, care nu s-a bucurat deloc de atenţia Vestului, aşa cum s-a întîmplat cu popoarele din fosta Iugoslavie, cu Georgia şi cu Ucraina. Conflictul din Moldova este şi nu este un conflict local. Dacă ar fi sută la sută local, România nu ar trebui să aibă dificultăţi să aducă Basarabia în interiorul comunităţii euroatlantice. Dacă ar fi sută la sută geopolitic, Rusia şi-ar impune relativ uşor punctul de vedere în faţa Uniunii Europene şi a Statelor Unite, invocînd "discriminarea minorităţii rusofone" şi "precedentul Kosovo" " obişnuitul său arsenal de fumigene. De aceea, nu poţi declama, ritualic, discursuri despre libertate, democraţie, dreptul la opţiune, transparenţă, responsabilitatea guvernanţilor faţă de cei guvernaţi ş.a.m.d., şi să te superi că cineva, într-un colţ părăduit de Europă, le ia în serios, ba chiar îşi pune pielea la bătaie pentru aceste frumoase sloganuri. Apoi, există un spirit al lumii contemporane, care nu are cum să ocolească Moldova " cu această maree civilizaţională ce facem, o îngrădim?... În Moldova, contrastul dintre aspiraţiile tinerilor, care au protestat în zilele de 6 şi 7 aprilie în stradă, şi frica, conservatorismul bătrînilor, potenţialul lor de a se lăsa manipulaţi, de a-şi vota "pensia" şi a alege "stabilitatea" comunistă (ce extraordinară metaforă, dar şi ce realitate macabră: pentru partidul lui Voronin, în actualele alegeri, au votat cimitirele!), este unul abisal, de-a dreptul insurmontabil. Avem o cezură politică şi de mentalitate între generaţii, la scară mare, în Basarabia, una faţă de care diferenţele dintre "tradiţionalişti" şi "postmodernişti", în cultura română din stînga Prutului, par aproape nişte divergenţe stilistice sau doar o polemică a unghiurilor de abordare în interiorul aceleiaşi paradigme. Ce pot face intelectualii români, societatea civilă românească pentru Moldova? Lucrul de căpetenie este să aducă acest caz nefericit de tranziţie eşuată, în atenţia opiniei publice internaţionale. Avem nevoie de solidaritate. De mesaje şi memorii trimise presei, organismelor internaţionale şi asociaţiilor profesionale din Occident, de manifestaţii de susţinere în ţară şi în străinătate. Moldova este o gaură neagră pentru europeni, un loc gol pe hartă: lipsită de prieteni, de grupuri de lobby, de acces în zone de decizie politică importantă. Doar o prezenţă masivă a Occidentului, prin instituţiile şi prin emisarii săi înalt îndrituiţi, în Moldova, aşa cum a fost cazul cu Ucraina în zilele "revoluţiei portocalii", acum cinci ani, ar reuşi să stăvilească oribila vînătoare de oameni care e în plină desfăşurare la Chişinău şi în alte localităţi basarabene, ar ajuta opoziţia să obţină recunoaşterea dovezilor privind fraudarea alegerilor şi organizarea unui nou scrutin, după alte reguli decît cele ale lui Voronin. Ca politică de stat, România s-ar cuveni să lucreze la toate nivelele, pentru a determina o schimbare a conştiinţei publice între Prut şi Nistru. Experienţa Poloniei în ce priveşte democratizarea Belarus-ului, inclusiv printr-o accentuată campanie de mediatizare a valorilor democratice, care să spargă bruiajul comunist, este de studiat şi de reţinut. Bucureştiul are şansa să închege în acest moment o redutabilă mobilizare de simpatie şi susţinere reală pentru Moldova printre fostele ţări din blocul sovietic, azi membre ale clubului occidental, şi astfel să determine "vechea Europă" să-şi ia în serios propriile table de legi, fondatoare, uitate sub straturile groase de interese şi aranjamente egoiste. Vitalie Ciobanu este redactor-şef al revistei Contrafort de la Chişinău.