Ce fel de regim are Rusia?

2 martie 2006   La porţile occidentului

De ce a fost atît de diferit regimul instalat la Moscova de cel care s-a dezvoltat în ţările est-europene, deşi a pornit de la acelaşi sistem comunist? Mihail Gorbaciov, omul care a făcut istorie, era convins că poate reforma societatea sovietică prin glasnost şi perestroika, cu un partid comunist rămas "forţa conducătoare". Această iluzie l-a dus la eşec şi la căderea de la putere. I-a luat locul Boris Elţîn, tot fost membru al Biroului Politic al PCUS, dar aureolat de asaltul asupra Palatului Dumei ruseşti. Elţîn poza în campionul reformei, dar electoratul era totalmente nepregătit pentru o tranziţie spre economia de piaţă şi democraţie. Rusia n-a cunoscut niciodată în istoria ei o perioadă de veritabilă democraţie. Atît sub ţarism, cît şi sub comunism, statul fusese atotputernic, un Moloh sau mai degrabă un monstru de tip Frankenstein care făcea şi desfăcea totul. Societatea civilă pur şi simplu nu exista şi atunci cum să voteze şi pe cine să aleagă un popor traumatizat de mizerie şi haos, terorizat de banditismul dezlănţuit în gubernii, cu o conştiinţă naţională căzută de la înălţimea rangului de supraputere - egalată în lume doar de Statele Unite - pînă la postura umilitoare de rudă săracă, acceptată cu un tacîm în plus la masa celor 7 bogaţi. La alegerile din decembrie 1993, Gaidar şi Iavlinski s-au străduit să explice ruşilor că tranziţia la economia de piaţă şi întoarcerea la capitalism impun sacrificii şi privaţiuni. Au suferit o înfrîngere catastrofală. Ruşii mai auziseră asemenea discursuri şi cînd li s-a spus că trebuie să ajungă din urmă ţările occidentale avansate. Dar, pe atunci, cel puţin locul de muncă era asigurat, cele de trebuinţă pentru trai erau ieftine şi exista egalitate în sărăcie. Mulţi au votat deci cu Partidul Comunist. A luat o grămadă de voturi şi şmecherul de Jirinovski, care promitea să refacă măreţia imperială, să ieftinească vodca şi chiloţii de damă. Cu simţul său politicianist, Elţîn nu putea să ignore mesajul votului popular şi a renunţat la măsuri radicale reformiste. În schimb, din cauză că Guvernul se afla la mare strîmtoare financiară, Elţîn a lansat un program special prin care imensele bogăţii ale Rusiei erau vîndute la preţ de chilipir nomenklaturiştilor din preajma sa. Nikolai Rîjkov, fost prim-ministru pe vremea lui Gorbaciov, a devenit preşedintele băncii Tveruniversal, Piotr Aven, fost ministru al Comerţului, a pus mîna pe Alfa Bank, iar Serghei Egorov, fost preşedinte al Băncii de Stat şi şef al Secţiei Financiare a CC al PCUS, a devenit preşedintele Asociaţiei Băncilor. Un ziar din Moscova a demascat modul cum au operat foştii şefi. Marea bancă Uneximbasnk, controlată de Alexandr Korjakov, şeful Securităţii Kremlinului şi tovarăşul de chef al preşedintelui Elţîn, a cîştigat la licitaţie pachetul de acţiuni Norilsk Nichel, cel mai mare producător de nichel din lume; n-a fost prea dificil, deoarece Guvernul îl numise ca organizator al licitaţiei pe Viktor Cernomîrdin fost premier, fost director al gigantului energetic Gazprom. În 1995, cînd Cernomîrdin a creat pentru alegeri partidul Casa Noastră (naş Dom) circula în Rusia ziacala "Naş Dom-Gazprom". Actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, se împacă foarte bine cu oligarhii economiei ruse, dacă ei nu-şi bagă nasul în politică. Mihail Hodorkovski, proprietarul uriaşului trust petrolier Yukos, finanţa grupurile liberale şi a anunţat chiar că are intenţia de a candida la prezidenţiale. Atunci a fost arestat, judecat şi băgat la închisoare. Întrucît şi acolo continua să facă declaraţii politice, a fost mutat în Siberia, de unde nu i se mai aude vocea. Vladimir Putin a beneficiat de o conjunctură favorabilă pe piaţa petrolului care a ajuns aproape de 70 de dolari barilul. În acest fel, el a putut să plătească cea mai mare parte din uriaşa datorie externă a Federaţiei Ruse (85 miliarde dolari) şi să realizeze o semnificativă îmbunătăţire a situaţiei economice a ţării, ţinînd inflaţia sub control. Dar confruntarea politico-militară Est-Vest şi-a pierdut virulenţa ideologică, iar pe arena internaţională s-a instalat ca tip de conflict dominant în lupta pentru supremaţie mondială competiţia economico-tehnologică. Rusia este confruntată cu un handicap structural, pe acest plan. Dacă în domeniul tehnicii militare şi al cuceririi cosmosului URSS era deja cu un picior în secolul XXI, celălalt picior a rămas înfipt în prima jumătate a secolului XX. Societatea sovietică nu a cunoscut nici marele salt făcut de Occident în producţia de masă a bunurilor de larg consum, inclusiv alimentare, nici tranziţia la era electronicii şi a computerelor. Rusia e în urmă cu o întreagă perioadă a civilizaţiei umane. Într-o epocă în care domeniul tehnologiilor de vîrf (high-tech) se află în centrul luptei pentru supremaţie mondială a marilor puteri, în Rusia nu există o producţie proprie de computere şi tehnică informatică. Totul trebuie importat şi abia în ultimii ani s-au făcut ceva investiţii în acest domeniu. Dar cum este firesc, capitalul străin se îndreaptă spre modernizarea extracţiei de petrol, minereuri şi alte materii prime, care constituie grosul exportului rusesc. Dacă în sectorul economico-social, administraţia Putin continuă să gestioneze structura oligarhică a Rusiei, în viaţa politică preşedintele Putin a adoptat o serie de măsuri care marchează accentuarea caracterului autoritar al regimului său. Preşedinţii de gubernii din Federaţia Rusă, care erau aleşi prin vot popular, din 2005 sînt numiţi de Kremlin. Recent, Duma a adoptat o lege prin care organizaţiile societăţii civile sînt supuse unui control sever, ţintind în special lichidarea finanţării lor din străinătate. Cum poate fi definit regimul rusesc sub conducerea fostului KGB-ist Vladimir Putin? Putin susţine că în Rusia funcţionează democraţia, o democraţie croită conform condiţiilor ruseşti. Recent, el i-a denunţat pe "sovietologii" care privesc Rusia prin prisma războiului rece, urmărind eliminarea ei din grupul celor 8. "Cîinii latră, dar caravana trece" - şi-a încheiat Putin discursul polemic. Un politolog rus apreciază că în Rusia funcţionează o "democraţie directorială", iar Lilia Şevţova de la Carnagie Moscow Centre preferă "autoritarism birocratic", accentuînd nostalgia imperială a lui Putin. Viaceslav Nikonov, analist politic al Kremlinului, menţionează robusta lui independenţă în politica externă, punînd diagnosticul "conservator gaullist". Cea mai interesantă caracterizare, pentru că aparţine unui fost consilier economic al lui Putin, este cea a lui Andrei Illarionov, care a demisionat în decembrie 2005 protestînd împotriva politicii guvernamentale. Într-un studiu publicat în ziarul Kommersant, Illarionov susţine că Rusia a devenit o "întreprindere corporatistă", în care companiile de stat au devenit arme de asalt ale statului corporatist. Deşi private, companiile seamănă din ce în ce mai mult cu rubedeniile lor de stat, fiind manipulate prin impozite selective - unele beneficiind de înlesniri şi scutiri, altele fiind sugrumate fiscal. Ideologia corporatistă este "naşismul" (pe ruseşte "ai noştri"). Este o ideologie care conferă privilegii, subsidii, credite, putere şi autoritate "alor noştri". Şi asta nu pentru că aşa e drept, ci pentru că sînt "ai noştri". Illarionov consideră că este un model din lumea a treia aşa cum funcţionează el în Libia sau Venezuela. După cum se vede, Illarionov nu e interesat nici de poziţia predominantă obţinută în societatea rusă de miliardarii nomenclaturişti, nici de polarizarea socială din ultimele decenii, care a dus la o sărăcire a maselor mai gravă chiar decît în timpul regimului comunist. Slăbiciunea societăţii civile, în special absenţa unei intelectualităţi militante pentru democraţie, care să se poată exprima în forme organizate politic, iată vectorii care au făcut ca alunecarea lui Putin spre autoritarism să nu întîmpine o veritabilă opoziţie.

Mai multe