„Cazul” Mila

„Am trei pasiuni, toate la fel de puternice. Muzica, scrisul și machiajul artistic cu efecte speciale. Asta din urmă este cea mai recentă pasiune. Am început să mă machiez, ca orice adolescentă, pe la 11-12 ani, mai ales pentru că eram complexată de genele și sprîncenele mele, care sînt foarte deschise la culoare. Apoi am început să folosesc fondul de ten, pentru a-mi ascunde coșurile. De atunci am început să mă uit la tutoriale video de machiaj, nu că m-ar fi ajutat prea mult, căci nu m-au ferit de toate etapele unui machiaj prost (rîde)” – așa începe interviul cu Mila, anunțat pe prima pagină a ediției din 21 ianuarie a revistei Le Point.

Dar cine este Mila și de ce redutabila revista franceză i-a alocat prima pagină, anunțînd că acest interviu este dat revistei în „exclusivitate”?

Pe scurt, Mila este cea mai amenințată adolescentă din Franța. Teribila ei poveste, care a propulsat-o în mijlocul unei întregi furtuni mediatice, sociale și politice, provocînd valuri uriașe la nivel național, făcîndu-l și pe președintele Emmanuel Macron să ia o poziție oficială în ceea ce o privește, a început în urmă cu un an, pe 17 ianuarie 2020.

Mila, cunoscută multor adolescenți din Franța, datorită contului ei de Instagram, un cont dedicat în special muzicii și modei, intrase anul trecut într-o discuție cu abonații săi, pe chestiuni amoroase. La un moment dat, una dintre abonați, lesbiană ca și Mila, i-a spus că ei nu-i plac fetele arabe – Mila replicînd că nici ei, pentru că arăboaicele nu sînt „stilul” ei. Incitat de răspunsul adolescentei, un alt internaut a început să-i facă avansuri, din ce în ce mai grosolane, la care Mila a reacționat într-un mod ironic, ajungînd pînă la blocarea sa. Enervat, abonatul și-a instigat prietenii s-o insulte: „salope”, „sale française”, „française de merde”, „sale pute”, „chiennasse”. Injuriile cresc, adolescenta ripostează pe măsură, spiritele se încing, iar cînd este acuzată de rasism, discuția deraiază, iar Mila decide să abordeze tema religiilor, criticînd dimensiunea lor plină de ură, declanșînd, totodată o cascadă de acuze care o fac să posteze un video pe Instagram în care declară: „Detest religia, Coranul, nu este decît ură acolo, este totul de rahat – asta cred eu. Și nu e vorba de rasism, cînd critici o religie. Islamul este o religie, eu am spus ce cred despre religii, și nu mă veți face să regret ce am spus. Religia voastră e de rahat”.

Video-ul devine viral, iar de aici, bulgărele de zăpada o ia la vale. În cîteva ore, adolescenta a început să primească mii de amenințări cu moartea. Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie. I se fac publice datele personale și adresa liceului unde învăța. Amenințările cu moartea încep să curgă nu doar pe conturile ei de Twitter sau Snapchat, ci începe să primească și telefoane – sute și sute de amenințări pe minut.

„Te vom găsi și te vom omorî”, „Nenorocito, singurul, unicul dumnezeu este Allah, sper să arzi în iad pentru ce ai spus”, „O să te spînzurăm ca pe o cățea”, „Știm unde locuiești, o să mori!”

Se deschid două anchete: una contra Milei, pe motiv de incitare la ură, alta, în urma plîngerii depuse de Mila pentru amenințările cu moartea.

Prima este clasată rapid, pe 30 ianuarie 2020 – potrivit procurorului Republicii, Jérôme Bouvier, s-a demonstrat că „oricît ar fi fost de scandalos tonul declarațiilor Milei, acestea aveau ca scop unic exprimarea unei opinii personale cu privire la o religie, fără a se dori inducerea urii sau violenței împotriva indivizilor, în baza originii sau apartenenței lor la această comunitate de credință”.

În ceea ce privește ancheta privind amenințările cu moartea, în iulie anul trecut, avocatul Milei, Richard Malka (acesta este, de altfel, și avocatul în cazul Charlie Hebdo), a declarat că Mila primise 30.000 de amenințări cu moartea, nemaipunînd la socoteală mesajele injurioase.

În martie 2020, unul dintre autorii apelurilor la violență contra Milei este pus sub acuzare – acesta declarînd că își asumă pe deplin comportamentul, pentru că a făcut „treaba pe care judecătorii și poliția nu o fac”. Alți doi minori sînt depistați și acuzați pentru „furtul datelor personale din computer”. Un alt tînăr, de 23 de ani este condamnat, pe 1 octombrie 2020, la trei ani de închisoare pentru amenințări cu moartea la adresa Milei.

În paralel, prinzînd amploare, povestea Milei atrage atît atenția presei, cît și a mediului politic. Punînd paie peste foc, ministrul Justiției, Nicole Belloubet, a reacționat spunînd, pe de o parte, că „amenințările cu moartea sînt inacceptabile într-un stat democratic”, pe de alta că „să insulți o religie este un atentat la libertatea de conștiință. Este grav, dar nu trebuie să se ajungă la amenințări”.

Acuzînd-o de „lipsă de cultură juridică”, avocatul Milei, Richard Malka, a protestat imediat: „Mila nu a împiedicat pe nimeni să creadă în islam. Din contra, libertatea conștiinței Milei este aici în joc, căci ea are dreptul de a gîndi ce vrea despre islam și să-și facă publică opinia oricui, chiar și pe rețelele sociale”. Dezbaterile vizavi de dreptul de a blasfemia o religie s-au încins – Abdallah Zekri, delegatul general al Consiliului francez pentru cultul musulman, declarînd că „această fată știe foarte bine ce a făcut. Cine seamănă vînt, culege furtună”.

Pe 4 decembrie, și președintele Franței, Emmanuel Macron, a reacționat: „Aveți o tînără fată care critică islamul pe rețelele sociale, este hărțuită, nu poate nici măcar să intre într-o școală. (...) Asta înseamnă că am înnebunit cu toții”.

Totuși, o săptămînă mai tîrziu, Mila a fost exclusă și din internatul militar unde fusese primită, în ultimă instanță, pentru a-și continua studiile – asta după ce toate liceele refuzaseră prezența ei fizică la cursuri, fiind considerată o țintă pentru un potențial atac terorist, nedorindu-și, așadar, să-și asume responsabilitatea. Excluderea ei și din internatul militar a fost motivată de directorul instituției, care a spus că într-o discuție cu cîțiva prieteni, pe rețelele sociale, Mila a dezvăluit locul unde studia.

„Nu doar că nu mai pot merge la liceul meu, dar nici nu pot să mă duc în altă parte” – a declarat anul trecut adolescenta, într-un interviu acordat site-ului Bellica.

„Acest caz denotă o renunțare generală, în special din partea sistemului de educație care nu mai ține cont de libertatea de exprimare. Tolerăm intolerabilul ca să nu provocăm valuri. Renunțăm la valorile republicane de frica de a nu deranja și, în final, ajungem să închidem gura victimelor și să închidem ochii cînd vine vorba de acțiunile agresorilor. Iar asta nu se întîmplă de azi, de ieri, nici măcar de cîțiva ani. Nu este vina profesorilor, deseori depășiți de situație, este consecința pierderii generalizate a reperelor în toată elita noastră intelectuală și politică” – a acuzat avocatul său, Richard Malka.

În prezent, Mila stă izolată, sub consemnul tăcerii (o tăcere pe care i-ar fi sugerat-o și ministrul Apărării). Totuși, Le Point a reușit să-i ia un interviu – cine este, care sînt pasiunile sale, cum face față la toată presiunea la care este supusă.

Una dintre întrebările pe care jurnalista Peggy Sastre i-a adresat-o Milei se referea la nivelul de toleranță al noii generații – cum vede ea problema?

„Oamenii își apără pur și simplu cauzele care le convin. (...) Totul se face într-un siaj al modei și totul este extrem de ipocrit. Mișcarea LGBT, de exemplu. Pe de o parte, totul e bine, eu însămi fiind pansexuală, iar partenerul meu este un transsexual. Pe de alta, însă, totul a devenit excesiv. Trăim în totalitarismul, tirania, dictatura gîndirii. De exemplu, azi este suficient să te înșeli asupra genului cuiva, s-o faci, evident, fără intenție, ca lucrul ăsta să devină o dramă. Vorbind în general, de îndată ce apare un fenomen colectiv de apărare a unei cauze, devine foarte dificil să mai ai ceva contrar de spus, de criticat. Dacă o faci, cazi imediat în dizgrație.”

Cum e azi viața pentru Mila, adolescenta de 17 ani care trăiește de un an în izolare, fără prea multe perspective de revenire la o viață normală?

„Se împlinește un an de cînd mi-am pierdut viața. De cînd am impresia că sînt o moartă încă prezentă în lumea asta. Să văd că alții continuă să trăiască este, într-adevăr, extrem de dur. Să-i văd ieșind din casa lor, ieșind din mașinile lor... Eu ies doar din patul meu. Privarea de libertate – poate iar o să se glumească pe seama mea – mi-a făcut mult rău. Plîng foarte mult, în fiecare zi. Așa că, în cazul meu, COVID-ul a fost aproape o sursă de confort (rîde) căci toată lumea știe azi cum e să fii în pielea mea. Comparativ cu ceea ce ar fi putut fi fără pandemie, decalajul dintre viața mea și viața altora este, astfel, puțin mai restrîns.”