„Profesorul de rap” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu DOC –

Am avut onoarea de a discuta cu DOC, un titan al rap-ului românesc. Membru C.T.C. şi artist solo de succes, DOC are puternice rădăcini în underground-ul autohton. Cu toate acestea, el a cucerit de mai mulţi ani şi mainstream-ul, colaborînd, printre alţii, cu „HaHaHa Productions” – label-ul fondat de artistul Smiley. Acest lucru a fost blamat de unii fani, însă Deliric, prietenul şi colegul său din formaţia C.T.C., a spus-o cel mai bine: „Tu te plîngi de PORC că-ţi vinde-un tricou / Şi te iei de Doc că-şi ia banii pe show / [...] / Lupţi cu aproapele tău în loc să lupţi cu maşinăria şi cu sistemul său”. L-am rugat pe DOC să ne vorbească despre rap, poezie, carieră şi influenţe stilistice, dar şi despre cel mai recent material discografic al său, albumul DOCTATĂ (2021), pe care a colaborat, printre alţii, cu Vlad Dobrescu, Deliric, DJ NASA, Nane şi Vlad Flueraru.

Această întrebare o adresez obligatoriu oricărui reprezentat al rap-ului cu care am plăcerea să discut: rap-ul este un fenomen deja studiat la nivel academic în universităţi din toată lumea. Totuşi, în România, nu se bucură de acest statut, deşi are multe de oferit d.p.d.v. stilistic, muzical, politic şi social. Consideri că se face o nedreptate în acest sens sau rap-ul trebuie să rămînă la nivelul străzii? Mai mult de atît, ar trebui considerat rap-ul o specie a genului liric (avînd o formă fixă, ritm, rimă, teme şi motive specifice etc.)?

Eu consider că dacă rap-ul ar putea fi personificat, ţi-ar spune că el nu şi-ar dori să-l incluzi acolo – atît de rebel ar fi. Ca tinerii, la fel ca noi, care purtam bermude de se uita lumea pe stradă: ce-s ăia aşa largi, unde se duc ăia raşi în cap, cu tricourile alea largi? Cred că nu i-ar fi plăcut să îl încadrezi la nişte chestii care ţin de o ordine, bariere, de îngrădire. Pentru că rap-ul a plecat ca o joacă [...], în primul rînd joaca unui DJ căruia i s-a părut interesant să pună acelaşi segment de piesă şi pe platanul stîng şi pe cel drept, să-i dea drumul acolo şi aici, creînd ideea de loop [n.a. – tehnică prin care un DJ repetă un pasaj dintr-o piesă], practic punînd bazele instrumentalului de hip-hop. Deci el s-a jucat, aia nu era încadrată nicăieri, a fost atît de liber încît a pus mîna pe un concept inexistent şi a creat din el un curent care dăinuie de zeci de ani. Probabil cel mai puternic curent muzical, pentru că vorbeşte cu tine, „puternic” în sensul că are capacitatea de a influenţa masele: o piesă pop, oricît de romantică ar fi, nu o să te ajute să iubeşti, dar o piesă rap te ajută să înţelegi prin ce trece omul acela. 

Eşti unul dintre cei mai lirici MC din rap-ul românesc. Te identifici cu statutul de poet contemporan? 

E o etichetă pe care o pune lumea, pe care nu mi-aş pune-o niciodată. Pe anumite piese, să zicem, pot să văd nişte nuanţe poetice, dar nu pe toate. Eu văd poezia ca pe o domnişoară virgină. Iar rap-ul poate să fie orice, de la o domnişoară virgină pînă la o panaramă de 50 de ani. El poate să fie orice de la una la alta, dar poezia pentru mine poate fi doar o fecioară.

De asemenea, foloseşti în versurile tale foarte multe jocuri de cuvinte ce denotă un vocabular bogat şi un deosebit control asupra limbii. Cum ai dobîndit acest limbaj complex?

Cel mai important, am vrut să îl dobîndesc. Mi-am dorit să fiu ce sînt acum, am lucrat la asta, am citit mult. În primul rînd am vrut, nu doar am stat pe canapea şi am vrut. M-am documentat, de fiecare dată cînd întîlneam un cuvînt necunoscut îl căutam, şi acum fac chestia asta. Îmi place să încerc să nu fiu prost, cu toate că n-am nicio şansă [rîde].

Ai un poet preferat din poezia convenţională?

Am citit recent o antologie de poezie internaţională. Îmi place poezia, însă, recunosc, nu am citit suficient de multă ca să mă identific cu unul sau cu altul. De Eminescu ştim toţi, într-o analogie cu fotbalul, el ar fi Hagi. Pe de altă parte îl ai pe Bacovia, a avut nişte „meciuri” diferite, a jucat altfel decît restul, nu poţi să îl pui lîngă Hagi, dar îţi rămîne în minte. Între noi fie vorba, sîntem prea tineri la vîrsta aia să înţelegem poezia [n.a. – vîrsta şcolii generale]; poeţii şi literatura din clasele V-VIII şi liceu sînt greu de înţeles atunci, cred că trebuie studiate mai tîrziu, cînd cunoşti mai bine viaţa, înţelegi profunzimea lucrurilor.

Ce ai mai citit în ultima vreme?

Citesc cărţi despre om, în general. Despre conştiinţă, Univers şi cum se raportează una la cealaltă. Momentan citesc Leul Roşu de Maria Szepes.

A avut poezia convenţională vreo influenţă asupra versurilor tale, te-a inspirat? Dacă da, cum?

Nu aş putea spune că m-a influenţat în vreun fel poezia, eu mi-am tras influenţele de la rapper-ii din afară şi modul lor de a lega lucrurile.

DOC e un nume consacrat, cu vreo 25 de ani în domeniu. Ai schimbat multe stiluri de-a lungul anilor şi ai devenit o inspiraţie pentru mulţi MC tineri. Însă şi tu ai fost începător cîndva – ce influenţe ai avut la debut? Ce MC te-au inspiratback in the day, străini şi, de ce nu, români?

Eu am început treaba asta, fără să-mi dau neapărat seama, fiind influenţat de Rimaru’; cumva în subconştient m-a lucrat şi aveam un stil foarte similar cu al lui la început, lucru care a făcut posibilă şi colaborarea noastră. Am şi mers cu Călin [n.a. – Călin Ionescu alias Rimaru’ din formaţia R.A.C.L.A.], DJ Swamp (cred?) şi K-Gula pe la show-uri, pentru mine a fost o experienţă necesară şi de bun augur. Am avut un an – băieţii mei încă rîd de perioada aia şi citează versuri de atunci – o periodă de tranziţie între stilul ăla vechi şi cel de pe Secretul din atom (2002) [n.a. – primul EP al formaţiei C.T.C. în colaborare cu Cedry2k], care s-a iterat în diverse strofe aberante şi încercări; dar a fost o perioadă, din nou, necesară în care a trebuit să fac schimbări şi să-mi găsesc un stil relativ propriu. Dar m-au influenţat ulterior şi rapper-i din afară, dacă privesc în urmă, pe Secretul din atom sînt influenţe de la Demigodz, Celph Titled şi Apathy care foloseau în versuri multe imagini vizuale cu sensuri ascunse, de exemplu I shoot you in your foot, I give you shell toes [n.a. – „Te împuşc în picior, îţi fac degete de cartuşe”]. Shell toes erau adidaşii, iar shells înseamnă cartuşe, dublu sens – double entendre, triple entendre... [n.a. – cuvînt sau propoziţie cu dublu înţeles]

Referitor la temele abordate de muzica rap, poţi explica, te rog, acest termen fundamental pentru înţelegerea culturii hip-hop – conscious? Cum s-ar defini el în viziunea ta şi sub ce formă îl întîlnim în versurile tale?

Ca om de cuvinte, pot să îţi spun că, după douăzeci de ani de mînuire a lor şi de „stat cu ele în cameră”, am ajuns la concluzia că limbajul e limitat în a comunica, uneori, esenţa lucrurilor. Şi tu cînd spui conscious, depinde ce înţelegem prin asta, în ziua de azi rap-ul îţi spune: ia Xanax, ia Percocet, mergi cu maşina – where’s the conscious in that? [n.a. – „ce-i conştient în asta?”]. Adică poate să fie în sensul că rapper-ul e conştient, el o face cu bună-credinţă cînd enumeră astea, dar asta ar fi cumva evil. Aşa că prefer să cred că nu e conscious, că nu pot să îi arborez astăzi epitetul ăsta. Poate, la origini, chestii puternice cum erau Public Enemy, Run D.M.C., atunci, da, puteai vorbi de asta, vedeau nişte chestii, îi durea şi îi dădeau o nuanţă de consciousness: uitaţi-vă în jur, e nasol, let’s do something about it, let’s fight the Power![n.a. – hai să facem o schimbare, să luptăm împotriva celor aflaţi la putere!]. Da, atunci puteai; dar ca orice curent muzical care a dăinuit, această dăinuire nu are unde să ducă, decît în comercializare, decît în diluare. Putem aplica acest tipar la orice lucru care a făcut istorie – să zicem adidaşii Jordan, calitatea lor, modele aiurea, făcute acum doar de dragul de a fi făcute; sau religia, că şi asta s-a diluat în timp. Asta s-a întîmplat şi cu consciousness-ul din muzica hip-hop, ştim că banii au astăzi o putere mult mai mare decît conştiinţa.

Din fericire, mai avem cîţiva MC care ţin steagul sus, mă refer la cei clasici din zona Grupului de Rezistenţă, tot ce a fost Sindicatul [n.a. – R.A.N.-S] cu Da Hood, R.A.C.L.A. etc.

Mai face muzică vreunul dintre ei?

Nu prea, dar, uite, tu încă mai faci ceva în sensul acesta.

Dar eu nu fac în sensul ăsta. Nu mă trezesc dimineaţa şi zic: e război, trebuie să fac o piesă despre cît de tiran e Putin şi ce nasol îi omoară pe ucraineni. Nu, ceva în mine îmi spune ce trebuie să fac. Eu ţin steagul sus pentru că orice om trebuie să aducă o schimbare cît de mică în fiecare zi, şi de asta tot timpul sînt excited about tomorrow, pentru că ştiu că o să vină ceva ce nu ştiu, mie îmi place ce nu ştiu, sînt curios, îmi place să sap în necunoscut, să nu ştiu – să fiu „prost”.

Eşti strict atunci cînd vine vorba de formele poetice sau îţi oferi o anumită libertate cînd scrii versurile pieselor tale? Ai anumite preferinţe sau îţi place să experimentezi cu prozodia?

Fiecare MC are un ritm al lui, de fapt fiecare om are un ritm al lui. Unii sînt aparent aritmici, dar şi ăla e un ritm, chiar dacă nu vedem noi tiparul, e un ritm. Toţi avem un fel de a cădea pe beat, de a concepe lucruri. Eu nu ştiu ce fac, mă las influenţat de instrumental, dar stilul „ştii că e al meu dintr-o mie“, al lui Macanache şi al lui Deliric, avem fiecare un ADN propriu. Dar procesul este indescriptibil din punctul meu de vedere. N-am cum să ţi-l spun, nu ştiu cum fac şi nici nu vreau să ştiu.

Tipurile de rimă, cam nici una nu cred că ţi-e străină.

Nu-mi sînt. Dar sînt nişte etichete la care nu mă gîndesc, le-am integrat în mine la un moment dat, dar le scriu aşa cum simt eu. Mi se pare dificil să facem o comparaţie validă între poezie şi rap. De ce? Rap-ul este condiţionat, cel puţin în cazul meu, de instrumental. Poezia, nu, e liberă. Eu, cînd scriu, pun instrumentalul şi mă duce undeva, îmi spune ce fel de rime să folosesc sau, mai degrabă, mă condiţionează subconştient să folosesc un anumit tip de rimă. 

Atît albumul DOCTATĂ (2021), cît şi mixtape-ul în colaborare cu DJ NASA, XL Mixtape (2021), adoptă aceeaşi direcţie progresivă, un sound alternativ, oarecum soft, cu influenţe electronice şi R&B. Metamorfoza continuă de la stilul hardcore declarat pe vremuri, în Secretul din atom (2002) şi Dificultăţi tehnice (2005), pînă la acest stil „chillout”, parcă pacifist, are de-a face cu faptul că ai devenit tată? Te-au „îmblînzit” acest rol şi noile responsabilităţi?

A fost pandemia şi cred că nimeni nu a făcut ceva foarte dansant şi să fie fericit că stă închis în casă. Mi s-a părut o perioadă perfectă, o introspecţie, pentru a lua la periat propria persoană şi propria viziune despre viaţă, şi am încercat să transmit asta în cel mai bun mod posibil. [Faptul că am devenit tată] nu m-a îmblînzit, m-a făcut să realizez că viaţa ştie mai bine decît aş şti eu vreodată ce e bine pentru mine – am lăsat viaţa să-şi facă treaba şi ea m-a făcut să înţeleg că totul e OK: acum, mai degrabă îmbrăţişez decît să lupt, chiar şi lucrurile nasoale, toate au un sens – eu văd totul holistic şi legat. De asta m-am liniştit, pentru că e totul bine, tată. It’s all good!

Lucrezi deja la un proiect nou sau momentan te concentrezi pe viaţa de familie? 

Eu muncesc non-stop la ceva, dar m-am hotărît ca după DOCTATĂ să nu mai scot album. Vreau să fiu şi eu single guy, nu la modul că vreau să divorţez [rîdem], să fiu single artist, să scot doar single-uri şi să lovesc cu ele. Nu mi-a ieşit pînă acum, din diverse motive, dar am foarte multe piese scrise şi în engleză, şi în română.

Ce teme vei aborda în aceste piese?

Ce mă preocupă cel mai mult, din punct de vedere tematic, cum să zic – dacă Ox ar fi lumea şi Oy ar fi omul, aş vrea să merg mai mult pe Oy, să intru în profunzimea umană, să scot mai multe la iveală depre noi, despre mine. 

Un sfat patern (dacă îmi permiţi acest joc de cuvinte) pentru MC-ii tineri, în materie de versificaţie şi tehnică, îmbogăţirea limbajului ş.a.m.d., de la cel supranumit „profesorul de rap”?

Îi sfătuiesc să citească zilnic 20 de minute; creierului îi place să citeşti, să afle lucruri, ai impresia că se expandează. Să citească de dragul cuvintelor, flow-ului lor, dar mai ales de dragul absorbirii de contexte şi idei noi.

G.P. Volceanov (@gp.volceanov) este poet, scriitor, lexicograf, doctorand al Școlii Doctorale Litere din cadrul Universității din București, pasionat de cultura urbană și de fenomenul hip-hop.