Normală ca afară. Am cîștigat, ce facem mai departe?

4 decembrie 2019   La fața locului

„O țară ca afară“ este acum și un site: otaracaafara.eu. Este ceea ce anunțam aici acum două luni, cînd vă regăseam: vom discuta foarte concret despre cum modernizăm România folosind instrumentele pe care le avem ca stat membru al Uniunii Europene. Vă ziceam atunci că acesta este proiectul meu principal ca europarlamentar: să unesc punctele între regulamente europene și modul în care statul român gîndește programele de modernizare cu fonduri europene, între directive adoptate pe bandă la Bruxelles/Strasbourg și deficitul de aplicare în România.

Acum vreo 170 de ani, cînd începea povestea asta cu modernizarea României prin ancorarea în Vest – și trebuie să scriu odată despre neopașoptismul de azi –, s-a plecat cu entuziasm, apoi s‑a resimțit foarte rapid prăpastia dintre țara reală și țara legală. Între un regat puternic afară și o populație analfabetă în proporții covîrșitoare înăuntru. Între o elită intelectuală pe care acum o invidiem și o masă imensă de țărani bolnavi de bolile sărăciei. La 12 ani de la intrarea în UE, cred că sîntem într-un moment asemănător. Am avut un salt de modernizare început înainte de aderarea la UE chiar, apoi cîțiva ani buni, a venit criza economică și de atunci sîntem pe o traiectorie în care deficitul de modernizare nu pare a se micșora. Curînd, la nivel mental, în dezbaterile publice, contramodernismul va avansa. Mare parte din victimele deficitului de modernizare, „ăștia“, și-au luat lumea în cap și s-au mutat prin alte țări – tocmai i-am văzut pe unii dintre ei votînd și arătînd degetul unui sistem care i-a făcut să plece.

Mai avem puțin și intrăm în anul 2020. Acum zece ani se făcea mare caz de Strategia UE 2020. Cum anul din nume e după colț, nimeni nu face un bilanț ca să vedem ce ne-a ieșit din ce ne-am propus acolo. Nu foarte multe. Dar acum nu doar UE, ci ONU de-a dreptul are Strategia 2030. Știu că sînteți obosiți să auziți de strategii de acest gen, dar ceva trebuie să ne propunem, ca țară. Altfel se văicăresc politicienii că nu avem proiect de țară – uitați proiect de țară: să coborîm spre media UE la gospodării fără apă curentă. Noi chiar luăm în serios Strategia 2030 și zicem că proiecte de țară alternative sînt apă de ploaie – haideți să ajungem la mediile europene pe chestii concrete care țin de viața oamenilor. Pe www.otaracaafara.eu găsiți unde stă România la vreo sută de indicatori față de media UE: la cît gunoi reciclăm, la cîți murim pe șosele și cîți murim de boli cronice raportat la suta de mii de locuitori, la cîți oameni trăiesc în case fără apă curentă și canalizare. Chestii de acest gen – care erau valabile și pe vremea lui Carol I, sînt valabile și acum. O să tot revin la ele.

Am lansat proiectul și site-ul pe 1 decembrie. Imediat după ce lumea intra în case după parada de ziua națională. Nu a fost o coincidență. Am zis că e cel mai bun moment ca să vorbim pe bune despre unde mergem ca țară. Mai ales că tot încerc să îndrept atenția colegilor mei de politică spre o realitate care începe să ne slăbească mișcarea: deficitul de soluții. Nu de soluții macro, strategice – să fie bine! –, ci de soluții din astea concrete, ancorate în răspunsul la întrebarea ce e de făcut imediat, mîine. Ce faci tu, tînăr politician antisistem, #omnou și #fărăpenal fiind, dacă ești pus mîine șef de instituție? Te duci la poartă, îți faci un selfie, bagi un live țopăitor pe Facebook. Și apoi?

Generația asta politică de după Colectiv este foarte bună în a reacționa. Este și foarte capabilă în a se organiza, a se mobiliza și a se uni pentru a fi contra ceva. Dar rețeta asta este cumva depășită prin victorie. Da, am cîștigat. La mulți ani, România! Olé, olé, dictatorul nu mai e!

Dragnea e istorie, Dăncilă cam la fel, un partid care părea acum cîteva luni un mamut imbatabil a pierdut nu doar puterea, dar întregul narativ dezvoltat din 2016 – anti-anticorupție, populism, antioccidentalism – este pe moment compromis. Un președinte prea molcom timp de cinci ani i-a zdrobit la vot, preluîndu-ne complet mesajul: a organizat un referendum cu temele noastre, s-a pus șef de batalion pe frontul radical anti-PSD.

Iohannis a bătut PSD cu organizarea PNL și cu discursul USR. Și cînd zic „discurs USR“, vă rog să nu interpretați strict și să mă întrebați la care comunicat al Biroului Național sau la care decizie de Comitet Politic mă refer. Mă refer la USR ca stare de spirit, care e mai mare decît partidul, care e depozitara speranțelor și a nervilor unei întregi generații și ale unei întregi clase de mijloc care nu se poate obișnui cu ideea că fiecare persoană poate trăi rezonabil într-o țară care nu e ca afară.

Românii au ales binele mai mic. A fost modul lor de a fi radicali într-un mod conservator. Ce se întîmplă cu starea de spirit USR? Ce urmează pentru o mișcare contra atunci cînd spiritul ei a cîștigat războiul și ea a pierdut o bătălie? Ce faci atunci cînd ideile tale devin program de guvernare pentru altcineva? Mai ales cînd nu ești prea convins că el crede pe bune în ele sau că nu e foarte sigur că le vrea aplicate?

Eu zic că devii gardianul lor. „O Țară ca Afară“ a fost gîndul PRO asumat instinctiv în stradă de oamenii adunați CONTRA ceva. Eu cred că noi, politicienii ieșiți din mișcarea asta, avem datoria de a pune pe masă permanent chestii foarte concrete care țin de funcționarea reală a țării, care trebuie să reducă distanța dintre țara din vorbe și țara din fapte. De a insista pînă la granița dintre perseverență și pisălogeală, de a răspunde la întrebarea: ce e de făcut? Dar nu cu strategii mari, ne-am săturat de astea. Ne-am săturat de strategii mari lăsate în sertar. Nu vrem să contribuim la umflarea așteptărilor, cred că trebuie să vorbim mereu foarte concret, foarte aplicat.

De pildă, „România educată“ este un proiect frumos. Promovat de președinte în primul mandat. A durat trei ani să fie scris și a dezamăgit pentru că e vag. Dar direcția e bună. De acum, „România educată“ trebuie să fie aplicat în fiecare zi de un guvern care guvernează pentru că președintele i-a acordat această încredere, prin transfer de la românii care l-au votat. Unul dintre studiile de caz cu care am lansat www.otaracaafara.ro se referă la felul cum folosim banii europeni pentru a combate sărăcia și abandonul școlar. „Soluții de guvernare la cheie“ se numește butonul respectiv. În 2016 am operaționalizat programul național „Fiecare copil la grădiniță“. Fiecare copil din familii foarte sărace primește un tichet social de 50 de lei pe lună, cu condiția strictă de a merge la grădiniță. A făcut minuni. Anul următor au fost 30.000 de copii în plus în grădinițe. Copii care nu pierd contactul cu mediul de dezvoltare – e cea mai eficientă metodă de a reduce abandonul școlar în mediile foarte sărace: să ții copiii în sistem chiar înainte de a începe școala. Apoi am făcut posibil ca acești copii să primească rechizite din fonduri europene, dintr-un program special al UE pentru sărăcia extremă. Guvernele PSD-ALDE au avut nevoie de trei ani ca să organizeze o licitație și să distribuie aceste rechizite – și în loc s-o facă simplu, cum am propus noi, pe ideea că fiecare copil care ia tichetul e automat eligibil pentru rechizite, a făcut-o complicat, obligă părinții să vină să dea declarații pe proprie răspundere – vorbim de oameni fără școală în general. PSD-ALDE s-au asigurat astfel că frauda cu rechizite a fost stîrpită din fașă. Evident, efectul măsurii este mult diminuat, dar guvernanții PSD-ALDE au fost drastici în a se asigura că nu pun săracii mîna pe rechizite în mod nejustificat. Asta după ce oricum nu le-au distribuit trei ani, pentru că nu i-a păsat nimănui de la Ministerul Fondurilor Europene de chestia asta. Aș fi vrut să vă mai zic de programul „Școală pentru toți“, lansat cu mari peripeții în 2016 – povestea întreagă e pe site – și care, după ce a fost întîrziat doi ani, acum e în derulare și circa 75.000 de copii săraci vor sta la școală pentru că am avut tupeu să rupem cercul vicios al proiectelor de tip POSDRU de frecat hîrtii și indicatori pe hîrtie. Dacă ar fi să stau liniștit că nu am trecut degeaba prin viața publică, programul „Școala pentru toți“ e dovada – 193 de milioane de euro ajunși în mod real la copiii săraci. Ei bine, aș vrea să văd discuția dusă, de la chestiuni strategice din „România educată“ al președintelui Iohannis, la chestiuni de acest gen: cine face, cu ce bani, calendarul și acțiunile exacte. Cred că astfel putem traduce cel mai frumos spiritul ANTI în spirit PRO.

„O Țară ca Afară“ e o încercare de a da sens concret discuției despre modernizarea României. Scriu asta de 1 decembrie, fix înainte de a da OK-ul pentru lansarea www.otaracaafara.ro. La mulți ani, România! Vei fi „o țară normală“ atunci cînd nici unul dintre copiii tăi nu va mai dori să fii „o țară ca afară“.

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianței USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.

Mai multe