Memoria pietrelor
Cele mai vechi clădiri pe care încă le mai avem sînt din piatră. Ele conservă viziunea despre oraș a strămoșilor noștri, prin modul în care pietrele au fost tăiate cu grijă, apoi prelucrate și asamblate în așa fel încît să vorbească despre valorile celor care au avut voința ca ele să ocupe alte locuri decît cele hărăzite de îndelungatele procese naturale petrecute în scoarța terestră. Fiecare piatră vine cu propria sa istorie geologică, cu o stratigrafie care mărturisește despre forțele extraordinare care i-au dat naștere de-a lungul milioanelor de ani. În cazuri rare, pietrele conțin amprentele ființelor care au trăit odinioară: scoici, amoniți, crustacee sau plante. Stația de metrou Politehnica este un veritabil muzeu de paleontologie. Scările Muzeului de Geologie din București, care coboară la subsol, sînt inscripționate abundent de viețuitoarele trecutului.
Pînă la momentul montajului, fiecare piatră se îmbogățește cu informații legate de modul de prelucrare: pieptănată, șpițuită, buciardată, lustruită sau altfel. În funcție de prelucrare, o piatră poate să transmită căldură, gentilețe, grație sau, dimpotrivă, asprime, duritate, forță și masivitate. Adesea se observă și modul de transport. Urmele chingilor, pîrghiilor sau buștenilor pe care o piatră a rulat vorbesc despre efortul depus la deplasarea fiecăreia dintre zecile de mii de pietre care, puse cu multă grijă și știință una lîngă alta, formează un edificiu.
Modul de cioplire vorbește despre stilul și gustul epocii, despre posibilitățile tehnice de exprimare a frumosului prin construcție. Distanța dintre două pietre verticale care susțin un antablament ne informează cu privire la perioada construcției și la sensibilitatea de atunci pentru proporție și armonie.
Pietrele dure înmagazinează urmele utilizării. Un prag călcat frecvent se șlefuiește asemeni unei albii de rîu, acolo unde milioane de pași s-au oprit, de-a lungul secolelor. Piciorul unei statui făcătoare de minuni este lustruit de mîinile și buzele care, de-a lungul vremurilor, i-au încredințat cele mai arzătoare dorințe și nădejdi. Un pervaz de fereastră a fost tocit de coatele care s-au rezemat, de funiile care urcau coșuri, de mobilele care au fost urcate pe fereastră și care, prin masivitatea lor, au fost hărăzite la permanență în casele unde au ajuns, fiind imposibil de coborît altfel decît prin dezmembrare. Un perete păstrează gaura glonțului care a curmat viața unui principe, iar clădiri spulberate de bombardamente rămîn mărturii de neșters pentru dramele istoriei care nu mai trebuie să se repete.
Nu în ultimul rînd, pietrele sînt purtătoare de inscripții. De la codul lui Hammurabi, dăltuit în bazalt nemuritor, pietrele poartă mesaje scrise adresate contemporanilor, dar, mai ales, posterității. Cunoscînd știința străveche potrivit căreia piatra cioplită nu rămîne pe jos, oamenii au încrustat în materia dură acele mesaje pe care le-au considerat importante pentru urmași. Acestea ne parvin și, dacă le vedem, citim și înțelegem, putem deveni mai bogați sufletește.
Orașele se oferă privirii, iar pietrele lor ne vorbesc direct sau indirect. Important este să le observăm și, dacă putem, să le păstrăm. Orice piatră pe care orașul o pierde, sub hipnoza fierului, cimentului, sticlei și rumegușului, reprezintă o renunțare la trecutul urbei. Acesta nu este doar trecutul oamenilor care au făurit-o, ci al Universului întreg, a cărui istorie stă scrisă în cea mai neînsemnată piatră de care ne frecăm picioarele înainte de a intra în casă.
Închei cu un citat superb din Italo Calvino, pe care îl spun mereu studenților mei: „Marco Polo descrie un pod, piatră cu piatră. Dar care este piatra care susține podul? întreabă Kubilai Kan. Podul nu este susținut de o piatră anume, răspunde Marco, ci de linia arcului pe care ele îl formează. Kubilai Kan rămîne tăcut, meditînd. Apoi adaugă: De ce îmi vorbești de pietre? Numai arcul mă interesează. Polo răspunde: Fără pietre nu există arc”.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Foto: wikimedia commons