În apărarea unui indezirabil – bugetarul român

În rîndurile care urmează ne propunem să apărăm un indezirabil. Să apărăm un paria al lumii românești, anume pe bugetarul român. Vom face asta după modelul lui Walter Block, care a scris o carte despre cum, în economie, foarte ușor binele se transformă în rău și răul se poate transforma în bine. Este o carte despre cum aparențele mereu înșală și despre cum cele mai hulite și detestate personaje ale lumii noastre merită a fi apărate. Este vorba despre cartea În apărarea indezirabililor (www.mises.ro). Aici găsim cuvinte frumoase despre prostituată, despre peștele său, porcul de mascul misogin, traficantul de droguri, dependentul de droguri, șantajistul, calomniatorul și defăimătorul, cel care reclamă, șoferul de taxi pirat, speculantul de bilete, și lista poate continua. Vă invităm să citiți lucrarea. Ideea este că oamenii pun etichete foarte ușor și sînt foarte prefăcuți. Economia are o morală a sa mult mai complexă decît îndeobște cred oamenii. Uneori binele se amestecă cu răul într-un efort pe care cu toții îl numim ca fiind muncă, zbatere pentru existență. 

Cum vă spuneam, un indezirabil trăiește printre noi. El este burtos, este chel și urît. Face numai rău și nu știe să vorbească. Silabisește din cînd în cînd cuvinte al căror înțeles numai el îl știe. Vecinii l-au alungat de pe străzi și toată presa vorbește urît despre el. Unii spun că nici cu orientarea sexuală nu ar sta prea bine, adică atunci cînd este bărbat îi plac femeile și cînd este femeie îi plac bărbații. Nici pe stadioane nu îl mai primesc ăștia, iar televiziunile cele corecte în a spune adevărul evită să mai arate imagini cu el. Așa de urît este. Îi curg balele atunci cînd mănîncă pentru că se grăbește, fiindu-i tot timpul foame. Nu știm dacă nu este adevărată o altă vorbă care circulă despre el. Vecinii lui spun că ar mînca și carne pe care și-o procură din colț de la magazin, pe bani grei. Duhnește și duhoarea lui se simte dincolo de cartierul unde locuiește. Cînd era copil, nimeni nu se juca cu el și acum, cînd este bătrîn și urît, toată lumea îl ocolește. Se spune că ar fi ceva blesteme pe el și pe familia lui, altfel nu ar avea cum să întruchipeze chintesența răului pe pămînt. El este bugetarul român. Omul care trăiește pe spinarea altuia și suge sîngele poporului cel harnic și obidit. Este și cazul să-l urăști pentru că toată lumea îl urăște de moarte. 

Nu e o întîmplare că, atunci cînd nu mai sînt bani la buget, de fiecare dată politicienii știu cum să rezolve problema. Ei vin cu propunerea, de toată lumea aprobată, cu aplauze, să taie lefurile bugetarilor, pentru că și așa sînt mulți și nu le merită. Bugetarul român este deci ființa cea mai decăzută, care trăiește sub pămînt și care nu are voie să bucure de soare sau de liniște. Și nici nu se bucură, pentru că mereu domnii miniștri și doamnele ministrese se gîndesc să-i taie leafa sau să-l dea afară. Pentru că doar asta merită bugetarul român și nimic altceva – să i se taie leafa sau să fie dat afară. Mai nou, ce credeți, vinovat pentru că țara nu poate accesa banii din PNRR este bugetarul român. Nici nu ne așteptam la altceva. Știam dinainte că aici se va ajunge și toată țara a aplaudat atunci cînd a auzit vestea. Ba unii au și lăcrimat de fericire, gîndindu-se că, în sfîrșit, vecinul de la trei, bugetar fiind, nu va mai avea bani să-și plătească rata la mașină. Nu se mai poate, a spus domnia-sa domnul ministru, ori dăm afară din ei, ori le tăiem salariile. Și nu este singurul care s-a gîndit la asta. Și domnul Boc, în alte  vremuri, a dat afară și a tăiat salarii la bugetari. 

Schimbînd tonul, vom spune că bugetarul este doar vinovatul de serviciu al unei țări care nu are nici un destin cu asemenea conducători. Ei au rămas în secolul al XVIII-lea, cînd tabloul de început al acestui eseu era valabil și chiar des întîlnit. Bugetarul era considerat ca fiind neproductiv și nimeni nu-i vedea sensul existenței alături de alți oameni. Comuniștii au mers și mai departe și au negat necesitatea existenței birocrației sau a angajatului la stat. Ei au perfecționat propaganda împotriva birocrației și pentru măsurile de reducere a numărului de funcționari. Numai despre asta vorbeau. De fapt, era vorba despre o simplă minciună. Comuniștii nu au redus niciodată în mod real numărul de funcționari, pentru că știau că au nevoie de ei. După Revoluția din decembrie 1989, au continuat cu lupta împotriva funcționarilor, a bugetarilor. Mereu au calculat și mereu au ajuns la concluzia că trebuie să mai dea afară din ei. De fapt, mereu au angajat bugetari, pentru că statul lor securistic nu poate fi ținut altfel și nu poate fi furat altfel. 

Revenind, trebuie să spunem că bugetarul român, în mintea acestor amatori ai politicii și administrației, este un ins care trebuie să stea mereu cu valiza făcută, pentru că mereu este amenințat cu datul afară. Atunci cînd nu este amenințat cu datul afară este amenințat cu tăierea salariului. Și tot nu trebuie să scape. Pentru că el este vinovatul. Da, numai el este vinovatul. Bugetarul român, așa cum îl descriam mai sus, nu are voie la familie și la carieră. El nu poate să facă un credit la o bancă pentru că nu știe cînd vine unul și propune o reducere de personal. Reducerea de personal este marea grijă și marea obsesie a bugetarului român. Bugetarul român este speriat și disperat. Nimeni nu-i garantează liniștea și nici cariera. El este un paria al unei lumi imposibil de imaginat care este lumea românească. O lume contradictorie, condusă de nebuni care spun că dau afară  bugetari, dar prin spate angajează mereu noi bugetari. Aici băncile preferă să dea credite bugetarilor pentru că numai ei au venituri cît de cît garantate, deși toată lumea le promite că-i dă afară. Bugetarul român este frunza în vîntul provocat de orice prost rătăcit prin politica noastră. El nu poate să aibă liniște și nu poate să aibă viață. Viața lui este la dispoziția statului și a celor care reprezintă statul. Atunci cînd cineva dorește să-și construiască un nume bun în politică și-l construiește anunțînd că va tăia salarii și destine de bugetari. 

De fapt, cine sînt acești bugetari? Primul bugetar al țării, pentru fiecare dintre noi, este chiar învățătorul care ne-a pus pentru prima dată creionul în mînă. Asta a uitat domnul ministru. Sau poate că domnia-sa nu are amintirea domnului învățător pentru că o fi sărit peste primele patru clase. Un alt bugetar este doctorul la care te-a dus mama ta, domnule ministru, atunci cînd ai răcit prima dată. Și ăla era tot bugetar. Un alt bugetar este contabilul de la primărie care te-a ajutat pentru prima dată să înțelegi care este diferența dintre literatură și aritmetică. Și putem continua. Mai sînt bugetari de vază în viața ta, domnule ministru. Tot bugetar este și polițistul care te apără de infractori, dar și pompierul care l-a scos din foc pe vărul tău, atunci cînd unchiul tău, mort de beat, a dat foc la casă. Bugetar, domnule ministru, este și militarul care se pregătește de război. Și este război. Avem un război la granițe. Sigur, tu, fiind ministru, nu vei merge la război, dar el va merge acolo unde poate să și moară. Uite așa, bugetar urît și gras fiind, poate să moară pentru țară în timp ce tu stai liniștit acasă cu burta în sus. 

Admitem că numărul de angajați la stat sau în directă relație cu statul este destul de mare la noi. Dar nu sînt ei vinovați. Vinovați sînt cei care îi tot angajează acolo. Oricum, soluția reală nu este aceea de a ne juca cu destinele acestor oameni. Adică azi îi angajăm și mîine îi dăm afară. Soluția reală este să aducem noi bani la bugetul de stat cumulat cu oprirea angajărilor la stat. Asta este soluția reală, nu amenințarea. Numai că acești oameni din politică nu sînt preocupați, la modul real, de sistemul pe care îl conduc. Sînt doar cu gîndul la carierele lor și la voturi. Este un infinit populism în tot ceea ce fac. Și asta nu ar fi atît de grav dacă nu s-ar repercuta asupra vieții și sănătății noastre. Pentru că o asemenea declarație poate fi luată în serios de mii și sute de mii de oameni din sectorul bugetar. Este un fel de amenințare și o umilință care le destabilizează viețile și pe care acești oameni nu le merită.  

Oamenii care ne conduc sînt extraordinar de descurcăreți atunci cînd vine vorba de furat, dar nu au soluții atunci cînd trebuie să decidă ceva. Este incredibil cum le funcționează mintea. Lucrurile simple sînt incapabili să le proceseze, iar schemele complicate de sifonare a banului public sînt ușor imaginate și puse în practică. De fapt, nu-i interesează. Nu le pasă. În interesul lor privat, gîndesc orice și aplică orice. Cînd este vorba despre binele public este infinit mai complicat. Atunci vin repede și propun datul oamenilor afară sau tăierea salariilor. Și măcar dacă s-ar putea. Nu se poate, pentru că salariile nu sînt ale lor. Salariile sînt ale celor care muncesc. Adică ale angajaților. 

Inadecvații de lîngă noi se grăbesc cu etichetele. Bugetarul este omul de lîngă noi. El are o viață și un destin și nu merită ceea ce i se face. El este tatăl nostru, fratele nostru, mama noastră sau sora noastră. El poate să aibă un credit pe 25 de ani și să plătească o jumătate din salariu rată la o garsonieră unde își crește un copil. Bugetarul este un om ca toți ceilalți care merită respectul nostru, și nu ura noastră. El lucrează la stat și asta nu-l transformă într-o persoană demnă de oprobriul public. Este un loc sub soare și pentru el, chiar dacă mulți dintre ei și-au ales meserii umile. Avem nevoie de ei și lumea merge înainte și prin ei.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.