Fără paradă
Viața orașului este legată indisolubil de ritualurile sale. Uneori ritualul însuși generează un oraș, așa cum se întîmplă la festivalul religios indian Kumbh Mela, cînd milioane de pelerini sosesc din toată India pentru a se scălda în apele sfinte ale Gangelui. Festivalul are loc, prin rotație, în orașe diferite, durează șapte săptămîni, iar la ultimul, în 2019, au participat 120 de milioane de pelerini. În ziua deschiderii, nu mai puțin de 15 milioane de oameni s-au aflat simultan în același loc vast și liber care a trebuit să devină un oraș ad-hoc. Municipalitatea a construit străzi pentru înlesnirea accesului mașinilor de intervenție, au fost aduse 122.000 de toalete mobile, au fost montate zeci de mii de coșuri de gunoi, iar 30.000 de polițiști au asigurat ordinea. Orașul de corturi a crescut de la sine, apoi a dispărut pentru a apărea, din nou, după un număr de ani. Ritualurile au forța de a conecta orașul cu trecutul său istoric și mitic.
La o scară cu totul diferită, orașele europene păstrează ritualuri străvechi sau recente care le dau identitate. Cînd, în urmă cu 102 ani, armata română triumfătoare intra în București, avînd în fruntea convoiului militar pe Regele Ferdinand I, Regina Maria, prințul Nicolae și generalul Berthelot, orașul întreg devenise flori, ovații și urale, așa cum notează Regina Maria în memoriile sale. Semnificația paradei era directă, întregirea neamului, iar entuziasmul popular – pe măsură. Bucureștiul devenise capitala României Mari, iar acest lucru nu era puțin. Pe Arcul de Triumf construit special pentru eveniment, în stil românesc, la intrarea în Piața Palatului, stăteau scrise provinciile alipite la trupul țării: Crișana, Maramureș, Temișana, Basarabia.
În prezent, ecourile Marii Uniri se aud din ce în ce mai stins. Muntenia, Moldova și Transilvania încă nu sînt unite de autostrăzi. În fruntea armatei nu mai trece călare, pe sub Arcul de Triumf, Regina inimilor românilor, pe care aceștia să o acopere cu flori și devotamentul lor. Armata însăși luptă în zone îndepărtate ale globului, în conflicte abstracte pentru majoritatea românilor, iar în țară ai mai multe șanse să întîlnești un soldat american decît unul român. Din ce în ce mai redusă, parada militară, devenită tradițională după 1918, și-a redus din importanță. Anul trecut, vedetele paradei de la București, avioanele F-16 Fighting Falcon, nu au putut decola din cauza condițiilor meteo vitrege, pista fiind înghețată, ceea ce a stîrnit nemulțumire, căci, de 1 Decembrie, te poți aștepta la condiții meteo vitrege.
Anul acesta, tristul 2020, nu avem paradă deloc. Mulți spun că e mai bine, că s-a terminat, în sfîrșit, cu parada care bloca și polua orașul, cu evocarea unui militarism desuet, cu o formă fără fond, căci multe dintre mașinile de luptă care defilau erau activate și întreținute doar pentru paradă. Mulți alții regretă însă parada, cu ideea de unitate, disciplină și forță pe care aceasta o aducea, cu ideea că, măcar în vremuri de război, românii pot fi uniți. Mai presus de toate, absența ritualului este cea mai dureroasă, ea provocînd o ruptură între un trecut care merita glorificat și un prezent relativ bicisnic și neatrăgător. Atît de neatrăgător încît zeci de mii de români părăsesc anual țara, ca bărcile un pachebot care se înclină pe o parte.
Fără paradă, televiziunile și politicienii ni se adresează de 1 Decembrie cu apelativul iubiți români, iar cuvintele patrie, neam, drapel, stindard, patriotism, jertfă, ființă națională și unitate sînt scoase de la naftalină și vînturate prin fața publicului prăbușit în fotolii asemenea tancurilor cărora li se pune motorină o dată pe an. Nu înainte de un consistent calup publicitar, se înțelege. În restul celor 364 de zile ale anului, iubiții români devin dragi telespectatori, iar lexicul de mai sus este evitat cu grijă, pentru a nu sugera suspiciunea de alunecare, fie și ușoară, spre erezia naționalistă.
Și totuși, chiar și fără paradă, avem datoria să ni-i amintim pe toți tinerii care s-au sacrificat pentru ideile de neam, țară, limbă și unire, și îi putem comemora tot timpul anului, nu doar în frigurosul decembrie. Mausoleele de la Soveja, Oituz, Mărăști, Mărășești, Focșani sînt deschise tot timpul anului, iar oasele albe ale eroilor neamului ne așteaptă cu răbdare minerală, indiferent dacă se organizează sau nu o paradă militară de 1 Decembrie. Existența acestor locuri sacre ne dă șansa reconectării cu trecutul și a înțelegerii lui, într-o manieră personală, lipsită de emfază și profund intimă. Ne dă șansa să înțelegem, de fapt, ce înseamnă să fii român.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Foto: wikimedia commons