Criza de încredere în viitor: cîteva voci de la firul ierbii

La ora la care scriu asta, Ministerul Muncii anunță că 200.000 de contracte de muncă au fost deja suspendate. Și e doar la început. Trebuie să începem să tratăm situația ca pe o criză economică de proporții, dublată de una socială, imediată. Ritmul în care dispar locuri de muncă în jurul nostru este mai mare acum decît la criza din 2009 (care s-a propagat mai lent). Economia se reorganizează rapid, sub ochii noștri. Unele sectoare, cele care nu presupun contact uman, se vor dezvolta. Altele se prăbușesc și se întîmplă fix în centrul gravitațional a ceea ce însemna economia modernă: servicii. Mă uit la măsurile adoptate deocamdată de Guvernul român: timide și bazate pe prezumpția că e ceva temporar. Cele mai multe lucrează pe partea de creditare: subvenții la do­bîndă, garanții pentru credite, restructurarea taxelor către stat. Restructurare înseamnă că statul se gîndește să nu îți ia banii acum, te lasă două-trei luni. În ideea că atunci vei avea bani să plătești și din urmă. E ridicol: crește presiunea pe banii din viitor, cînd oamenii cred că tocmai atunci nu vor mai avea bani. Era necesară acolo o scutire de taxe, dacă nu credite bugetare date firmelor. Ceva similar e și cu intervenția pe creditare: antreprenorii vor lua bani acum pentru a avea lichiditate și vor începe să plătească înapoi ceva mai încolo. Prezumția e că antreprenorii – care au un stres enorm pentru că nu știu ce îi așteaptă – se vor băga la credite și la amînări de taxe. Și toate astea nu pentru toate firmele din economie, ci doar pentru cei care obțin un certificat de situație de urgență de la Ministerul Economiei (chiar așa se numește), după ce depun o grămadă de acte online. Guvernul României pare complet rupt de realitate, de felul cum funcționează așteptările.

Tratează totul birocratic, a inventat un certificat. Apoi premisa este că ar fi ceva pe termen foarte scurt și că oamenii vor începe ca prin farmec să consume/producă din mai-iunie. Scriu asta sîmbătă, o veți citi joi, acesta e ritmul de lucru la un săptămînal – sper ca între timp să se schimbe ceva. Multe țări din lume au introdus sau vor introduce măsuri agresive de distribuit bani la populație direct – o jumătate de trilion de dolari în America (1.000 de dolari pentru fiecare american, nu e clar, cînd scriu, cît de selective vor fi criteriile, cît se vor apropia de acel Venit Universal de Bază care tot bîntuie dezbaterea despre politici de cîțiva ani). Marea Britanie va plăti 80% din salarii celor care își pierd job-ul în perioada asta, cu o limită de 2.500 de lire. România nu ar avea spațiu bugetar pentru așa ceva în mod normal, dar limitele bugetare tocmai au fost abandonate. Însă nu e doar o problemă de bani disponibili, ci de prezumpția cu care lucrăm. Prezumpția Guvernului României e greșită: această criză economică nu e o problemă de lichiditate pe termen scurt. Este și asta, dar e mult mai mult de atît. E o problemă de destructurare a economiei de servicii, acolo unde firmele mici și mijlocii dominau. Clasa antreprenorială, oricum subțire în România, e devastată. Și de lipsa de lichidități, dar mai ales de lipsa de perspectivă. Dacă nu văd luminița de la capătul tunelului, degeaba le oferi condiții bune la credite, nu vor lua noi credite. Problema-cheie a fiecărui antreprenor este cum își ține oamenii – în care a investit, care sînt greu de format. Am vorbit cu cîțiva antreprenori zilele astea, ca să înțeleg cum se vede de la ei. Toți au spus că încă nu au concediat oameni, dar urmează să o facă. Toți au rezerve, dar nu sînt siguri dacă rezervele băgate acum în firmă sînt investiții de criză sau bani pierduți. Am decis să public ca atare mărturiile lor. Cred că sînt relevante și ajută.

● Adrian are o firmă care livrează clienților din HoReCa semipreparate. În principal, furnizează cartofi proaspeți, ambalați, barurilor și restaurantelor. Dacă obișnuiați să mîncați prin oraș, în București, probabil cartofii prăjiți veneau de la fabrica lui. „Cererea s-a prăbușit de cum au apărut primele cazuri, iar acum, că s-au închis barurile și restaurantele, practic nu mai avem clienți deloc. «Norocul» nostru e că avem cîteva tone de cartofi pe stoc. Noi sîntem o firmă mică, avem patru angajați, și momentan supraviețuim cu ce pot eu să aduc de acasă. Angajații mei nu pot supraviețui trei luni fără salariu. Doi dintre ei au poprire pe salarii, au datorii la bănci. Nu vreau să îi pierd. Dar mai mult de trei luni nu pot să plătesc eu și salarii, și chirie, și costuri de întreținere. Nu există nici o certitudine că banii pe care îi aduc eu acum de acasă am să îi mai pot recupera vreodată.“

● Oana are o firmă de turism pentru companii – evenimente, grupuri mari – și tocmai și-a pierdut toate contractele pe anul 2020. „Oamenii nu mai vor să cheltuiască bani pentru că nu știu ce urmează. Nici noi nu știm ce o să facem pe termen lung, momentan o luăm pas cu pas. În martie vom reduce din timpul de lucru și implicit din salarii, din aprilie mai vedem ce se întîmplă. Oamenii (angajații – n.n.) ce să zică? Momentan, nimeni nu mai zice nimic, situația este cum este și trebuie să o acceptăm. De stat acasă stăm oricum, nu mai mergem la birou. Pentru mine este important să mai pot să plătesc oamenii, chiar și dacă nu este posibil cu salariul întreg. Am făcut o petiție, «SOS Turismul românesc», către Guvern, încă de acum trei săptămîni. Am depus-o la Guvern, pentru că pe noi criza asta ne lovește rău. Toată industria suferă. Probabil, ca să ne revenim la nivelul de anul trecut, cu măsuri deștepte, dacă lucrurile sînt gestionate cu cap și dacă epidemia se oprește vara asta, ne va trebui un an. Dar, realist, cred că se va în­tîmpla prin 2022.“

● Cristina are o firmă de contabilitate, în cadrul căreia, împreună cu un angajat, ține evidențele contabile pentru 35 de companii. În prima săptămînă de carantină, zece dintre administratori au anunțat-o că opresc activitatea. Au urmat și alții, care și-au anunțat intenția să pună activitatea pe pauză. În cazul în care numărul clienților va continua să scadă, va fi nevoită să renunțe chiar și la singurul angajat. „M-au sunat, mi-au spus că «pun lacătul» și m-au rugat să încerc să găsesc soluții contabile pentru suspendarea activității sau chiar radierea firmelor respective. Este vorba atît despre societăți mici, cu 3-5 angajați, din domeniul serviciilor, și pînă la firme de construcții cu 50 de angajați. Pentru a stimula IMM-urile, pentru ca acești administratori să nu renunțe complet la afaceri și la angajați, statul trebuie să le vină în ajutor acum, nu peste cîteva luni, cu decizii clare care să le permită acestora să-și plătească angajații pentru următoarele luni, respectiv să nu mai fie terorizați de perspectiva de a nu putea plăti către ANAF taxele aferente. Banii care sînt acum la firme trebuie lăsați acolo. În caz contrar, administratorii firmelor mici vor renunța la afacere, își vor vinde activele, iar angajații vor fi trimiși în șomaj. Statul va suporta aceeași sumă pentru asistența socială a șomerilor. Atunci de ce să nu facă acum un efort pentru a menține locurile de muncă?“

● Lili are un magazin online de nișă, de cadouri, și a simțit că vin vremuri grele înaintea altor afaceri din România. „Mi-am dat seama de acum cîteva luni că situația o să devină complicată. Am început să am probleme cu produsele pe care le importam din China. Apoi au căzut comenzile. Oamenii renunță la lucrurile care nu sînt pe lista de necesități. S-a simțit și de 1 și 8 Martie, cînd de obicei se cumpără cadouri. Eu, ca PFA, nu prea am în ce șomaj tehnic să intru. Pentru noi, și mai ales pentru afacerile din online, să ieși de pe piață sau să te suspenzi o perioadă nu e o soluție. Este un mediu foarte competitiv. Dacă lași locul, nu ți-l păstrează Google pînă decizi tu să te întorci. Pentru noi, PFA-urile, nu am văzut să gîndească Guvernul vreo măsură de sprijin, sîntem cam pe cont propriu. Dar pe mine altceva mă îngrijorează mai mult: numărul mare de oameni care zilele astea rămîn fără slujbe, chiar și temporar. Toți oamenii ăștia sînt potențialii mei clienți sau ai altor afaceri mici ca a mea. Plus că, după o asemenea criză, oamenii vor fi mult mai reticenți să cheltuiască bani. Asta ne amenință cel mai tare supraviețuirea.“

● Adrian are o grădiniță și școală particulară în Ilfov. „Dacă am trece în șomaj educatoarele și învățătoarele nu vom avea activitate și nu mai putem funcționa. În total avem 24 de angajați. Deci trebuie să îi susținem. Cînd nu vom mai putea, vom închide. Avem 130 de copii și avem nevoie de spații, chiria este mare. Acum ne blocăm cu totul, nu știm cum vom continua activitatea. Nu știm nici cum vom face cu părinții, vor plăti chiar cu reducere, dar nu se știe pentru cît timp. E foarte greu în ziua de azi să găsești personal calificat, facem eforturi foarte mari să îi păstrăm.“

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianței USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.