Volkswagen şi viitorul onestităţii

14 octombrie 2015 EDITORIALE ȘI OPINII

Dacă ai fi folosit termenul „etica afacerilor“ în anii ’70, cînd domeniul abia începea să se dezvolte, un răspuns curent ar fi fost: „Nu e un oximoron?“. Poantă care era adesea urmată de citarea faimosului dicton al lui Milton Friedman, potrivit căruia singura responsabilitate socială a directorilor executivi ai corporaţiilor este să producă cît mai mulţi bani cu putinţă pentru acţionari, în limitele legii.

În următorii patruzeci de ani însă, oamenii de afaceri au încetat să-l citeze pe Friedman şi au început să vorbească despre responsabilităţile lor faţă de părţile interesate, un grup care include nu numai acţionarii, dar şi clienţii, angajaţii şi membrii comunităţii în sînul căreia aceştia activează.

În anul 2009, în rîndurile primei generaţii de absolvenţi de după criza financiară mondială ai Şcolii Economice Harvard circula un jurămînt. Cei care l-au depus – ce-i drept, o minoritate – au jurat să se ghideze în muncă „după principii etice“ şi să conducă întreprinderile „cu bună-credinţă, ferindu-mă de decizii şi de conduite care pun mai presus de orice propriile mele ambiţii înguste şi dăunează întreprinderii şi societăţilor pe care aceasta le deserveşte“.

De atunci, ideea s-a răspîndit, cu studenţi de la 250 de universităţi economice depunînd un jurămînt similar. Anul acesta, 90.000 dintre bancherii olandezi au jurat că vor acţiona cu integritate, că vor pune interesele clientului înaintea intereselor altora (inclusiv ale acţionarilor) şi că se vor comporta deschis, transparent şi în concordanţă cu responsabilităţile lor faţă de societate. În Australia există un jurămînt voluntar, în domeniul bancar şi financiar, care îi obligă pe cei care şi-l asumă (pînă acum, mai mult de 300 de persoane), printre altele, să demaşte delictele şi să-i încurajeze şi pe alţii să facă acelaşi lucru.

Véronique Laury, o directoare executivă, a declarat în luna august că ambiţia ei profesională este să aibă „un impact benefic asupra întregii lumi“. V-aţi putea gîndi că se află în fruntea unei organizaţii caritabile şi nu că ar fi, precum Kingfisher, un comerciant cu amănuntul de produse pentru amenajarea casei, cu circa 1200 de magazine în Europa şi în Asia. În septembrie, McDonald’s, cel mai mare cumpărător de ouă din SUA, a arătat că şi el poate contribui la progresul etic, anunţînd că filialele sale din SUA şi Canada vor renunţa la utilizarea ouălor de găini crescute în baterii. Potrivit lui Paul Shapiro, vicepreşedintele US Humane Society pentru protecţia animalelor de fermă, acest gest semnalează începutul sfîrşitului pentru sistemul inuman de creştere în baterii, care a dominat pînă acum industria americană a ouălor.

A urmat apoi revelaţia Volkswagen, care a echipat 11 milioane de maşini diesel cu un program menit să reducă emisiile de noxe numai atunci cînd maşinile se află pe bancul de testare a emisiilor, permiţîndu-le să treacă testul, chiar dacă, în condiţii de utilizare normală, nivelul lor de emisii depăşeşte cu mult normele admise. În urma scandalului care a urmat, New York Times a invitat experţi care să discute dacă, în urma „răspîndirii înşelătoriei“, conduita morală a devenit ceva de domeniul trecutului. Ziarul a publicat răspunsurile experţilor sub titlul „Este onestitatea pentru fraieri?“.

Cinicii ar spune că în ultimii patruzeci de ani nu s-a schimbat nimic şi că nici nu se va schimba ceva, deoarece, în afaceri, unicul rol al discursul despre etică este să camufleze scopul final: maximizarea profitului. Înşelătoria Volkswagen este totuşi neobişnuită întrucît, chiar şi – sau mai ales – în vederea maximizării profitului, ea a fost un pariu extrem de nesăbuit. Orice om din companie care ştia ce anume făcea acel program ar fi trebuit să-şi dea seama că Volkswagen are toate şansele să piardă.

Într-adevăr, pentru ca pariul să fie pierdut era nevoie doar de o simplă iniţiativă de a confirma că rezultatele emisiilor obţinute cînd vehiculele erau supuse testelor federale concordau cu cele rezultate în condiţii normale de trafic. În 2014, Consiliul Naţional pentru Transport Curat a însărcinat Centrul pentru Combustibili, Motoare şi Emisii Alternative al Universităţii West Virginia să facă exact asta. Artificiul programului a fost descoperit de îndată.

În urma scandalului, valoarea acţiunilor Volkswagen a scăzut cu mai mult de o treime. Compania va trebui să recheme în service 11 milioane de maşini, iar amenzile pe care va trebui să le plătească ar putea însuma, numai în SUA, pînă la 18 miliarde de dolari. Dar cea mai costisitoare va fi, probabil, dauna pricinuită reputaţiei companiei.

Piaţa oferă propriul răspuns la întrebarea „Este onestitatea pentru fraieri?“. Şi răspunsul este: „Nu, onestitatea este pentru cei care vor să maximizeze valoarea pe termen lung“. Desigur, unele corporaţii vor scăpa basma curată în urma unor înşelătorii. Dar riscul există întotdeauna şi ele vor fi, pînă la urmă, prinse. Şi adesea – mai ales în cazul corporaţiilor pentru care reputaţia mărcii este un bun major – riscul nici măcar nu merită asumat.

Onestitatea maximizează valoarea pe termen lung, chiar dacă prin „valoare“ înţelegem numai beneficiul financiar al acţionarilor. Ceea ce este cu atît mai evident valabil dacă „valoare“ include şi satisfacţia faptului că toţi cei implicaţi au de cîştigat din propria muncă. Mai multe studii au arătat că membrii generaţiei care au devenit majori în noul mileniu sînt interesaţi în mai mare măsură să schimbe ceva în lume decît să cîştige bani de dragul cîştigului. Această generaţie a creat „altruismul eficient“, care încurajează cheltuirea banilor, cîtă vreme este făcută în mod eficient.

Avem aşadar motive să sperăm că, pe măsură ce generaţia mileniului îi va depăşi numeric pe cei care conduc actualmente concernul Volkswagen şi alte corporaţii majore, etica va deveni mai solid instalată, ca element esenţial în vederea maximizării acelor valori care chiar contează. Scandaluri precum cel de la Volkswagen vor deveni atunci, măcar în rîndul corporaţiilor majore, tot mai rare.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor emerit la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Animal Liberation, Practical Ethics, One World şi The Life You Can Save. Cea mai recentă carte apărută este The Most Good You Can Do (2015).

traducere de Matei PLEŞU