Ultima dezamăgire de european
Am participat la întîlnirea cu raportorii pe Justiţie ai Comisiei Europene. Singura mea dorinţă a fost de a le spune, clar şi răspicat, despre încărcătura inumană de dosare, care are ca efect nu doar epuizarea psihică a judecătorului, extrem de periculoasă, cît, mai ales, încălcarea, în acest mod, a dreptului la un proces echitabil al părţilor. Într-un cuvînt – nedreptatea, comisă din lipsa timpului material pentru citirea dosarelor. Că judecătorul nu poate fi responsabilizat material pînă cînd munca lui nu va fi normată. Le-am spus că există două categorii de judecători: extenuaţi şi indiferenţi. Le-am spus că nu există intenţia politică de a avea o justiţie eficientă, iar toate măsurile care se iau sînt superficiale, doar pentru a se crea aparenţa unei preocupări de reformare. Că se menţine acelaşi sistem meschin, învechit, compromis, confortabil, prin previzibilitate, cu oameni care controlează şi care se lasă controlaţi, iar modificarea codurilor este o măsură formală, menită să creeze iluzia că se face, totuşi, ceva în această luptă necontenită a autorităţilor române, pentru binele naţional şi comunitar. Că nu există dosare autentice de mare corupţie.
Am avut sentimentul unui justiţiabil care-şi strigă nedreptatea în faţa unei instanţe de judecată autistă. În faţa mea, judecătorul suprem din Franţa căsca, cu lacrimi. Singura persoană vie, interesată a fost doamna care stenodactilografia. În rest, un zid format din domni politicoşi şi expeditivi, care se tot schimbau între ei. Începuse să-mi pară rău că-i deranjez. Am închis ochii şi-am vorbit aşa, cu ochii închişi. La sfîrşit, am avut sentimentul inutilului. Am plecat acasă, pe trotuarele sparte şi încărcate cu gunoaie, pe care circulă oameni şi cîini amărîţi, într-o ţară fără corupţi. Şi, totuşi, cu naivitate, am aşteptat raportul. Inevitabilul s-a produs. Realitate trunchiată, superficialitate intenţionată şi interpretări tendenţioase. Nimic din adevărul românesc. Prin urmare, există şi-o minciună europeană, mult mai dezamăgitoare. Dar, dincolo de acest efemer spectacol european, există un adevăr sacru de veacuri, care, din păcate, mereu are mai mult viitor, decît prezent: Justiţia se va împlini, de-ar fi să piară pămîntul.
Daniela PANIOGLU, judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia întîia penală