Trei clișee iritante despre 11 septembrie
1) „11 septembrie a schimbat fundamental lumea.“ Ştiu că e normal să fii impresionat de o asemenea grozăvie. Ştiu că am crezut cu toţii atunci că lumea nu va mai fi la fel. Dar adevărul e că lumea e cam la fel. Şi unde s-a schimbat, nu a avut nici o legătură cu 11 septembrie. Ceva deranj la coadă la aeroport şi nişte războaie locale undeva departe nu fac de-o schimbare a lumii. Revoluţia franceză a schimbat lumea, războaiele mondiale au schimbat lumea. 11 septembrie nu. Gîndiţi-vă că au trecut 10 ani de atunci şi abia mai vorbim despre eveniment. Acum citiţi un val de articole pe tema asta pentru că se face o cifră rotundă, dar săptămîna viitoare vom fi iar obsedaţi de criza economică, ei – de Obama, noi – de Băsescu. Lumea familiilor victimelor s-a schimbat fundamental, dar lumea ca atare nu. Şi asta nu înseamnă că nu sîntem respectuoşi cu suferinţa umană. Dimpotrivă, este un triumf al binelui asupra răului că lumea s-a schimbat atît de puţin după 11 septembrie. Tipii ăia cu ochii bulbucaţi de au prăbuşit avioanele au crezut că produc sfîrşitul lumii. Nu le-a ieşit, şi aceasta este înfrîngerea lor. Deci, haideţi să nu mai căutăm rupturi în istorie. 11 septembrie a fost un eveniment tragic, impresionant, dar nu a schimbat lumea. După doar 10 ani, începem să-l uităm. După alţi 20 de ani va trebui să le explicăm copiilor cine e bărbosul Bin Laden de apare la Discovery, iar peste 50 de ani vor întreba galeş: care 11 septembrie?
2) „Războiul antiterorist a eşuat.“ Bun, întotdeauna cînd spargi seminţe pe margine pari mai deştept decît ăla care chiar face ceva, deci avem atît de mulţi experţi în cum a eşuat războiul antiterorist, încît pare bizar să crezi contrariul. Totuşi, după ce criteriu a eşuat? Sîntem după 10 ani şi nici un alt atac, nici pe departe măcar comparabil, nu a avut loc în America. Şi nici în altă parte – atacurile de la Madrid şi Londra au fost cu totul altfel şi, oricum, vorbim de evenimente punctuale. Băieţii de au pus la cale 11 septembrie au fost vînaţi, s-au ascuns permanent, şi asta cu cooperarea tuturor ţărilor islamice (pînă şi nebunii ca Gadaffi, care altădată punea el bombe, s-au speriat şi au cooperat). Califatul islamic, proiectul politic al celor de la 11 septembrie, s-a fîsîit rapid. Terorismul islamic nu a devenit nici pe departe un pericol existenţial la adresa civilizaţiei occidentale. Gîndiţi-vă la cum a sfîrşit Bin Laden: un moşneag decrepit izolat într-un buncăr, arzîndu-şi gunoiul ca să nu se dea de gol. Ăsta nu e un pericol mortal la adresa unei civilizaţii, aşa cum o muscă, pe care o alergi cu pliciul, nu e în măsură să-ţi strice viaţa, doar te irită puţin la nervi. America s-a trezit din şoc şi a pornit la vînătoare. A costat mult şi a fost enervant, dar nici un moment – un pericol fundamental. Ofensiva din Afganistan şi chiar şi cea din Irak au însemnat să duci lupta în ograda ticăloşilor. Mii de afiliaţi ai Al-Qaeda au ales să vină să lupte în Irak şi Afganistan, unde cei mai mulţi au fost căsăpiţi de triburile locale aliate cu americanii. În loc să ai 20 de nebuni lăsaţi de capul lor la Hamburg ca să organizeze atentate în America, îi ţii pe băieţi, în număr mult mai mare, ocupaţi la ei acasă. Nu ăsta a fost planul lui Bush, dar ăsta a fost efectul ofensivei. Care ar fi fost alternativa? Să laşi Afganistanul condus de talibani ca să pregătească în voie atentate? Afganistanul şi Irakul nu sînt mari succese de reconstrucţie a unui stat eşuat, dar ca teren de atras şi distrus potenţiali terorişti şi-au făcut treaba. 11 septembrie a rămas un eveniment izolat tocmai pentru că după aia a urmat un război împotriva teroriştilor. Nice job!
3) „Securitatea a învins libertatea, 11 septembrie a dus la militarizarea societăţilor occidentale şi sugrumarea libertăţilor civile.“ Da, s-ar fi putut întîmpla. Dar nu s-a întîmplat. Nu vedem pe nicăieri că guvernele militariste construiesc gulaguri unde îi internează pe disidenţi. Dimpotrivă, cea mai mică tentativă a poliţiştilor şi militarilor de a cîştiga puteri sporite se lasă cu scandal, dezbateri şi înfrîngeri simbolice. Şi e bine că se întîmplă aşa, e un semn că democraţia în lumea liberă este solidă. OK, ştiu replica la asta: avem Guantanamo. Vai, ce mai gulag! Lasă, că a promis Obama – ce tip drăguţ şi principial, lumea adoră să-l adore –, deci a promis în campanie să-l desfiinţeze. Dar nu a făcut-o. De ce oare?
Pentru că Guantanamo nu a fost niciodată un gulag creat din pofta de sînge a neoconservatorilor. Guantanamo este o închisoare poliţienească apărută neprogramat ca răspuns la o problemă greu de rezolvat: teroriştii rataţi. Era logic să apară problema: dacă te duci peste ei şi te concentrezi pe prevenţie, îi vei prinde pe unii dintre băieţii care se pregăteau să devină martiri, dar nu au apucat să o facă. Atunci ce faci cu ei? Sînt greu de condamnat pentru că nu au apucat să comită nimic. Dar nici nu îi poţi lăsa liberi, pentru că i-ai prins cînd se antrenau să comită nişte drăcii îngrozitoare.
Dacă nu eşti atent la discuţiile astea publice, poţi să crezi că la Guantanamo sînt sute de mii de musulmani luaţi pe sus din sufragerie de militariştii americani. De fapt, au fost între cîteva zeci şi cîteva sute, cei mai mulţi dintre ei „turişti“ prinşi în taberele talibane de antrenament cînd americanii au invadat Afganistanul. Apoi afiliaţi Al-Qaeda prinşi şi ei făcînd turism tehnologic în Irak, la academia de plantat bombe pe drumuri şi poduri. Deci, pui mîna pe ăştia, ce faci cu ei? Şi Bush, şi Obama au tot încercat să scape de ei. Comisii peste comisii au tot luat la puricat fiecare caz, ca să vadă cui pot să-i dea drumul. Desigur, cu toţii ştim celebrul caz al adolescentului ridicat din Afganistan după o turnătorie greşită. E liber. Patru uiguri din China prinşi în Afganistan s-au dovedit a fi paşnici, fuseseră turnaţi de aliatul chinez care voia să pună laba pe ei pentru activităţi politice. Deci, unde să le dai drumul? În China ar fi fost condamnaţi la moarte, deci criminalii de americani au dat bani unui guvern de prin Pacific să îi ia la ei, de auzi reportaje haioase la BBC despre cum se adaptează uigurii prin insulele tropicale.
După re-re-reverificări nu au rezolvat mare lucru: cei rămaşi sînt de neeliberat. Cazurile au ajuns la Curtea Supremă, e o poveste juridică tare complicată, care nu face obiectul acestui articol. Totuşi, pledoaria guvernului american din 2007 în faţa Curţii Supreme avea dreptate: deţinuţii de la Guantanamo se bucură de cele mai multe drepturi şi protecţii faţă de toţi prizonierii de război din istorie, de oriunde. Nervoşii, care vor reacţiona sub acest articol la afirmaţia de mai sus, sînt rugaţi să furnizeze exemple concrete din istorie, în care un stat şi-a tratat prizonierii de război mai decent.
Înapoi la dilemă: ce faci cu teroriştii rataţi? Şi aşa a fost incapabil Obama să rezolve problema, pentru că atunci cînd a promis în campanie era un exerciţiu de limbariţă şi nimic mai mult. Ba chiar, citesc în Newsweek acum vreo cîteva luni o chestie uimitoare: Bush a autorizat 42 de atacuri cu drone în patru ani, Obama a autorizat 180, de patru ori mai multe în doar doi ani (căutaţi articolul pe net – „Inside the killing machine“ se numeşte, apărut în februarie, e foarte interesant). Preşedintele ăsta pe care lumea adoră să-l adore nu îi arestează pe potenţialii terorişti, ci îi bombardează direct. Deci nu va avea clienţi noi la Guantanamo. Eu nu am o problemă cu asta, doar mă mir de tratamentul diferit aplicat lui Obama. Fiind el un drăguţ care are meritul că nu e Bush, chestia asta nu va deveni un clişeu.