Tineretul şi politica

Realizat de CURS pentru Friedrich-Ebert-Stiftung şi coordonat de colegul meu, Cătălin Stoica, studiul „Tineri în România“ este, probabil, una dintre cele mai temeinice radiografii ale unei populaţii despre care vorbim mult şi ştim puţin: „tineretul român“. Realizat înainte de alegeri, ar putea să fie „depăşit“ în anumite aspecte atitudinal-emoţionale de moment, dar ne oferă informaţii clare despre structura şi coordonatele de bază, care nu se schimbă peste noapte – şi care ne ajută să înţelegem cîte ceva şi din dinamica recentă. Dintre toate acestea, mă voi opri însă doar la viziunea politică a tinerilor între 15 şi 29 de ani, aşa cum se prezenta ea cu cîteva luni înainte de alegeri.

Neîncredere şi pasivitate, sau entuziasm şi implicare? Ca de obicei, realitatea nu se lasă înghesuită în alb-negrul interpretărilor noastre uzuale.

Da, tinerii nu au încredere în instituţii: doar 6% au multă şi foarte multă încredere în partidele politice, 9% în Parlament, 13% în Guvern, 61% în Biserică, 57% în armată, 28% în mass-media, 14% în sindicate, 42% în Uniunea Europeană, 37% în NATO... şi 6% în Federaţia Rusă; în toate privinţele, neîncrederea este mai mare la tineri decît media pe ţară. De asemenea, peste două treimi nu prea cred că votul lor poate influenţa modul în care funcţionează instituţiile politice centrale ale ţării – ruralii fiind însă mai încrezători decît urbanii, moldovenii – decît toţi ceilalţi, iar bucureştenii – cel mai puţin. Doar 64,5% consideră însă că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, faţă de 75,8% în cazul adulţilor. Interesant este faptul că „optimismul“ este maxim în Moldova, unde sărăcia este percepută ca foarte gravă de 70% dintre tineri, şi minim în Bucureşti, unde sărăcia este considerată o problemă foarte gravă a ţării doar de 59,4% dintre tineri. Se pare deci că relaţia cauzală dintre sărăcie şi starea de spirit nu este atît de univocă şi simplă. „Evaluarea respondenţilor pare a reflecta mai mult o stare de incertitudine sau de pesimism subiectiv, decît constrîngerile obiective oferite de situaţia economică a regiunilor respective“ – consideră şi autorii studiului. În plus, aceste date şi multe altele similare ne atrag atenţia cît de caricaturală este imaginea noastră publică despre Moldova...

Da, o majoritate zdrobitoare, de 85% dintre tineri, se declară puţin sau foarte puţin interesaţi de politică. Cei de 25-29 de ani sînt comparativ mai interesaţi decît adolescenţii (20% faţă de 7%), bărbaţii mai mult decît femeile (19% faţă de 10%), moldovenii mai mult decît cei din celelalte regiuni istorice (23% faţă de 13% în Transilvania). De asemenea, doar 10% declară că discută des sau foarte des politică cu cei apropiaţi – şi din nou moldovenii se află pe primul loc, cu 18%, faţă de 8% în Transilvania sau 7% în Bucureşti. Mai interesant este însă faptul că opiniile politice ale tinerilor se potrivesc, după spusele acestora, doar în 30% dintre cazuri cu cele ale părinţilor, comparativ cu SUA, de pildă, unde acest procent se situează pe la 70%. În plus, nivelul de educaţie al tinerilor este semnificativ superior celui al părinţilor lor, iar Internetul a luat în mod categoric locul televizorului ca principal mijloc de comunicare (91% au acces la Internet). Relaţia între generaţii este una complexă, desigur, dar s-ar părea totuşi că, în ciuda cotei uriaşe de încredere în familie, există o rată considerabilă de schimbare generaţională, care va deveni tot mai vizibilă în viitorul apropiat.

Această posibilitate pare să fie confirmată de potenţialul consistent de protest al tinerilor. Dacă „politica tradiţională“ nu pare să-i intereseze foarte mult, sau încrederea în aceasta s-a erodat pînă la cote de avarie, există, în schimb, „un potenţial bun de mobilizare pentru astfel de proteste, cu aproape 90% dintre tineri care menţionează o cauză sau o temă de care le pasă mult“. Principalele astfel de mize sînt, după cum era de aşteptat, de natură economică şi/sau socială (locuri de muncă, salarii, sărăcie), dar în lista cauzelor potenţiale de mobilizare intră şi sistemul de sănătate sau problema corupţiei. Valori mai „sofisticate“, precum discriminarea sau mediul, atrag mai puţin, dar, cumulativ, tot motivează aproximativ 10% dintre tineri. Pentru aceste cauze în care cred, 21% dintre tineri ar participa cu siguranţă la eventuale proteste menite să le susţină convingerile, iar 32% declară că este probabil să participe. În plus, aproape 23% au fost implicaţi într-o activitate de voluntariat în ultimele 12 luni (31% în Moldova şi 13% în Bucureşti), o cifră practic identică cu media europeană în rîndul tinerilor şi mai ridicată decît procentul de 18% din totalul populaţiei active din România, una dintre cele mai scăzute din cadrul Uniunii Europene. Nu e mult, dar e din ce în ce mai mult, iar potenţialul de implicare este, adesea, contagios şi transferabil de la o „cauză“ la alta...

Din punct de vedere ideologic, tinerii au şi ei dificultăţi în a se plasa pe o scală între „stînga“ şi „dreapta“, dată fiind confuzia care domneşte, din acest punct de vedere, în întreaga ţară. Astfel, o treime preferă să nu răspundă la această întrebare şi aproape 1 din 5 tineri se situează, ca românul imparţial, „pe centru“. Dacă privim însă doar la cei care se declară interesaţi de politică, lucrurile devin mai tranşante: 47% se plasează la dreapta, 25% la stînga; cei neinteresaţi de politică se plasează majoritar pe centru.

Stare de incertitudine sau de pesimism subiectiv? Da, desigur, dar aceasta în ceea ce priveşte „ţara“, nu şi propriul viitor. Pentru trei sferturi dintre tineri, viaţa lor va fi mai bună sau mult mai bună decît aceea a părinţilor lor. De asemenea, 66% consideră că situaţia lor economică se va îmbunătăţi în următorii ani, în timp ce doar 24% cred că acest lucru se va întîmpla şi cu ţara. În plus, 30% dintre tinerii de 25-29 de ani intenţionează să-şi deschidă o afacere în următorii doi ani. Per ansamblu, 89% dintre ei se văd ca persoane realizate peste zece ani – ce-i drept, 30% îşi proiectează această realizare în străinătate (doar 24% dintre cei de 25-29 de ani).

Pesimism şi implicare? Poate părea paradoxal, dar, de fapt, cele două pot merge mînă în mînă, în măsura în care tinerii dezvoltă tot mai mult valori individualiste şi de „autorealizare“, dar, fiind tot mai bine informaţi, constată că acestea nu sînt promovate sau măcar susţinute de societate: eu pot şi vreau, ei nu pot şi/sau nu vor. Între aceste două reprezentări contrare, angajarea emoţională poate bascula oricînd de la o extremă la alta. S-a întîmplat, spre surpriza tuturor, la recentele alegeri...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.