Zoologie şi poezie: lecţie in(ter)disciplinată

O ihneumonidă trăiește cîteva zile, maximum o săptămînă; o molie – pînă la 13 zile, o albină – pînă la 4 săptămîni, iar un țînțar – pînă la 3 luni; cîinii – 13 ani, pisicile – 15, leii – 20, tigrii – 25, cimpanzeii – 50; un bărbat – 68 de ani, o femeie – 73; elefantul indian – 70 de ani, orca – 90, iar condorul – 100; broasca țestoasă gigant – 150 de ani, balena de Groenlanda – 200, scoica Quahong din regiunea Arctică – 410 (recordul fiind de 507 ani), iar meduza e nemuritoare pentru totdeauna, pentru că după ce ajunge adult se transformă iar în copil și tot așa.

Cît trăiește un om politic, un zoon politikon? Depinde de condițiile de mediu. În habitusul autohton, între 4 și 10 ani – după caz. De ce un om politic român are o viață mai scurtă decît a unui cîine – deși mai lungă decît a unui țînțar – nu e simplu de explicat.

Durata medie de viață politică variază în primul rînd în raport cu durata și repetitivitatea unui mandat.

Pentru un președinte de țară, de pildă, standardul firesc e cam de 10 ani – 5 ani cu repetiție, în cazul în care persoana cu pricina e de acord.

Pentru un parlamentar, un primar, un consilier local sau județean, perioada e mai scurtă și ciclul metamorfic mai complicat.

Standardul e de 4 ani. Totuși, mulți reușesc să-i supraviețuiască cu brio. Se întîmplă ceva ca în povestea relatată odinioară de Grigore Moisil: „Orice om are dreptul să bea un pahar cu vin. Cînd bei un pahar cu vin, devii alt om. Și acel om…“

Întrebarea, din punctul meu de vedere, e ce obișnuiește să bea meduza nemuritoare.

Oricum, pentru un ales tenace, e cazul ca, o dată la patru ani cel puțin, să se regenereze. De pildă, să-și schimbe cartea de vizită, trecînd în loc de FSN – căci cu toții de la Rîm ne tragem, ceea ce pînă și Darwin a băgat de seamă – un ­PDSR, PSD, PNȚ, PNȚ-CD, UDMR, PRM, PUNR, UNPR, PC, PDL, PNL, USL, USR ș.a.m.d. Două-cinci litere oferă șansa unei combinatorii cromozomiale de invidiat.

Așa se face că, în melancolia sfîrșitului de an, nu poți să nu te întrebi, precum odinioară Miron Costin meditînd la Viiața lumii sau Vasile Cârlova tolănit pe Ruinurile Tîrgoviștei: Ubi sunt? Unde sînt?

Unde s-a pierdut în sinergia faptelor Ion Iliescu cel zîmbareț? Unde mai prezidează Emil cel Umil, deschizătorul de balcoane? În ce cotloane ale Parlamentului mai ascute țepe Traian Băsescu cel abraș?

Unde mai e întîmpinat Petre Roman, cu flori, de muncitoarele de la Apaca, dornice să-i sară de gît? Unde își mai flutură pletele între ortaci Miron Cozma? Unde i încruntatul Funar, despre care un taximetrist îmi zicea odinioară: „Zdravăn bărbat! L-aș vota, de n-ar fi ungur!“? În ce păduri și-a pierdut urma manieratul Frunda? Unde mai e Radu Vasile, învinsul de către structuri? Unde-și mai numără ouăle Adrian Năstase? Unde e jovialul Becali de altădată? În ce Cîmpii Elizee își mai prăvale Vadim Tudor discursurile tunătoare? Pe ce canale mai rulează încă ghidușul Victor Ponta? În ce ițe birocratice și-a încîlcit urma intrepidul Sebastian Ghiță? Unde-s caltaboșii lui Decebal Traian Remeș? Unde-i Hrebe cu-ai lui codri plini de ghebe? Unde-s batista de la butoniera lui Crin Halaicu și lealitatea lui Crin Antonescu? Unde-i Videanu cu ale lui marmoreene brață? Unde e scrupulosul Victor Ciorbea? – pardon! licență poetică.

Asta-i rău cu topoi-i retorici: cînd îi începi, nu se mai termină. Dacă nu mă credeți, recitiți-i pe Miron Costin și Vasile Cârlova. Și nici măcar nu au vreo bază științifică.

Da, mai avem. Mai avem un Nicolicea, un Șerban Nicolae și alții care sfidează legile, chiar și cele statistice, care nici nu dispar și nici nu se preschimbă. Mai mult încă: spre necazul tuturor, devin zi de zi tot mai ei înșiși. Dovadă că nici o teorie nu e perfectă.

Una peste alta, totuși, o concluzie se poate degaja din studiul atent și liric al lui zoon politikon carpato-pontico-danubian. Indiferent dacă aspirația lui e să-și prelungească cît mai mult viața politică, precum țestoasele uriașe, sau să și-o trăiască cît mai intens, precum ihneumonidele, omul politic are drept scop existențial viața. A lui, a cui altcuiva?

Vedeți ce rezultate spectaculoase se pot obține de pe urma unui studiu interdisciplinat?! 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.