Weltanschauung cu closet – asta doar în caz de nevoie

Colega mea din Italia dorise să meargă la toaletă, drept care se îndreptase spre frumoasa baie cu faianță și apă curentă din fundul coridorului. Stăpîna casei a luat-o însă de braț și a condus-o la vechiul closet din fundul curții. Apoi i-a explicat, candidă, că baia aceea, din casa cea nouă cu zece camere, folosește doar „în caz de nevoie“…

Este o stare tipică de „tranziție“. Căci și closetul are tranzițiile sale! „Pe vremuri“ era altfel, era mai simplu, căci exista doar closetul din fundul curții – de care, iată, celor de la țară nu prea le vine să se despartă. Lucru explicabil, și nu ridicol, așa cum poate părea la prima vedere. Lucru dificil, de asemenea, căci înseamnă a se despărți total, nici mai mult, nici mai puțin decît de un Weltanschauung.

Nimic nu există la întîmplare în gospodăria țărănească, totul are un rost, care se trage la rîndul lui dintr-o rînduială. Așa și cu closetul: a fost rînduit ca sacrul să fie despărțit de profan, iar curatul, de murdar. Toate culturile tradiționale au oroare de ceea ce Mary Douglas numește „poluarea simbolică“. Așa și țăranul roman, care nu poate accepta să întineze spațiul curat al casei prin apropierea unui spațiu murdar al excrementelor. De aceea closetul trebuie să fie cît mai departe de casă, iar activitățile legate de el nu pot să aibă loc decît în afara casei, în spațiul periferic al murdăriei. De unde și ambiguitatea „modernizării“: ne construim baie și WC în casă, dar le ținem „curate“!

Closetul face deci parte din această geografie simbolică a curatului și a murdarului, dintr-o viziune despre „curat“ care nu are prea mult de a face cu igiena, nici cu confortul – preocupări și norme dintr-o altă lume. Din această perspectivă, nu te speli, ci te primenești. Iar descîntecele te lasă curat și luminat, ca argintul strecurat…

În această lume, nici murdăria nu era gunoiul nostru de astăzi. Ea își avea locul ei rezervat și nu trebuia să dispară neapărat în tomberoane și mașini de salubrizare, pentru a fi ascunsă undeva departe. De aceea o mai găsim și astăzi la periferia caselor noastre urbane, adică pe străzile orașelor patriei în tranziție.

apărut în Dilema veche, nr. 196, 8 noiembrie 2007