Wanted: Marquez sau Faulkner

30 aprilie 2007   TÎLC SHOW

Lafayette, Louisiana creşte ca un uriaş din poveste, plin ochi de refugiaţi din New Orleans, de case noi, de afaceri noi, de muzica nouă, de restaurante noi şi de noi aşezăminte culturale. Pe ceea ce a fost cîndva o postaţă leneşă din autostrada I-10, oamenii gonesc ca ieşiţi din minţi pentru a ajunge Dumnezeu ştie unde şi tot fac accidente oribile şi mor. Matthew Hackler, un om al locului, spune că oamenii se cred în New York City, gonind să ajungă înainte de închiderea Nasdaq. În toată fierberea asta, există şi din aceia cuprinşi de panică (sau nostalgici) care încearcă să salveze cultura Cajun înainte de a fi înghiţită de un val de simulacre. Vechiul meu prieten Jack Loudon, care predă la Louisiana State University, a dat glas unei oarecari uimiri faţă de faptul că nici un scriitor nu s-a ridicat încă din Bazinul Atchafalaya pentru a creiona cronica trăirilor locale, aşa cum a făcut-o Gabriel Garc’a Marquez pentru Columbia-Macondo. John are perfectă dreptate: locul se află chiar la răscrucea dintre nou şi vechi, unde oamenii încă îşi mai amintesc cele vechi în timp ce sînt măturaţi sub valul noului. Date fiind toate acestea, am scris un anunţ pentru Lafayette Daily Advertiser : SE CAUTĂ UN MARQUEZ PENTRU LAFAYETTE: Subconştientul Colectiv din Acadiana caută scriitor dornic să redea clocotul regiunii într-un stil similar celui al lui Gabriel Garcia Marquez. Opera astfel rezultată, în caz de reuşită, va fi publicată şi promovată de Fundaţia Şocului Cultural. Pentru mai multe informaţii, consultaţi biblioteca locală, pentru lucrări ale lui G.M. Marquez. Am avut ceva bătăi de cap cînd am vrut să plasez anunţul ăsta deoarece categoriile oferite de formularul online nu mi se păreau potrivite. Nu era "mobilă", nici "scule gospodăreşti" şi nici "proprietăţi", aşa că am decis să-l pun la "Exterioare" şi am ales subcategoria "Misc". Un scriitor, dacă este să fie ceva, este cu siguranţă un (sau o) "Misc. Exterior". Sau pote un Misc. Interior. Sper ca cineva să răspundă anunţului meu. Pornind de la întrebarea lui John, mi-am dat seama că nici New Orleans nu are un Marquez al lui şi dacă e să existe un Macondo în SUA, atunci cu siguranţă se află la New Orleans. Situaţia poate fi pe cale de rezolvare, pentru că tocmai am citit manuscrisul unei cărţi extraordinare a lui John Clark, o poveste de dragoste (a lui) în timpul Katrinei. Acesta se poate dovedi a fi, pentru noi, Dragostea la vremea holerei, dacă nu chiar Un veac de singurătate. Dacă aşa stau lucrurile, asta înseamnă că Marx a avut dreptate, că acumulările cantitative duc la schimbări calitative. Că noi am avut, slavă Domnului, cantitate de cărţi, aşa că e timpul pentru o lovitură. Dar asta tot lasă Lafayette fără un Marquez al lui. Nici Baton Rouge nu are unul şi există sute, poate mii de locuri în Louisiana şi de aiurea care nu au unul. Unele dintre aceste locuri s-ar prea putea să nici nu fie gata să-l primească. Baton Rouge, de exemplu, ar putea fi numai bun pentru John Updike, dar nu încă pentru Marquez. Pe de altă parte, savanţii spun că Marquez însuşi şi-ar trage seva din Faulkner, care şi-a absorbit imaginile din Mississippi. În cazul ăsta, ne-am putea întreba la fel de bine: unde este Faulknerul Louisianei? traducere de Ioana AVĂDANI

Mai multe