Vremuri și oameni potriviți pentru Marea Unire (III)

După Basarabia și Bucovina sosise și timpul Transilvaniei.

Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania (PNR) și-a afirmat intenția de a asigura statutul unei „națiuni libere“ românilor din Transilvania, încă de la 29 septembrie / 12 octombrie 1918. Alexandru Vaida-Voevod a fost învestit să prezinte po-ziția partidului în Parlamentul de la Budapesta și s-a constituit o delegație permanentă alcătuită din Iulia Maniu, Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Theodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod și Aurel Vlad.

„Națiunea română așteaptă și pretinde, după multe suferințe de veacuri, afirmarea și valorizarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile la deplina viață națională“ – spunea Alexandru Vaida-Voevod în plenul Parlamentului Ungar la 5/18 octombrie. Cuvîntarea omului politic reprezenta prima afirmare oficială a dreptului romînilor la autodeterminare, așa cum era acesta stipulat în cele 14 puncte ale președintelui american Woodrow Wilson.

Nu după mult timp, s-a constituit Consiliul Național Român, format din șase reprezentanți ai PNR și din șase reprezentanți ai Partidului Social-Democrat din Ungaria și Transilvania. Noul organism, înființat la inițiativa socialistului Ion Flueraș, avea rolul de a coordona eforturile celor două partide în lupta națională.

Guvernul ungar, încercînd să oprească separarea românilor, l-a trimis la Arad pe ministrul Naționalităților, Oszkár Jászi, pentru a negocia cu liderii Consiliului Național Român. Încercarea maghiarilor a eșuat, obiectivul mișcării naționale române fiind rezumat simplu de Iulia Maniu: „Separare deplină“.

Această separare trebuia declarată și confirmată într-un cadru oficial și, astfel, Consiliul Național Român a convocat Marea Adunare Națională, la Alba Iulia, în data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918.

Prezidată de Gh. Pop de Băsești, „Adunarea națională a românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia, decretează unirea acelor români și a teritoriilor locuite de dînșii cu România.“

Visul românilor devenea astfel realitatea numită România Mare.

Luptele și eforturile din spatele tuturor acestor consilii, comitete, adunări și proclamații au fost unele complexe, atît în cazul Transilvaniei, cît și în cel al Basarabiei și al Bucovinei. La toate au contribuit vremurile și oamenii potriviți.

O combinație rară în istorie.