Vremuri şi oameni potriviţi pentru Marea Unire
Dacă vorbim de Centenarul Marii Uniri, iar calendarul arată că este sfîrșitul lunii martie, arhivele istorice indică și ele un subiect: Basarabia. Acum o sută de ani. Atunci, pe lîngă oamenii potriviți la locul potrivit, au fost și vremurile potrivite. Așa cum subliniază și istoricul Florin Constantiniu, realizarea idealului unității naționale a românilor a fost decisiv influențată de două procese istorice imprevizibile: destrămarea Imperiului Rus și a Imperiului Austro-Ungar. Ne oprim asupra celui dintîi.
După dispariția autocrației țariste, Lenin a hotărît, printre altele, că popoarele din fostul Imperiu Rus au dreptul la autodeterminare. Această decizie deschidea în mod evident calea Basarabiei spre unirea cu România. De cealaltă parte, nici Puterile Centrale nu se împotriveau acestui fapt; în acest mod, prin alipirea Basarabiei la teritoriul României, considerau că echilibrează puțin pierderile țării, rezultate din tratatul care consemna pacea de la București din primăvara anului 1918.
Apoi, au fost și oamenii care au în-țe-les vremurile, s-au priceput și au avut voință să le valorifice. Încă din primăvara anului 1917 a luat naștere Partidul Național Moldovenesc (printre lideri aflîndu-se Pantelimon Halippa, Vladimir Herța, Gurie Grosu, Elena Alistar ș.a.), iar spre sfîrșitul anului, în luna noiembrie, Sfatul Țării, organul reprezentativ menit să conducă Basarabia, avea prima întrunire, în cadrul căreia deputații l-au ales președinte pe Ion Inculeț. Nu a trecut mult și Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Federației Ruse, iar apoi independența acesteia (24 ianuarie 1918). Noua republică avea, firește, și un conducător, tot în persoana lui Ion Inculeț.
În 27 martie 1918, după o intensificare vizibilă a mișcării unioniste, Sfatul Țării a hotărît că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) (…) de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România“. Exista și condiția care specifica faptul că Basarabia va rămîne autonomă, avînd „un Sfat al Țării ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie“.
Răspunsul entuziast a venit de îndată de pe partea cealaltă a Prutului prin vocea prim-ministrului român de atunci, Alexandru Marghiloman: „În numele poporului român și al regelui său, M.S. Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una și indivizibilă“.
După Marea Unire, Sfatul Țării a renunțat la condiția din actul din martie și s-a autodizolvat. Din convingerea că „în România tuturor românilor, regimul curat democratic este asigurat pe viitor“.
Istoria, însă, nu are convingeri.