Votaţi pentru Hillary

13 septembrie 2007   TÎLC SHOW

Citeam O femeie la comenzi de Carl Bernstein, o biografie plină de simpatie a lui Hillary Clinton, şi asta m-a făcut să mă gîndesc la sincronizare, la acel "toate la timpul lor". În 1992, visul ei despre o asistenţă de sănătate universal valabilă era prematur. Noi, generaţia baby-boomers, nu am luat-o în serios pentru că încă mai credeam că sîntem nemuritori. Nu eram pregătiţi pentru ea nici în 1996, pentru că o altă trăsătură deloc plăcută a generaţiei mele este Negarea Completă. Sîntem însă absolut gata să o primim în 2008 căci acum scîrţîim, pîrţîim şi ne împleticim spre vieţi din ce în ce mai lungi. Hillary Clinton a prevăzut această criză şi a presupus, idealistă cum era, că toată lumea va face la fel. N-a fost de ajutor nici faptul că, la preluarea primului său mandat, Bill Clinton şi-a dat seama că Bush Sr. a minţit în ceea ce priveşte bugetul şi că îi lăsase o gaură de două ori mai mare decît declarase în alegeri. Pur şi simplu, nu erau destui bani pentru a aplica ambiţiosul program de sănătate publică al lui Hillary. La vremea aceea, "vasta conjuraţie de dreapta" care i-a şi alungat de la putere, în cele din urmă, îşi biciuise deja dulăii pînă în pragul nebuniei. Este ironic, ca să fiu blînd, că liderii hoardelor de moralişti indignaţi care au reuşit să-l supună pe Bill Clinton procedurii de suspendare pentru nebuniile sale sexuale au picat, unul cîte unul, de la Newt Gingrich, ipocritul-şef, la cel din urmă, senatorul Craig, care face turul toaletelor din aeroporturi în căutare de partide de sex. Trebuie să recunosc, ca unul care a fost mai întîi amuzat, apoi scos din minţi de campania republicanilor, că sînt perfect satisfăcut să-i văd alunecînd în jos, haha, la propriu, de la amanta, altfel foarte umană, a lui Gingrich pînă la budele publice. Aşa le trebuie, sînt gata să zic, cu o singură deosebire: amărîţii ăştia încă mai au multă putere şi vor face tot ce pot pentru a o opri pe Hillary. Mă simt de parcă aş cunoaşte-o pe Hillary pentru că sîntem din aceeaşi generaţie şi ştiu că a rămas încă o idealistă. În 1970, eram la New Haven pentru o lectură de poezie la Yale în ziua în care studenţii au închis forţat universitatea, în semn de solidaritate cu Black Panthers. În timp ce eu îmi citeam poeziile mele tremurînde în capela de la Yale, celebră pentru poziţia vehementă împotriva războiului din Vietnam adoptată de capelanul său, reverendul Sloan Coffin, Hillary Rodham era pe undeva prin campus, cu un contingent de Wellesly, încercînd să transforme furia în ceva mai constructiv. În pofida faimosului ei temperament, Hillary Rodham a fost tot timpul un făcător de pace, de-a lungul unei cariere politice care a trecut-o prin toate marile convulsii ale anilor ’60. În anii ’70 şi ’80, a încercat să devină un adult, rămînînd însă parte a generaţiei sale nesăbuite şi tumultuoase. Cînd Bill Clinton a devenit preşedinte, a crezut, ca mulţi dintre noi, că ştafeta a fost transmisă, în cele din urmă, generaţiei noastre. Doamne, ce greşeală am putut face! Ce diferenţă între cineva ca Hillary, care l-a văzut, în liceu fiind, pe Martin Luther King vorbind şi care s-a decis apoi să se dedice justiţiei sociale, şi actualul ocupant al Casei Albe, un băiat de bani-gata, leneş şi arogant, care a ajuns la putere în baza unor privilegii de clasă. Colegii mei de generaţie cu vînă de activist nu i-au văzut, sau au preferat să nu-i bage în seamă, pe contemporanii noştri plini de resentimente care de-abia aşteptau ziua în care le-ar putea face pe plac tăticilor lor, dîndu-le ştafeta înapoi. Acum, că au reuşit, ne dăm seama că ne-au prăduit de libertăţile cetăţeneşti, că i-au sărăcit şi mai tare pe săraci, i-au îmbogăţit şi mai mult pe cei bogaţi, ne-au aruncat într-un război fără de sfîrşit şi şi-au băgat nasurile în Constituţie. Hillary Rodham Clinton ştie, fără îndoială, toate aceste lucruri, dar mai ştie şi să lupte. Alegerile care se apropie nu au legătură numai cu depăşirea dezamăgirii faţă de idealurile noastre făcute praştie, ci şi cu sfîrşitul acestei amăgiri care sabotează democraţia americană. Hillary a învăţat ceva lecţii dure trecînd prin furtuni cumplite - personale şi publice. A fost un susţinător al familiilor şi copiilor, timp de decenii întregi. Aşa că, după ce verificaţi budele, în căutarea unora dintre ticăloşii ăia cu "valori familiale", suiţi în avioane şi răspîndiţi vestea. traducere de Ioana AVĂDANI

Mai multe