Vorbe şi voturi
Victoria partidului Syriza la recentele alegeri parlamentare din Grecia e un fenomen. Şi asta din cel puţin două perspective. Întîi de toate, este prima victorie categorică a unui partid considerat alternativ: partidele istorice, cum ar fi conservatorii de la Noua Republică sau socialiştii de la Pasok au obţinut doar scoruri modeste; ia astfel sfîrşit o lungă tradiţie a bipartidismului elen. În al doilea rînd, e un triumf al populismului; asta n-ar fi o noutate, dar ce e interesant e discursul ambiguu al liderului Alexis Tsipras, care, fără să se declare antieuropean, a vizat direct frustrările antieuropene ale electoratului.
Syriza n-a reuşit să obţină majoritate absolută în Parlament, partidului îi mai lipsesc două mandate în Parlament, dar Alexis Tsipras a reuşit să cîştige votul de încredere pentru a deveni premier. Va fi însă nevoit să recurgă la alianţe pentru a guverna. Oricum ar fi, premierul Greciei are o misiune dificilă. El va trebui să gestioneze o economie aflată în dificultate: corupţie endemică, şase ani de recesiune, cote de şomaj alarmante, un aparat birocratic cu multe disfuncţionalităţi, în ciuda restructurărilor întreprinse în anii precedenţi, şi o datorie externă exorbitantă, de peste 320 de miliarde de euro, adică 175% din PIB. Grecia e în impas şi – din cîte se pare – va avea un prim-ministru hotărît să negocieze dur cu Europa. În chestiune sînt datoria publică şi planul de austeritate impus de troica Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Centrală Europeană. Guvernul lui Tsipras are de luat decizii importante, căci trebuie să restituie 54 de miliarde de euro pînă în 2016 şi să implementeze programele sociale promise. Asta în condiţiile presiunilor bugetare cunoscute. De aici şi nevoia unei amînări a termenelor de plată sau a unui moratoriu de cîţiva ani. Dar astea ar fi condiţiile minimale pe care vrea să le propună Tsipras la Bruxelles. Ceea ce solicită el de fapt, în termeni maximali, e o reducere substanţială a datoriei. Dacă prima parte a propunerilor sale ar putea fi, la o adică, acceptabilă, cea de-a doua şi esenţială pentru premierul elen e ne-negociabilă în ceea ce-i priveşte pe liderii europeni. Syriza face apel la istorie, mai precis la Germania din primul deceniu postbelic. Atunci, Republica Federală Germania a obţinut, în 1953, ştergerea a peste jumătate din datoria externă şi eşalonarea restituirii pe o perioadă de treizeci de ani; în plus, moratoriul de cinci ani pe care guvernul a reuşit să-l negocieze a însemnat un timp de respiro pentru relansarea economiei. Ceea ce n-au înţeles – sau nu vor să admită – susţinătorii Syriza e că Uniunea Europeană de acum e diferită, din foarte multe puncte de vedere, de Europa din 1953.
E un cerc vicios aici: nu se poate asigura dezvoltare economică fără capital, şi nu se poate obţine capital fără garanţii ferme de restituire. În ceea ce-l priveşte pe viitorul premier, acesta ştie că fără ajutor din partea Europei, ţara sa e insolvabilă – deci va trebui să fie rezonabil. Dar e greu de spus ce e „rezonabil“ pentru un extremist de stînga. Pînă unde ar s-ar putea întinde cu pretenţiile? Ce e acceptabil şi ce nu e acceptabil pentru Bruxelles? Dacă nu reuşeşte să-şi impună punctul de vedere la negocieri, Tsipras ar putea pur şi simplu să dispună încetarea plăţii datoriilor. David Cameron şi Angela Merkel sînt, pe bună dreptate, exasperaţi de această perspectivă. Această incertitudine economică poate avea efecte importante asupra economiei statelor UE şi asupra monedei unice.
Chiar dacă n-a promis şi n-a promovat ieşirea Greciei din zona euro, Tsipras ar putea la un moment dat să recurgă şi la această soluţie. Dar cum se poate ieşi din zona euro? Tratatele nu prevăd nicăieri această posibilitate. Încă de la începutul acestei luni, Comisia Europeană a atras atenţia că apartenenţa la zona euro e „irevocabilă“. Un stat membru nu poate renunţa, pur şi simplu, la moneda unică. O cale legală ar fi ieşirea din Uniune, apoi lansarea unor negocieri de aderare cu un plan care prevede exceptarea ţării de la zona euro. O altă modalitate ar fi adoptarea de către cele 28 de state membre a unei clauze de ieşire din zona euro – o procedură complicată şi de durată, cu puţine şanse de a întruni unanimitatea.
Syriza e o mare şansă pentru Grecia şi pentru Europa – au anunţat, cu entuziasm, numeroşi comentatori cu orientare stîngistă. Ar putea fi, dacă încrederea de care se bucură acest partid s-ar putea capitaliza. Deocamdată, se văd doar vorbele şi voturile.