Vocabular electoral vechi şi nou
În săptămînile de agitaţie electorală pe care le traversăm, poate fi instructiv sau măcar odihnitor să redescoperim vechea terminologie românească a votului. Nu atît de veche, de fapt: introdusă în secolul al XIX-lea, prin împrumut majoritar din franceză, cu traduceri şi termeni tehnici dintre care unii s-au impus, alţii nu. În
(reeditare în 1890, cu transcriere în alfabet latin, a documentelor de la 1831), e descris regulamentul de alegere a domnitorului, de către membrii Adunării Obşteşti din Ţara Românească: „se vor chema pe nume
Adunărei şi după vechimea rangurilor lor, spre
pentru fiecare dintre candidaţi“ (p. 113). Calcul semantic (cuvîntul vechi
căpătase şi sensul modern, politic, al franţuzescului
) stă alături de tipicul împrumut: din fr.
, cu sufixul grecesc –
(din a cărui familie se trage rezistentul
) avea iniţial sensul de „a vota cu
Bilele de vot erau însă denumite, în acelaşi text, printr-un alt împrumut din franceză,
: pluralul substantivului
(înregistrat ca atare în Dicţionarul Academiei), adaptare a fr.
– „minge, bilă“. Termenul va fi înlocuit în practica votului parlamentar de sinonimul său
, poate şi din cauza unor omonimii supărătoare: „Cînd un mădular se va chema a-şi da votul său, va arunca una dintre aceste
în
cel orînduit pentru priimirea voturilor de alegere“ (p. 113). Termenul mai general
va fi înlocuit de mai specializatul
.
În fragmentele de mai sus se poate observa că s-au schimbat multe, dar s-au şi păstrat pînă azi unele neologisme convenabile, în primul rînd
şi
. De altfel, prezenţa substantivului
în dicţionarele secolului al XIX-lea e destul de interesantă: dacă un dicţionar lipsit de pretenţii, de la începutul secolului, îl explica în mod scurt şi cuprinzător – „pretinzător la un ce“ (J.-A. Vaillant,
1839), dicţionarul academic latinizant al lui Laurian şi Massim, de la 1871, îi conferea cuvîntului cu totul altă importanţă. Primul sens înregistrat refăcea etimologia latină, legătura cu adjectivul
„alb strălucitor“. Aşadar,
ar fi putut fi în română (chiar dacă nu era în uz ca atare) un adjectiv cu sensul „foarte bine albit, şi în special învestit în vestminte splendide şi albe“; exemplele construite pentru acest sens erau: „tineri şi tinere candidate urmau mireasa, de asemenea candidată“; „cete de martiri candidaţi, amestecaţi cu cete de îngeri de asemenea candidaţi“. Efectul comic involuntar al acestor exemple provine, desigur, din asocierile actuale, strict politice, pe care le produce termenul. La fel de neobişnuit sună exemplul pentru sensul metaforic „curăţit, purificat“: „sufletul odată plin de păcate, iar acum candidat prin focul durorii“. Sensul substantivului oferea autorilor dicţionarului ocazia de a explica legătura etimologică dintre
şi
: „competitoriu la alegere în o funcţiune, la vechii romani, aşa numit pentru că competitorii se prezentau înaintea poporului alegătoriu în vestminte de splendidă albeaţă“. Sensul şi exemplele istorice din Antichitatea romană sînt urmate de cele contemporane: „Cu înţeles mai general, oricine aspiră la un titlu sau la o funcţiune oarecare:
sau
sau
sau
şi
sau
: a se prezenta ca candidat la titlul de profesor, a se propune candidat într-un colegiu de alegere, a propune mai mulţi candidaţi de deputat într-un colegiu.“ În fine, dicţionarul consemna un ultim sens, şi mai general decît cel din sfera funcţiilor publice sau a politicii, ilustrat de sintagmele
; la feminin –
Legătura etimologică dintre
şi
, bine cunoscută, explicată de dicţionarele generale şi enciclopedice, redevine surprinzătoare la fiecare (re)descoperire. Cum adjectivul
este tot mai rar folosit, în afara unor contexte livreşti, medicale sau comerciale, revelaţia ironiei etimologice nu survine prea des în spaţiul public.
Limbaj şi politică
101 cuvinte argotice