Viziuni din Săptămîna Luminată

În Noaptea Învierii apele au spart digul de la Oltina. Numele comunei constănţene îmi era cunoscut. De Oltina am auzit prima oară în şcoala generală. În cărţile noastre de limba română, specia reportajului era ilustrată prin "Victoria de la Oltina", un text al lui Traian Filip (cred), reporter în vogă pe-atunci. Dacă îmi aduc bine aminte, era vorba chiar despre construcţia unui dig, despre recuperarea agricolă a unor terenuri inundabile etc. Oltina din reportaj era locuită de oameni hotărîţi, conduşi spre modernitate de comunişti. Ideea era că localnicii nu acceptau ajutoare din afară şi voiau să facă totul cu mîna lor - digul, şcoala, primăria, electrificarea. Erau vremuri de construcţie, solidaritate şi voinţă! Eforturile lor aveau să fie încununate de succes, vezi titlul reportajului şi desenul din carte. N-am fost niciodată la Oltina, dar aşa mi-a rămas în minte. O comunitate a oamenilor hotărîţi şi neodihniţi. Mi-e şi teamă să recitesc reportajul. Aş constata poate că impresiile de mai sus mi-au fost gravate nu de text, ci de profesoara de română sau de contextul epocii, supra-aglomerat de eroisme naive. Fericirea era sufocantă. Vezi şi agasantele lecturi obligatorii din "Bărăgan", "La cea mai înaltă tensiune" sau "Oţelul". Sau "Vi-l prezint pe Baluev!". A doua întîlnire s-a petrecut ani mai tîrziu, cînd a apărut pe piaţă vinul rosé de Oltina. Avea două calităţi - costa puţin şi avea o etichetă colorată. Se zvonea c-ar fi fost "natural", "din struguri", fapt uimitor pentru vremurile în care natura şi naturalul intrau inexorabil în divizia chimiei. Între timp, celebrul reportaj a dispărut din manual, vinul de Oltina a fost înlocuit cu sortimente botezate aiuritor, iar despre dig am auzit acum, de la ştiri. Ceea ce, se ştie, nu e de bine! Căci ştirile nu mai sînt de mult o sursă de informare, ci un semn de avertizare. De Paşte, însă, am luat lumină din lumină. S-ar cuveni deci să vedem mai bine ce e în jur. Căci avem ce vedea. Apele îşi ies din matcă şi lasă mii de oameni pe drumuri. Digurile sînt deversate, străpunse sau, pur şi simplu, spălate. Şoselele se surpă, podurile cad. În mai toate judeţele, dealurile se pun în mişcare şi-ngroapă case, livezi, grajduri. De pe munţi se prăbuşesc bolovani cu muchii tăioase. Din iazurile decantoare curg zoaie acide ce dizolvă granitul şi otrăvesc totul în cale. Pădurile se taie. Salinele se surpă, cavernele din stradă înghit maşini, pietoni şi gospodine. Din canalizări ies aurolaci cu priviri flămînde. Oameni cu feţe violacee vorbesc o limbă stîlcită şi agită cuţite cu plăsele de os. Vîrtejuri prăfoase ridică în slavă animale cornute, garduri şi case din chirpici. Dinspre oraşe vîntul aduce o duhoare pestilenţială, un aer dospit ce miroase a molimă, secetă, pucioasă. În capitală, copacii se prăbuşesc peste adolescenţi, cîinii vagabonzi omoară turişti, iar focurile mistuie blocurile de carton. Din trotuare ţîşnesc gheizere puturoase. Cîmpurile sînt traversate de crăpături şerpuite. În fundul lor fierbe o magmă gălbuie, gata să purifice totul. Se-aud manele. Asta-i ţara ce se vede în lumina din lumină! Plus speranţa în voia Domnului, în mîntuire şi-mpăcare! Dar noii preoţi au costume ce costă cît zece vaci înecate la iesle şi predică învăţătura indolenţei interesate. Se spune că marii lideri îşi confirmă valoarea (sau chiar se nasc) în miezul crizelor majore. Că ştiu să unească, să rezolve, să mobilizeze. La fel şi la noi! Mai întîi au fost declaraţiile rosé - "nimic deosebit", "digurile rezistă". Blaga cere să se măsoare cotele localităţilor riverane, ca să ştim care sînt inundabile. (Cine s-ar fi gîndit?). Borbely cere bani pentru case şi infrastructură. (Mai sînt firme care n-au prins tunul de anul trecut!). Apoi a fost clar că Dunărea se răzvrăteşte. Drept care, după Vinerea Mare catolică, demnitarii au dispărut precum Isus din mormînt. Reînviat în a doua zi de Paşte ortodox, preşedintele a abordat grăbit tonul marţial, a decis acţiuni de competenţa premierului şi s-a răstit la presă. Mărire Ţie! Acum sîntem siguri că digul de la Oltina va fi cîrpit! Cu vorbe, mucegaiuri şi noroi.