Vîrsta de aur

Am petrecut deunăzi o după-amiază întreagă pe niște pagini găsite pe Facebook și am dat acolo de o generație întreagă, la vreo șaizeci și ceva de ani, o felie groasă de Românie. O intuiam, ba nu, o cunoșteam întrucîtva, dar parcă nicăieri ca în paginile alea nu mi-a fost mai clar un anume tip de construcție mentală care alunecă, nesmintit și fără opreliști logice, din paradox în teorii ale conspirației, din suspin nostalgic după vremurile trecute într-un acut simț al inadecvării.

Paginile – căci sînt mai multe de genul ăsta – se numesc „Copilăria anilor ’70 ’80“, cu variațiuni de ani care duc și mai jos în memorie, ’50-’60 chiar. Găsești acolo fotografii cu alimentarele comuniste pline cu borcane de mazăre, petreceri de familie în care mătuși cu părul permanent stau în fața unui platou cu ouă umplute ornate, elevi de liceu duși să strîngă coceni de pe cîmp, cozi la butelii, la pîine și la orice, autobuze iarna cu lumea atîrnată ciorchine pe scară, interioare de apartamente cu celebrele recamieruri ancorate implacabil în sufragerii împodobite cu mileuri, pești de sticlă, televizoare cu lămpi și vitrine în care gospodarul înșira paharele și ceștile alea bune, săpunuri Fa și bibelouri cu balerine și puiuți gingași de căprioară odihnindu-se, petreceri de 8 Martie la vreo întreprindere unde tronează în capul mesei un secretar de partid și unde se mănîncă prăjituri „Albă ca Zăpada“ și sendvișuri unse cu pastă de pește, piețe goale fotografiate în alb-negru, țărani printre butoaie imense din care se vindea varză murată și castraveciori, capturi din atotprezentele BD-uri (la mare, la munte și pe unde or mai fi).

Dincolo de o certă valoare documentară, fotografiile astea vin la pachet cu o mare comoară: comentariile celorlalți privitori. Printre cei furioși care n-au uitat lipsurile, frigul, fricile, printre bășcălioșii care nu prea știu exact la ce se uită, printre cronicarii care recunosc imediat alimentara din Drumul Taberei din 1985 și geamurile de la vechea Hală a Unirii, o bună felie a celor care comentează sînt cei despre care ziceam că se așază undeva în generația celor de șaizeci și ceva de ani. Toți au lacrimi în ochi după vremurile tinereții lor. Și ce dacă era frig? Măcar stăteam unii cu alții, ne înțelegeam, povesteam, nu ca ăștia care acum stau toată ziua cu ochii în telefoane. Cum adică nu se găsea nimic de mîncare? E o minciună, toată lumea avea congelatoarele pline și, dacă nu găseai în magazin, nu era problemă, că toată lumea avea mîncare de la țară. Iar mîncarea era gustoasă, fără E uri, nu ca acum, cu multinaționalele astea care ne intoxică. Pîinea era mai bună, că era frămîntată cu lapte, mierea era mai bună și mai aurie, dar acum nu mai e din cauza radiațiilor. Există în rîndul acestei generații un vertij comun, o nebuloasă teorie a conspirației potrivit căreia străinii (oricare ar fi ei) injectează mîncarea cu tot soiul de prostii, iau pămînturile roditoare ale țării și le lasă în paragină, dau cu DDT în roșii, prune, ardei și-n mere. Ei cred puternic că țara a fost oprită brusc în decembrie ’89 dintr-un drum luminos, fără datorii externe. Se amestecă aici istorii cu Pacepa (pentru cei care nu știu, spionul care a cerut azil în America pe vremea lui Ceaușescu), și anume că după Pacepa nu s-a mai găsit de mîncare, tot soiul de legende urbane ale vremurilor, nostalgia după Dacia 1300 – aia mașina!

La o fotografie alb-negru cu o coadă imensă, la care oamenii stau literalmente urcați unul în cîrca altuia, se comentează: „Așa stăteau oamenii aproape unii de alții și nu trăiau cu teama că le bagă cineva mîna în buzunare!“ Iar comentariul, nu, nu era ironic. Cine sînt oamenii ăștia? M-am uitat la profilurile celor mai mulți. Șaizeci și ceva de ani, identificați cu numele de familie mai întîi, apar în fotografiile de profil în grup de mai multe persoane (mai ales cu nepoții), își fac selfie-uri tremurate în maiou, în bucătăria cu faianță albă, postează zilnic buchețele de flori, inimi și ghirlande cu „Bună dimineața să aveți“ sau „Bună seara“, după caz, au chenar cu tricolor și copiii plecați în Spania. Și, fără glumă, toți seamănă la chip cu Petre Daea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.