Viaţa Simonei Halep după Roland Garros

Există viaţă după cîştigarea unui Roland Garros? 

Bănuiesc că, după ce te naşti, există viaţă, da. Pentru că, într-un mod esenţial, Simona Halep s-a născut sîmbătă, 9 iunie, la Paris, în arondismentul 16. A fost asistată de 3500 de români şi de alte cîteva mii de străini care au încurajat-o să scoată definitiv capul în lumea mare. Pentru un campion, ca şi pentru un explorator, nu există „pînă aici“, exceptînd cazul în care nu mai are pămînt sau mare de descoperit. Lui Merckx i se spunea „Canibalul“ pentru că îi mînca de vii pe ceilalţi competitori şi nu era niciodată sătul, indiferent cîte trofee avea în tolbă. Într-un fel, pentru Halep s-a terminat viaţa dulce. Viaţa adevărată, aspră şi nedreaptă, plină de recompense, de invidie şi de aşteptarea eşecului din parte multor concurenţi şi chibiţi, abia acum începe. Pentru că ea deja s-a instaurat. A luat sceptrul. Acum o mulţime de priviri hulpave sînt îndreptate asupra ei. Şi ea trebuie să le ţină la distanţă de tron. Va fi simpatic. Halep, deocamdată, e junioara din vestiarul legendelor. E cea care, la o adică, le deschide uşa unor Navratilova, Chris Evert, Steffi. De aceea trebuie să mai pună carne de trofee pe ea. Şi poate. Poate pentru că are de oferit lumii mai mult decît victorii: un fel de a fi care emoţionează, invită la reflecţie şi exemplu. Halep intră în lumea de sus a tenisului cu roşeaţa din obraji şi bătăturile ţăranului întors de la cîmp. Ea nu e o campioană oarecare. E campioana care a săpat pînă la glorie, şi asta e înduioşător. Iată plusvaloarea ei. Pe asta nu i-o poate lua nimeni, în afară de ea însăşi. Halep nu stă la mîna altora. Moare şi reînvie pe mîna ei. Are deci cu ce să-şi ocupe o lungă viaţă.

Foto: adevarul.ro