Viaţa la muncă
● Mă aflam în sala de mese de la subsolul clădirii unde funcţionează BBC World Service " Bush House. Era acolo o autoservire în care existau şi bucătari din diverse locuri ale lumii, care-ţi puteau prepara cîte ceva, ca la mama lor acasă. Odată, unul mare şi negru, cu o beretă albă pe cap, m-a oprit să-mi pun în farfurie nişte bucăţi de carne de pui acoperite cu şofran. Mi-a spus rîzînd că nu sînt gătite, dar că dacă într-adevăr doresc să le mănînc, el mi le poate prepara rapid, aşa cum trebuie. Nu l-am refuzat şi în cîteva minute m-am ales cu cea mai iute mîncare pe care am pomenit-o vreodată. Altădată, una dintre casiere " mai toate erau negrese, vesele şi binevoitoare ca nişte mătuşi " m-a îndemnat să iau toată cantitatea existentă în galantar, ca să nu fie nevoită să arunce puţinul rest ce ar mai fi rămas. După ce m-am executat, mi-a spus cu simpatie că, dacă vreau, ea îmi dă voie să-mi iau şi un al doilea pahar de vin (regula era doar unul). Ei bine, în acea sală a autoservirii mă aflam împreună cu un coleg mai în vîrstă, care continua să lucreze, deşi, în mod oficial, ieşise la pensie. Povesteam diverse lucruri în zumzetul cantinei. La un moment dat, el s-a oprit la jumătatea frazei zărind ceva peste umărul meu. "O vezi pe doamna aceea de la coadă, cu bluză verde?" " m-a întrebat. Era o cucoană cu părul alb, să fi avut spre 70 de ani. După ce s-a asigurat că am reperat-o şi eu, colegul a continuat: "A lucrat la secţia poloneză. Şi tot aşa mi-o amintesc, împingea tava pe masa aceea spre casa de marcat, exact în acelaşi loc. Ca şi cum ar fi fost ieri. Doar că nu era căruntă. Eu abia mă angajasem aici, era acum treizeci şi cinci de ani...". ● Cartea lui George Orwell, 1984, nu putea fi tradusă în ţările lagărului socialist pentru că sistemele totalitare din aceste ţări semănau prea bine cu cele descrise în roman. Autorul nu a prea avut însă cum să se inspire din funcţionarea sistemului comunist, a cărui grozăvie nu era bine desluşită în anii ’40, atunci cînd el a scris cartea (pe de altă parte, Orwell avea simpatii socialiste, dacă nu chiar comuniste). În orice caz, societatea supercontrolată descrisă de el putea fi orice fel de totalitarism, indiferent de nume: comunism, nazism, fascism ori altceva. Cert e însă că omul a scris romanul după ce a lucrat cîţiva ani la BBC, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar atmosfera din sobra instituţie britanică de presă poate fi şi astăzi, în anumite privinţe, o bună sursă de inspiraţie pentru descrierea unui sistem perfect pus la punct şi care foloseşte oameni. O clădire rece, masivă şi cenuşie, cu lungi coridoare şi sute de uşi. Mai în glumă, mai în serios, managerii de astăzi ai instituţiei au pus în funcţiune un sistem video prin care îi pot vedea oricînd pe angajaţii birourilor din alte ţări şi pot şi ei fi văzuţi de aceştia, la fel cum făcea "Big Brother". BBC-ul funcţionează ca o şcoală cît se poate de dură. Sînt reguli de fier care trebuie respectate şi care în timp îşi dovedesc valoarea şi eficienţa, dar care fac şi multe zile amare angajaţilor. Unii se simt încorsetaţi. Alţii se chinuie din greu pînă cînd reuşesc să atingă nivelul jurnalistic cerut. Uneori însă, constrîngerile severe produc defulări pe măsură. Un fost coleg îmi povestea că prezenta odată la microfon o emisiune de ştiri împreună cu o fată care făcuse gimnastică. Ea devenise o ţintă a dăscălelilor şefilor. Mereu aveau să-i reproşeze ceva şi cu cît o pisau mai mult, cu atît ea îşi pierdea încrederea în sine şi greşea mai des. În acea emisiune " povestea colegul " ea s-a bîlbîit, şi-a încurcat ştirile şi totul a ieşit prost. Cînd transmisia s-a încheiat, era foarte tulburată. Se gîndea cu groază la noile mustrări ce aveau să vină. Au ieşit amîndoi din studio, pe un culoar lung şi întunecat. El a privit-o nedumerit cum şi-a depus foile pe covor, lîngă uşa studioului. Apoi, fără un cuvînt, ca într-o scenă de film, s-a dezlănţuit într-o serie de salturi şi rotiri neîntrerupte ca într-un exerciţiu la sol sau la bîrnă, pînă la capătul cel îndepărtat al culoarului...