Veşti bune
În spaţiul atît de des criticat al Internetului, în care oricine poate găsi din belşug ştiri false, bîrfe, articole pseudoştiinţifice, păreri absurde şi insulte gratuite, există şi zona mai sigură a continuităţii cu vechea cultură a tiparului, pentru care tehnologia modernă nu este decît un mijloc de conservare şi transmitere – prin digitalizarea cărţilor şi a periodicelor vechi. În bibliotecile digitale, ediţii greu accesibile, la care cel interesat nu putea să ajungă decît foarte greu, sînt la îndemîna oricui, cercetătorul poate accesa de acasă ediţii şi manuscrise preţioase. Am salutat, la timpul apariţiei lor, proiectele de digitalizare care au avut şi la noi rezultate remarcabile: colecţia Dacoromania, transformată în Digibuc (Biblioteca Digitală a Bucureştilor), realizată de Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi care oferea cititorilor un material extrem de bogat – presă, cărţi vechi, dicţionare, cu o specială orientare către bibliografia istorică. Din păcate, în prezent, Biblioteca Digitală a Bucureştilor este doar intermitent la dispoziţia cercetătorului, pentru că traversează de mai mult timp o frustrantă etapă de simplă supravieţuire, cu blocaje îndelungate. Lucruri interesante (dar încă prea puţine) se mai găsesc în colecţiile digitale ale Bibliotecii Naţionale şi pe site-urile altor biblioteci din ţară. Un avans considerabil l-a luat în ultimii ani Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga“ din Cluj – mai ales în ceea ce priveşte digitalizarea presei locale, a periodicelor publicate în română şi în maghiară în Transilvania.
Cea mai recentă veste bună este că şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi a început, într-un ritm alert, să îmbogăţească patrimoniul ştiinţific şi cultural pus la dispoziţia cititorilor prin Internet. Deocamdată, materialele cele mai interesante sînt cele ale vechilor noastre reviste de lingvistică şi filologie. Cercetătorul – dar şi cititorul nespecialist, interesat de istoria limbii sau de etimologie – poate găsi acum, pe site-ul bibliotecii, alături de Anuarul de lingvistică şi istorie literară (deja existent în paginile electronice ale Institutului „Philippide“), Arhiva Societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, dar mai ales Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide“ (înfiinţat şi condus de Iorgu Iordan, la Iaşi) şi Bulletin linguistique (înfiinţat şi condus de Alexandru Rosetti, la Bucureşti).
Specialiştii ştiu că probleme esenţiale ale filologiei româneşti au fost mai întâi formulate şi dezbătute în aceste reviste, în studii citate şi comentate pînă în prezent; pentru nespecialişti, e interesant să vadă cît de europene şi sincronizate cu cercetarea din vremea lor erau aceste reviste, în care se publica în română, franceză şi germană, în care semnau frecvent Leo Spitzer şi alţi lingvişti străini şi care menţineau ritmul firesc al informării ştiinţifice prin zeci de recenzii, intrînd în dialog cu cei mai importanţi lingvişti şi filologi ai vremii.
Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide“ (cunoscut şi prin formula prescurtată Buletinul Philippide) şi Bulletin linguistique cuprindeau, printre altele (în direcţiile dominante ale lingvisticii şi ale filologiei: fonologie istorică şi experimentală, gramatică, etimologie etc.), unele dintre primele studii consistente şi ştiinţifice depre argoul românesc. În Buletinul Philippide, interesul lui Iorgu Iordan pentru limba vorbită contemporană a stimulat apariţia mai multor înregistrări de material inedit din „argot-ul ieşean“, „argot-ul basarabean“, „limbajul mahalalelor“, „limbajul şcolarilor“, argoul militarilor etc. În paginile acestor articole găsim atestări, contexte şi ipoteze etimologice pentru cuvinte ca blat, biştari, a cafti, caterincă, gabor, a gini, potol, şest, şpagă, ţuhaus, a zuli şi multe altele, dintre care destule efemere (şanticler) sau intrate apoi în registrul familiar (banc). În acelaşi domeniu, Bulletin linguistique publica studiul fundamental, urmat de mai multe completări, al lui Alexandru Graur, despre pătrunderea cuvintelor din limba romanì în română, mai ales în registrul argotic (Les mots tsiganes en roumain, 1934).
Înfiinţate în anii ’30 (Bulletin linguistique în 1933, Buletinul Philippide în 1934), revistele au rezistat pînă puţin după război (pînă în 1948, respectiv 1945); desfiinţarea lor era rezultatul unei politici declarate de închidere a legăturilor cu „Occidentul burghez“ şi de generalizare forţată a modelelor sovietice. Noile reviste de specialitate apărute începînd din anii ’50 au avut însă avantajul unor modele solide şi al unei tradiţii respectabile de cercetare filologică – cu care au restabilit legăturile, pe măsură ce presiunea politică slăbea. Ar fi de mare folos completarea istoriei lingvisticii româneşti şi a bibliografiei de specialitate prin digitalizarea acestor reviste, ca rezultat al eforturilor demne de toată lauda ale Bibliotecii Universitare ieşene.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).