Verde la reunificare

30 septembrie 2020   TÎLC SHOW

După vreo jumătate de secol de așteptat la cozi imense în trafic, busculade, țiuit interminabil de claxoane, intersecții blocate și șoferi dintre cei mai anevoioși, istoria a dat finalmente verde reunificării Germaniei, acum 30 de ani, pe 3 octombrie 1990.

Obstacole aveau să mai existe pe drumul post-Război Rece al Germaniei reunite, dar dacă nici Germania nu se pricepe la drumuri, atunci... cine?

Un omuleț luminos își face loc în această istorie. Pe semafor.

În 1961, psihologul Karl Peglau a schițat, în cadrul unui nou plan urban de semnalizare luminoasă a traficului din Berlinul de Est, un omuleț care să poată fi ușor de recunoscut de către pietoni de toate vîrstele (cu denumirea „Amplemännchen”). Pentru a veni și în întîmpinarea celor care aveau probleme în a distinge culorile, psihologul a proiectat omulețul astfel încît și forma să fie sugestivă. Pentru stop, deci pe culoarea roșu, omulețul stă cu fața (pe semafor, evident) la pietoni, cu ambele brațe întinse, poziție care indică oprirea, în timp ce pe culoarea verde, omulețul este înfățișat în mișcare, în pas de mers. Să fie clar mesajul pentru toată lumea. Nu doar clar, ci și simpatic, pentru că domnul Karl Peglau s-a gîndit să îi dea și o alură mai umană figurinei din semafor. I-a pus o pălărie pe cap. Cică s-ar fi inspirat dintr-o fotografie care îl înfățișa pe liderul comunist Erich Honecker într-o zi de vară.

Omulețul de pe semafor din RDG a devenit rapid un simbol foarte apreciat, ajungînd chiar subiect de povești prezentate copiilor la radio sau la televizor. În tot acest timp, în RFG, simbolul de pe semafor era diferit, reprezentînd figurina standard pe care o știm cu toții.

La momentul octombrie 1990, omulețul semnalizator de sorginte comunistă de pe semafoarele din Germania de Est a fost în pericol de dispariție. A fost salvat, ironic, exact de democrație printr-o metodă specifică regimului democratic, exprimarea prin intermediul protestelor.

În urma acestora, care îl proclamau ca un simbol al culturii germane, a fost păstrat, iar în prezent mai poate fi întîlnit la unele semafoare din Germania și în toate magazinele de suveniruri pentru turiști.

Interesant, dacă privim relaxat. La semafor și la istorie.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons

Mai multe