Veaţă meletară

Ceea ce aude, zilnic, mareşalul, de cînd se află în rezervă, e următorul ordin anonim: "Pune-ţi peste şale, mareşale, un mare şal, căci el prezervă de greşale!" "Care greşale?", se întreabă mareşalul, punîndu-şi şalul peste şale, " cel ce prezervă de greşale (noi). l Ceea ce aude, zilnic, generalul, de cînd se află în retragere, rezervă sau orice altă linie moartă, e, în general, această frază, care aduce a reclamă (cam fără nerv şi nici o vervă): "Fularele prezervă de orice refulare. Defularea vine prin fulare. Dovadă, bieţii spînzuraţi!" Numai că pensionarului cu stele, termenul acesta, defulare, n-are cum să nu-i evoce defilarea: frumoasele parăzi de altădată. l Ceea ce aude, zilnic, colonelul, ce nu se află, încă, în rezervă, e soneria ceasului deşteptător, care răsună silnic, dar cu vervă, ca şi cum ar da, mereu, în clocot. Ceasornicul are un fel de clopot, dar mic, care se cheamă clopoţel. Dl colonel, cînd era mic, mai mic (în grad), se apleca din şale, culegînd, cu drag, clopoţei albi. Vina-ncepea cu florile carmin. El se ruga atunci, în gînd, pentru iertarea de greşale, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, amin!