Valoarea echipei naţionale

Meciurile egale cu Albania şi Belarus sînt la fel de egale şi cu valoarea echipei noastre naţionale de astăzi?

Evident că nu! Sîntem mult mai buni, doar că avem ghinion, ne fură arbitrii, n-am avut timp să ne închegăm şi... şi... ei bine, important e că urmează un alt meci. Nu, nu e un meci decisiv, cum n-a fost nici unul în ultimii 2000 de ani. Aici totul se amînă, ca la tribunal, ca la doctor, ca la autostrăzi. Mîine e paradisul. Obligatoriu mîine. Faptul că România nu bate şi nu pierde e semn bun. E semn că trebuie să avem răbdare, că orice e posibil, dar numai de mîine. Dacă am fi bătut, ştiam unde sîntem, dacă pierdeam, ştiam unde nu sîntem. Aşa, ne mai gîndim, mai cugetăm. La fel ca vecinii mei cvasisenili care ascultă de dimineaţa pînă seara emisiile catastrofice ale unui canal de ştiri, sperînd virtuos că vor trăi să apuce şi enunţurile de mîine ale analiştilor apocaliptici, Naţionala trăieşte într-o buclă. Important e să nu ne pripim. Să nu acţionăm visceral. Şi mîine e o zi. Sperăm la un egal cu Franţa, ca să rămînem egali cu noi înşine. Ca să pregătim ziua de poimîine, care ne dă deja frisoane.