Văcuţa noastră
Poate că peste vreo mie de ani copiii vor fi uimiţi să înveţe la şcoală că omul primitiv îşi creştea animale pe lîngă casă sau în mari complexe industriale pentru ca apoi să le mănînce. Poate că în acea societate viitoare, un om care va mînca un animal va fi perceput la fel cum este văzut astăzi un canibal. Va fi ceva pe cît de neobişnuit, pe atît de oribil. Deocamdată însă, nu e nimic scandalos în a-ţi mînca găinile din propria curte, în a fi proprietarul unei ferme de vaci sau în a mînca miel de Paşti, cu multă poftă, ba chiar într-o dispoziţie plină de evlavie.
De fapt, în lume există o mare diversitate în ceea ce priveşte raportarea omului la animale. Dacă în unele medii sau locuri de pe glob cîinele, de exemplu, e considerat nu doar „cel mai bun prieten al omului“, ci aproape un membru al familiei care are parte de tratamente medicale speciale, de frizer, de hoteluri şi de înmormîntare în cimitir special, în alte zone, el poate fi făcut friptură.
În societăţile avansate se manifestă deja un soi de propagandă. Pe de-o parte există cei care duc grija mediului şi a Planetei în general. Pe de alta, sînt cei care duc grija animalelor. De la prima categorie a apărut ideea că industria cărnii ar fi responsabilă de o foarte mare cantitate de gaze cu efect de seră emisă în atmosferă şi, în consecinţă, cine se hrăneşte cu carne, nu face decît să contribuie la menţinerea acestei industrii şi la încălzirea globală, un fenomen care va aduce numai nenorociri Planetei noastre. Un studiu recent al Universităţii Stanford din Statele Unite dezvăluie o adevărată catastrofă ecologică produsă de dezvoltarea fără precedent a industriei cărnii. La prezentarea acestui studiu, presa românească a supralicitat susţinînd chiar că este ştiut faptul că această industrie ar fi chiar mai poluantă decît automobilele. Adică mai bine conduci o maşină puternică decît să mănînci carne de porc. Lordul Stern, fost economist-şef al Băncii Mondiale, susţine la rîndul său că salvarea omenirii ar consta în vegetarianism. Nu mai vorbesc şi despre alt studiu care demonstra că, în general, bărbaţii poluează mediul mai mult decît femeile. Şi asta nu pentru că bărbaţii, cum se ştie, „e porci“, ci din cauză că, printre altele, ei mănîncă mai multă carne de porc. Cînd observi că asemenea feţe subţiri şi cercetători din instituţii prestigioase au ajuns la astfel de concluzii, nu ai cum să nu cazi pe gînduri. Ar trebui să aşteptăm poate şi un studiu despre ce efecte ar avea asupra mediului dacă toţi oamenii s-ar hrăni doar cu plante (ce poluare ar aduce un consum de fasole sporit la nivel mondial).
Din categoria celor care militează doar pentru grija faţă de animale (fără conotaţii meteorologice) fac parte cei ce se opun închiderii animalelor sălbatice în cuşti sau cei care luptă pentru drepturile puilor de găină din incubatoare. În orice caz, în toată această ideologie, există unele probleme cu limitele. Unii separă animalele superioare de cele inferioare (să le zicem rasişti?), alţii condamnă doar actele prin care se provoacă durere oricărei fiinţe. Nu e prea clar cum ar trebui să ne purtăm cu plantele sau cu organismele aflate la limita dintre regnuri.
Tot în lumea civilizată există însă şi o cu totul alt fel de raportare la animale. În Statele Unite s-a înfiinţat un fel de vînătoare pe Internet (ulterior a fost interzisă). Unor păsări sălbatice din anumite regiuni li se ataşa la gît un mic dispozitiv exploziv şi un emiţător. Vînătorul cu un abonament special stătea acasă în faţa calculatorului şi accesa un site pe care putea urmări aceste păsări. Le vîna virtual. În momentul în care le nimerea (ca la jocuri), emiţătorul declanşa dispozitivul mortal. Omul primea apoi acasă, printr-un curier special, pasărea numai bună de gătit.
În Elveţia, bunăoară, sînt oameni care merg la ferme speciale pentru a cumpăra carne de vacă. După cum mi s-a relatat, procedura ar fi următoarea. Cumpărătorul se duce la fermier, vizitează staulele cu vaci şi îşi alege una dintre ele. I se prezintă apoi un fel de hartă a principalelor părţi ale animalului, cam la fel cum e şi pe la măcelăriile noastre. Omul îşi alege de pildă, vrăbioarele, din regiunea şalelor.
Acestea se încercuiesc pe hartă şi în dreptul lor se scrie numele clientului. Vaca nu se taie decît atunci cînd întreaga sa hartă se completează prin cereri venite de la astfel de clienţi. În vremea nu neapărat scurtă pînă la această completare, cei care au făcut deja comenzi mai pot trece pe la fermă să se intereseze cum îi mai merge vitei, cum e hrănită şi dacă s-a păstrat sănătoasă. O pot vizita împreună cu familia, cu copiii. Adică, hai să vedem ce mai face văcuţa noastră.