Uvertură
Una din prietenele mele este Uşa. Mătuşa Uşei este Poarta, cu care, însă, nu-s bun prieten, " cum nu sînt portăreii cu uşierii. De altfel, chiar şi prietenia mea cu Uşa mai scîrţîie, din cînd în cînd: cînd o trîntesc sau o forţez. De forţat, ce-i drept, n-am prea forţat-o, dar cîte-un umăr greu tot i-am mai dat. În rest, mi-e dragă pentru că-i o rază: e raza unui arc de cerc. (Nu mă refer la uşile turnante, nici la acelea japoneze, ce glisează.) E pentru ce aduce cu o carte cu paginile (inclusiv ambele-i coperte) compactate. De fapt, e o copertă fără carte; dar, dacă ştii cum s-o (între)deschizi, ai ce citi într-însa. Coperta-i, dată-n lături, lasă, de obicei, să se-ntrevadă decoruri, personaje, chiar şi intrigi. Multe se ţes în dosul uşilor închise. Eu, însă, nu vorbesc de uşi, ci doar de Uşa. Vara, ea poate fi un evantai: Uşa,-n du-te-vino, adie răcoros... Pe prietenele altora le cheamă Puşa, Nuşa, iar cînd sînt mai bătrîne, Tuşa. " Pe-a mea o cheamă simplu: Uşa. Diminutivul i-ar fi Ushy (cu, evident, sh & y). I-ar plăcea, însă, nişte nume şanjabile în funcţie de propriile-i ipostaze şi manevre: Învîrtecuşa, Jucăuşa, Pituluşa, Capitonuşa, Tiptiluşa. Cînd este prevăzută cu un lacăt, s-ar învoi s-o cheme Lăcătuşa (pentru că nu-i o uşă snoabă, nici stupidă). Tot astfel, cînd e zăvorîtă, s-ar bucura să-i spunem, Zăvoruşa. Dacă aş fi oleacă mai gelos, aş suferi de răul lui Capac, rege sau zeu precolumbian. Uşa mea, însă, nu e o regină, fie şi dacă e "regina" mea!