Unui prieten bolnav
Hei, Peter, Niciodată nu m-am priceput să mă port cu bolnavii, Mai ales cînd era vorba de prieteni foarte buni, Şi n-am fost nicicînd un bolnav priceput Dar am apreciat truda celor ce-mi făceau supă Că nimic nu e mai rău decît să fii bolnav Şi să te îneci în milă de sine Chestie pe care ştiu că tu nu o faci Gheorghe-dracul, aşa cum te pretinzi a fi Dar cel mai rău atunci cînd ai prieteni bolnavi Este să-ţi tragi o moacă înţeleaptă şi să scoţi pe gură platitudini Daâ asta-i soarta, fiecare îşi poartă crucea etc. Pentru că adevărul nu este veşnicie, ci caznă Cazna e ca porcuâ Aşa că mi se rupe inima de suferinţa ta, Peter Rabbit1, omule, Şi mă simt un pic vinovat pentru că rahaturile de care mă plîng eu Sînt nimic faţă de suferinţa cea adevărată Suferinţa ta - Annie spune că ai moralul ridicat şi că-ţi prieşte să nu vorbeşti - Pe mine m-ar scoate din minţi Să nu pot vorbi, să nu pot urla la toţi nenorociţii ăştia Care nici pînă în ziua de azi nu m-au plătit! Laura şi cu mine ne-am luat în cele din urmă un locşor la ţară Žn Munţii Ozark lîngă graniţa cu Missouri Avem trei izvoare şi două peşteri Şi ăsta e locul unde vreau să stau. Ce bine că tu şi Annie Şi toată stirpea voastră aţi descoperit "ţara" acum zeci de ani Şi aţi stat acolo cu deşertul şi florile şi Rio Grande. Pe mine m-a atins destul de tîrziu înţelepciunea, dacă înţelepciune a fost. Nu a fost, sînt sigur de asta. Oricum ar fi, amice, îţi mulţumesc pentru toate chestiile grozave din anii ăştia grozavi Şi verile grozave (chiar şi atunci cînd tipul ăla Cruz2 a trişat cîntînd în spaniolă) Şi o să te văd în vara asta sau la începutul toamnei pentru că Jill Battson m-a invitat să fac o lectură la Santa Fe şi io mi-am amintit ce picioare grozave are aşa că mi-am zis, ce pana mea, pot să-l văd şi pe Peter. Trebuie să-mi pun în ordine priorităţile. Sărutări şi iubire, frate. 1. Peter Rabbit - poet, organizatorul "Campionatului de poezie de categorie grea" în Taos, New Mexico. 2. Victor Hernandez-Cruz - poetul care l-a "învins" pe Andrei Codrescu, la vremea aceea campion en titre, în ediţia din 1996 a "Campionatului de poezie de categorie grea". traducere de Ioana AVĂDANI