Unic, paralel, perpendicular

Cel mai dezonorant gest politic al Partidului Social Democrat de la înființarea sa pînă azi a fost, în opinia mea, „Declarația de la Băile Herculane“. Aici, liderii marcanți ai partidului au subscris, în unanimitate, la o minciună grosolană și la un fals intelectual aberant: doctrina „statului paralel“. Bănuiesc că mulți dintre cei care și-au dat avizul pentru documentul cu pricina înțelegeau nonsensul ideilor pe care le promulgau, dar n-au ezitat să o facă pentru că – nu-i așa? – erau doar „niște cuvinte“: nu se publicau în Monitorul Oficial, nu antrenau consecințe juridice, nu aveau efect decît asupra minților oamenilor. Cei care s-au lăsat captați cu atîta lejeritate în jocul manipulărilor PSD-iste păreau să fi uitat că, tot doar pentru „niște cuvinte“ – superioritatea „rasei ariene“, de pildă –, milioane și milioane de oameni, aparținînd celor mai variate etnii și naționalități, de la evrei pînă la australieni, și-au găsit sfîrșitul în cel de al Doilea Război Mondial.

De cînd s-a lansat, oficial, formula „statului paralel“, n-am auzit nici măcar un lider PSD să încerce să explice, cît de cît, ce e aceea. Doctrina lansată cu aplomb seamănă cu exercițiile „fill in the blanks“ cu care ne-am îndopat în școală: „Statul paralel este compus din…“. Și aici fiecare completează, după plac, cu: președintele României (n-are a face că a fost votat, direct, de către majoritatea românilor), DNA-ul (nu contează poziția lui în sondajele de încredere), George Soros („străinul“ malefic prin definiție, chiar și în raport cu ungurii, care s-au străduit să-i închidă Universitatea Central Europeană), Uniunea Europeană (cu MCV-ul și OLAF-ul ei cu tot), SUA (să plece ambasadorul puterii imperialiste!), CSM-ul (ce fel de „garant al independenței Justiției“ mai e și ăsta, cînd nici ei înșiși nu reușesc să ajungă la un consens?), Procuratura Generală (omul lui Iohannis), BNR-ul (refuză să facă leul mai puternic decît dolarul), băncile (sug sîngele poporului), corporațiile multinaționale (se gîndesc numai la profit), protestatarii din stradă (sînt fie mituiți, fie prostiți), opoziția politică (s-a înhăitat cu golanii din stradă), ONG-urile (știm noi cine le plătește!) ș.a.m.d. Pe scurt, „statul paralel“ este compus din oricine, persoană juridică sau persoană fizică, este de altă părere.

Acum o vreme, Ministerul Educației Naționale a luat inițiativa de a curăța mafia manualelor și a auxiliarelor școlare din România, revenind la formula totalitară: o parafă + o editură +, după toate probabilitățile, un manual. (În România comunistă, la inaugurarea celui de al doilea canal de televiziune, a apărut următorul banc: pe TVR 1 se dă… știți ce, iar pe TVR 2 e în permanență un domn care face semn mustrător cu degetul: dă pe 1! Bancul n-a fost departe de adevăr.) „Reforma“ propusă de MEN în domeniul resurselor educaționale părea, la început, o glumă, o manevră propagandistică pentru ca ministerul să-și acopere incompetența. N-a fost așa.

M-am aflat printre cei, nu mulți la număr, care au denunțat enormitatea unei astfel de samavolnicii. O să trec protestul meu în CV la rubrica pe care mă gîndesc să o inaugurez, aceea de „cavaler al cauzelor pierdute“. Motivul dezavuării a fost, în esență, unul simplu: manual unic înseamnă, vrem sau nu vrem, opinie unică, adevăr unic, partid unic. Între timp s-a dus cu „educația paralelă“ care ar fi putut germina, în viitor, cine știe ce alt „stat paralel“.

În curînd vom putea vorbi nu numai despre „manuale paralele“ – denumirea nefericită de „alternative“ lăsa măcar deschisă sugestia unei posibile „alternanțe“ –, ci și despre frigidere paralele, conturi paralele, dorințe paralele, cărți paralele și tot așa.

Pe cînd scriu aceste rînduri primesc un telefon de la soție, care mă anunță, printre altele, că s-a terminat cu „Justiția paralelă“. Camera Deputaților a încheiat maratonul reglementărilor privind Statutul Magistraților. Vom avea, în fine, o Justiție unică și inamovibilă – de partid și de stat. PSD-ul izbutește să reinstaureze concordia în rîndul puterilor statului, spre liniștea și prosperitatea majorității alegătoare și a aleșilor ei. Ajunge cît ne-au tras de mînecă fie Curtea Constituțională, fie Comisia Europeană, fie Comisia de la Veneția, fie Antena 3 sau România TV că prea mulți hoți nevinovați au fost băgați după gratii, în condiții intolerabile de detenție. Sîntem un popor curat și integru, care-și hotărăște singur conducătorii.

Poate că totuși PSD-ul are dreptate: în România de azi coexistă nu state, ci națiuni paralele. Își vor da mîna și se vor pupa tandru pe ambii obraji la centenarul Marii Uniri, în costum de gală, cu cioareci și ie. Poate doi trei instigatori vor mai cîrti de pe margini, cu mască de carnaval pe față și cazier la poliția perpendiculară. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.