Unde-i uichendistul? La Păcuiul lui Soare

Aproape de Ostrov e Păcuiul lui Soare. Numele e de civilizaţie inexistentă pe vreo hartă. Şi aşa şi pare. Insulă scăldată în mijlocul Dunării, insulă ce taie Dunărea, Păcuiul lui Soare, după unii cercetători, chiar cetatea Vicina, a fost un port de secol X. Din măreţia de atunci s-au ales numai pietroaiele. Pietroaiele vechi sînt învelite-n frunze de toamnă sau în ape cît pomii. Nu poţi ajunge acolo decît pe nişte serpentine lungi, prin nişte pustietăţi cu fereastră spre Dunăre. Să nu te opreşti din drum vreo clipă: te mănîncă cîinii, costelivi, flămînzi, lipicioşi. Am coborît o dată şi foamea lor era ca o furie, s-au repezit spre mine şi s-au făcut preş pe loc.

Am ajuns la o barieră: Sit arheologic. Acolo era. Portarul dădea cu mătura prin casă. Şi l-am rugat să mă traverseze spre cetate. Era tînăr, cu tuleie pe faţă şi pe buza de sus. A tras de vîsle fără crîcnire.
„Sînt mistreţi pe aici, dar mai rău mi-e frică de oameni. Vin în gaşcă şi atacă situl.“
„E lume pe aici numai vara, vin istoricii, pînă vara, trei anotimpuri, nici ţipenie.“
„Au dat drumul la vînătoare şi de-acum numai împuşcături o să am zgomot. Mistreţ şi păsăret.“
„Peşte? Numai albitură.“
Ostrovit, fabrica de vinuri, otrăveşte Dunărea.Insula e inundată frecvent. Dunărea se răzbună acum, după ce sute de ani ea a fost înfrîntă, „sînt apele cît copacul“.I-am dat 10 lei, chiar dacă nu-mi ceruse.
Unde-i iar uichendistul? La Călăraşi
Ordine şi curăţenie. Acum, la cîteva ore după Călăraşi, senzaţiile mi s-au aşezat. Precum oraşul e aşezat şi el. E o senzaţie a istoriei care şi-a făcut treaba. Boierimea-negustorimea şi-a făcut casele, gata, şi-a încheiat rolul istoric. Comuniştii au lucrat şi ei la Călăraşi, gata, şi-au încheiat şi ei rolul. Grădina zoologică are mîndria ei. E pusă bine deoparte. Călăraşiul e bine delimitat. Zoo la zoo, combinatul prăbuşit la combinat prăbuşit. Statui la statui. E un oraş făcut de un copil ordonat. Nu străluceşte prin nimic, dar are de toate.
Părăsire. Pentru că-i eveniment.
Iarăşi zi de 13: ghinion că n-am putut vedea Muzeul Dunării: „plecăm la o şedinţă“ şi nici că nu l-am întîlnit pe redactorul-şef de la Pămîntul, opozantul lui Evenimentul de Călăraşi, plecaţi cu toţii la o sărbătoare la Consiliul Judeţean, nu ştiu cîte sute de ani de liceu local.
E multă statuie în Călăraşi.
De la preaurecheatul primar vechi la Burebista-Decebal-Dromihetes-Carol I, voievozii neamului s-au adunat la sfat în Călăraşi. Statuile nu depăşesc nivelul didactic. Şi, de aceea, Călăraşiul cred că poate fi un bun oraş ca material didactic. Ştiţi cum ne scoate învăţătoarea să ne arate natura la orele de biologie de clasa a III-a? Pe materii: ai case negustoreşti-ai blocuri-poţi preda istoria mergînd la faţa locului, aşa cum tot pentru istorie, ai statuile voievozilor. Mergi cu şcolarii şi le arăţi la faţa locului, uite ăsta e ăsta, ăsta e ăsta. Grădina zoo e bună pentru materiile: zoologie-biologie. A, pentru artă abstractă e bun Călăraşiul. Are. Din fier de la Combinatul făcut praf, se înalţă un păianjen, diverse turbine, încovoieri, o lupoaică cu capul căzut.