Un sport la Răsărit

19 iulie 2017   TÎLC SHOW

După ce ai cîştigat oarecum fără mari probleme al optulea trofeu la Wimbledon, poţi spera şi la al nouălea?

Poţi spera şi la al 99-lea. Poţi spera la orice cînd eşti Roger Federer. Nu e vorba de număr (Nadal are zece Roland Garros), ci de ideea că pe acest om îl va scoate din circuit doar, cîndva, oboseala gloriei şi o carne mai puţin elastică, deşi nu e nici asta foarte sigur. Federer e un rege uriaş fără să fie un tiran necruţător. Nu ai, ca la Djokovici sau Nadal, tentaţia de a lua o puşcă, să-i răzbuni pe sărmanii lor oponenţi. Nici Federer nu ia prizonieri, dar la el nu ­simţi lucirea mefistofelică, de nebunie absolutistă, pe care o poţi zări la alţii. Federer te bate simplu, curat, fără gesturi inutile, fără – scuzat să fiu – să-şi scoată lenjeria intimă din locuri şi mai intime înainte de fiecare serviciu sau să facă şpagaturi imposibile. La o vîrstă cînd alţii de mult îşi numără banii, Federer îşi numără gemenii şi perfect paşii pînă la următoarea minge. E un tip care pluteşte. Deşi pare robotic e mai uman decît majoritatea. Două lucruri esenţiale care îl deosebesc de colegii lui milionari: e singurul care a cerut vehement controale antidoping serioase în tenis (apel rămas, din păcate, fără consecinţe într-un sport obsedat de bani, frişcă şi căpşune) şi are o soţie din categoria doamnelor după care nu întorci automat capul ca după un produs de sinteză. E un lucru rar. Şi e foarte greu să pricepem cum de un tip cu atîta succes s-a păstrat atît de firesc, nu a luat-o pe arătură, nu-şi umflă muşchii (la figurat şi mai ales – o, da! – la propriu) şi cum de nu are în dotare vreun manechin, ba chiar două sau trei. Poate pentru că e elveţian? O fi contînd şi asta. Federer e speranţa că, cine ştie, lumea sportului nu o va lua razna. Un om pe care îţi vine în mod natural să-l îmbrăţişezi. Federer e o bucurie.

Foto: wikimedia commons

Mai multe