Un sport la Răsărit

De ce e de urmărit în mod special Turul Franței de anul acesta? 

Pentru că e precum cutia de bomboane a lui Forrest Gump. Trece prin toţi munţii Franţei – Vosgi, Jura, Masivul Central, Pirinei şi Alpi –, distribuind dificultăţile şi oportunităţile practic pe tot parcursul, şi nu doar concentrîndu-le în ultima jumătate. Chris Froome, marele favorit, era cam speriat pe chestia asta, ceea ce e un semn foarte bun. Există puţine sosiri la altitudine, care favorizează oameni puternici în picioare, şi multe porţiuni în care curajul, inspiraţia, un plan bine făcut şi un pic de noroc pot prevala asupra fleicilor de carne brută. În plus, e un platou de posibili câştigători mai mare, în principiu, ca în alte dăţi. Şi cîţiva „artificieri“, precum Contador, Aru, Pinot sau Bardet, care pot oricînd arunca în aer cursa. Turiştilor vizuali le e propusă o schimbare constantă de peisaj. Foarte variat. E un Tour atipic, ca o scenă pusă pentru un spectacol cu tot felul de trupe, de la dramă grea pînă la commedia dell’arte. Vor fi multe poveşti. Nu toate vesele. Deja unii au trecut prin patul de spital. E şi multă emoţie, ieşită din adîncuri. Kittel, învingătorul etapei a doua, după un start în ţara sa natală, Germania, a plîns îndelung. El şi alţi cîţiva „născuţi“ în epoca post-scandal de dopaj au mers pe un drum cu spini, şi nu doar pentru roţile lor, ca să ajungă să nu mai fie întrebaţi ce îşi bagă în vene. Visul lor a fost să nu mai fie paria în patria lor. Turul Franţei e despre ceva profund uman. În privinţa asta, sorry, nimic nou!