Un sport la Răsărit

Barcelona poate orice? 

Dar grecii au putut, la Marathon? Erau vreo 11.000 faţă de 125.000 de perşi. Ceea ce e echivalent cu un 11-0, nu doar cu 4-0. În general, ţi se întîmplă ceea ce nu-ţi poţi închipui. Era prea de tot ca Barcelona să-i întoarcă pe cei de la PSG după aşa o ruşine suferită de flăcăii lui Luis Enrique la Paris. În asemenea situaţii, curajul unora, şi deci şansele lor, se construiesc pe slăbiciunea celorlalţi, dată tocmai de adăpostul unui rezultat „de nerăsturnat”. Finalmente, ajung faţă în faţă unii care nu mai nimic de pierdut (nici măcar chiloţii, că reveniseră cu ei în vine din Franţa) cu alţii care sînt în postura bizară de a fi calificaţi fără să fie cu adevărat. Disperarea face restul. Disperarea cotropitoare a „golanilor” Barçei dinaintea celei autoanihilante a „corporatiştilor” PSG-ului. Nu că e Barcelona, dar contează şi asta. Contează să mai simţi ceva în fotbal. S-a vorbit despre penaltiurile date gazdelor, care au fost şi n au prea fost. Rătăcirea arbitrului (dacă erorile au fost nevinovate) poate fi şi consecinţa unei frenezii a pătrunderilor în careul celorlalţi, pînă acolo unde simularea nu a mai putut fi distinsă de realitate. Asta înseamnă să-ţi provoci destinul. Ne enervează multimilionarii Barcelonei, plini de ifose, tatuaje, gagici de lux şi maşini unicat. Dar în acel meci s-au dezbrăcat de toate astea şi au jucat cu maţele. Au folosit toate trucurile, talentul şi blestemele ca să-şi îngheţe adversarii. Şi au reuşit. Cu dedicaţie pentru cei care credeau că terenul de fotbal s-a transformat în clădire de birouri.