Un sport la Răsărit

Viitorul lui Hagi a devenit prezent? Echipa e pe primul loc chiar şi după o înfrîngere. 

Viitorul e contorsionată între azi şi mîine. În ciuda unui succes evident, e victimă a alergatului după doi iepuri. Cea mai sănătos construită echipă se îmbolnăveşte brusc cînd vine vorba să toarne talentul în performanţă la joaca din curtea băieţilor mari. Cu toţii ne întrebăm dacă scenariul de anul trecut se va repeta – adică, după o primă parte de sezon excelentă, o cădere tăcută. Există semne. Castana dureroasă luată de la Astra, o echipă vîrstnică, obosită după un meci de Europa League şi pradă unor aberante războaie interne, e ca un găinaţ căzut pe cămaşa albă, într-o zi de vară şi de lene pe puntea unui iaht. Poate prevesti o furtună. Între modestie şi laudă de sine, soliditate tactică şi brambureală aiuritoare, talente certe şi jucători reşapaţi, Viitorul pare să stea ca între două valuri, niciodată pe coama unuia sau altuia. Dar e limpede că acest club e ca un ultim recurs al unui sport cangrenat. De aceea ne şi pasă mult, poate prea mult (ca să copiez sloganul unor colegi) de această întreprindere. Hagi face excelent două lucruri: creşte jucători şi pune pe teren cea mai frumoasă echipă a Ligii. Şi în aceeaşi măsură ratează, deocamdată, două obiective: impunerea jucătorilor lui în străinătate şi constanţa rezultatelor pe un întreg sezon. Le poate reuşi pe toate? E poate cea mai importantă întrebare a fotbalului nostru. Din fericire, timpul e încă de partea lui. Dar, cît ar fi de înţelegător, e şi el un patron care îşi poate pierde răbdarea.