Un sport la Răsărit

În România vom avea două Stele şi o Astra. Ne pregătim de eclipsă?

Da, cu atîţia monştri cereşti ne pu-tem aştepta fie la o supernovă, fie la în-tuneric absolut. Avem un cosmos sur-prinzător. Legile lui bizare îl fac cum-va să funcţioneze într-un mod ca-re spune destule despre ceea ce sîn-tem. La Steaua, ca şi la Astra, campioa-na, regula de frunte e cea cu şutul în fund şi pasul înainte. E un sistem ve-ri-ficat. Rapidul lui Răzvan Lucescu fă-cea performanţă în răspărul zgîrceniei lui Copos. Astra, un fel de Rapid après la lettre, parcurge paradisul într-o stare infernală, părînd că de fiecare dată vrea să demonstreze ceva unui patron care a părăsit-o financiar. Pe cît i se cîntă prohodul, pe atît e mai vie. Ultima performanţă (calificare în șaisprezecimile Europa League) e uriaşă pentru o echipă care era aproape de a arunca prosopul în urmă cu cîteva luni. Steaua părea că se plictiseşte. Nimeni nu se putea pune cu milioanele ei. Ei bine, s-au gîndit unii, cu Steaua nu poate concura decît Steaua! Şi iată cum apare Steaua Armatei, susţinută de mulţi dintre cei care au luat Cupa Campionilor. Acum să vezi bătălie şi nebunie! De partea asta se văd ambiţia şi suflul fanilor, de cealaltă se simt năduful şi muşcătura orgoliului. Hai la lupta cea mare, copii! Noi cu noi, cel mai tare război!