Un sport la Răsărit
Tot de la Hagi aşteptăm salvarea fotbalului românesc?
Salvarea vine de la cine o pregăteşte. Pară mălăiaţă nu pică. Hagi a înţeles instinctiv un lucru după ce s-a dat cu capul de pragul de sus al antrenoratului ca selecţioner al Naţionalei: că are un dar, acela al primei cărămizi. Hagi construieşte jucători în vreme ce alţii se plimbă prin aer, de unde cad dizgraţios. Fostul fulminant nervos, actualmente antreprenor vehement, s-a zidit ca Meşterul Manole la temelia afacerii sale, de unde mitraliază întreg universul cu acuzaţii de atentat la proiectul său şi cu jucători de mare perspectivă. Hagi are dreptate să fie disperat: incubatorul său nu merge cu bune intenţii. Salvarea e pe bani, iar el şi-a îngropat banii în acest pămînt nelucrat de decenii. Acum scoate poame care arată bine, deşi nu sînt toate bune. Iancu şi Chiţu au luat ochii, dar nu şi inimile. În schimb, Florin Tănase a păşit de la Viitorul la Steaua ca dintr-un autobuz în altul. Benzar a reuşit să uimească de la primul meci în Naţională. Iar Răzvan Marin a dat lovitura devenind vedetă peste noapte, la 20 de ani, în Armenia. Victima acestor reuşite e chiar Hagi. Ca să îi crească s-a făcut carne vie. A muşcat în dreapta şi stînga, pe drept sau pe nedrept. A făcut toate războaiele şi le mai face. Nu poate altfel. Şi cred că nici noi.