Un sport la Răsărit

Am ajuns să avem o competiție de snooker de înalt nivel la București, chiar zilele acestea. Se poate spune că ne-am rafinat?

Adică banii noştri de ce n-ar fi buni? Despre rafinament, nu ştiu. Snooker-ul e o activitate cu mulţi privitori. De curînd, şezînd cu nişte prieteni la o masă de pub, am constatat că una dintre camarade era cu ochii numai la televizorul plin de tacuri şi bile. Aşa că European Masters la Bucureşti e numai bine. Cu sportul e ca şi cu societatea de consum: unii produc şi alţii consumă. Ghiciţi de care parte a banilor ne aflăm! OK, e bine că îi avem de dat. Nu altfel au făcut şi asiaticii cu Formula 1 sau cu fotbalul european, pe care l-au adus să-şi joace trofee în deşert, în poluare sau în umiditate maximă. Noi îi ducem pe O’Sullivan şi Selby la Circ. Minunat. E locul lor, sînt adevăraţi acrobaţi, doar că nu jonglează cu legile fizicii la verticală, ci la orizontală. Ar fi şi mai tare ca acest eveniment să nască emulaţie, să putem da în timp ceva performeri în sportul ăsta. Deşi nu e neapărat nevoie. Ce, dacă Roger Waters aduce The Wall în faţa Casei Poporului înseamnă că trebuie să dăm şi noi lumii vreun Pink Floyd? Nu. Nu se va întîmpla. Despre asta e vorba, despre un spectacol care trece prin tîrgul nostru. Şi cu cei mai buni de acum, nu de acum 40 de ani. Propun deci să ne bucurăm de acest regal. Eroii ies din televizor şi aterizează lîngă noi. Magie!