Un sport la Răsărit

A revenit vremea lui Piţurcă?

A venit vremea să se schimbe vremurile. Sau să ne mai lase în pace cu fotbalul lor! A venit vremea ca unii să meargă la culcare şi unii să se trezească. A venit vremea cînd nu mai e vreme de pierdut. Sau pierdem definitiv contactul cu acest pachebot uriaş al fotbalului, naufragiaţi într-un ocean de regrete şi acreală. E un timp de răscruce în care glumele proaste nu mai au loc. Două lucruri: să obligăm Naţionala care există încă să joace fotbal cu orice preţ, chiar şi cu acela al ratării unui turneu final, şi să fie construită alta care să ne spună ceva consistent, în sens estetic şi de performanţă, peste 10-12 ani. Nu mai e vreme de micisme, bricolaje în curtea din spatele casei. Disproporţia dintre bogăţia de bucurie a fluviului galben al suporterilor acoperind bulevardele şi stadioanele Parisului şi sărăcia de exprimare fotbalistică (să nu mai zic gramaticală) a selecţionatei arată un decalaj colosal între civilizaţiile acestei ţări. Nu, nu mai e vreme. Dacă vrem să mai avem un fotbal. În rest, de mici afaceri de colţul străzii sîntem sătui şi de certurile lor pe cadavrul acesta în descompunere. Cîte un transfer în Arabia sau China va face fericite cîteva familii de jucători. Atît. Acela nu va mai fi fotbal, ci un fel de ţurcă. Pi.