Un sport la Răsărit
Bătălia cu meldonium-ul se dovedește mai grea decît competițiile olimpice?
Meldonium-ul în sport e o acadea într-un magazin de plăcinte bucovinene. O glumă. Problema e, azi, drumul invers al sportului. Fostul director al laboratorului antidoping de la Soci, dr. Rodcenkov, a făcut o dezvăluire care se perpetuează cu forţa şi groaza unui cutremur fără sfîrşit. Forţele speciale ruseşti ar fi pătruns noaptea în zona în care se ţineau probele de urină de la J.O. de iarnă, pentru a le altera. Aşa că bombonelele Maşei sînt din ordinul dramelor cehoviene raportat la explozia de la Cernobîl. Evoluăm în buclă. Ca orice virus care nu este exterminat la timp, comunismul a suferit mutaţii virtual rezistente la orice se găseşte pe piaţa morală şi de drept a zilelor noastre. Pe vremuri, sovieticii îşi asumau baroasele date în capul planetei în numele idei lor trăsnite despre idealul uman (evident, unul fără oameni). Acum nu mai există ideologie şi nici reguli. Statele sînt cotropite de omuleţi verzi, iar laboratoarele sînt bîntuite în creierii nopţii de ţestoase ninja. Toţi aceștia vin de pe Marte, unde, din fericire, n-a pus încă piciorul nici un american. E clar. Sportul a ajuns din nou un fel de rachetă cu rază lungă de acţiune propagandistică. De acum, ne rămîne doar să mai inventăm un Samaranch care să distribuie dreptate tuturor precum rabinul din Buhuşi şi să pună iar pe picioare o ediţie olimpică gen Seul 1988, în care s-a dat liber la injecţii. Ne vom iubi pe tunuri şi vom purta pantaloni evazaţi. Sper doar să nu ne întoarcem în timp chiar pînă la al Doilea Război Mondial.