Un soi de turism

30 iulie 2007   TÎLC SHOW

Duminică şi căldură mare. Oamenii încearcă să se retragă mai spre munte. Pe drumul îngust ce duce din Podul Dîmboviţei la Peştera Dîmbovicioara e plin de maşini. Merg încet şi cauciucurile sfîrîie pe pietrişul de deasupra betonului. Touareg-uri şi Nissan-uri, Subaru şi Oltcit-uri caută locuri de parcare. E cald chiar şi în cheile adînci ale Dîmbovicioarei. Žntr-o dubă se zăreşte o burtă mare. Un şofer fericit, în chiloţi şi ras în cap. Are scaun pneumatic, iar la gropi, burta şi ţîţele pline de păr şi tot ce mai are el saltă uşurel în sus şi-n jos. Pe marginea apei, oamenii stau la picnic, înghesuiţi unii lîngă alţii. Mi-amintesc că sîntem vreo şase miliarde pe o planetă încinsă. Mă cuprinde o senzaţie de claustrofobie mondială care mă ţine departe de peşteră, chiar dacă ştiu că acolo trebuie să fie ceva mai răcoare. O femeie care vinde brînză şi cîrnaţi pe marginea drumului mă strigă să n-arunc la coşul de gunoi o sticlă de plastic. O vrea ea. Cică le umple cu sirop de zmeură. La terasa localului de lîngă peşteră au pus un acoperiş transparent, de plexiglas. Žnăuntru e zăpuşală, frigiderele nu mai fac faţă şi berea e caldă. "Băgaţi-o, dom’le-n peşteră", zice un client. La masa de alături stau doi bărbaţi nebărbieriţi şi două femei cu mult metal printre dinţi. Ei sînt în maiouri, fără mîneci, ele - în pantaloni trei sferturi. Clefăie nişte mici. Genul care fac turism odată la zece ani. Unul din cei doi, un tip uscat şi cu colţurile gurii marcate de riduri adînci, face un comentariu la adresa unei femei corpolente cu nişte sîni uriaşi, care trece pe afară. Celălalt rîde cu gura plină, în vreme ce nevasta primului, ofuscată, rămîne cu o scobitoare suspendată în aer şi reacţionează: "Ce, mă, au început să-ţi placă vacile?". Toţi rîd cu gura plină de mici cu muştar. Mă uit în altă parte şi văd din nou duba care se întoarce încetişor, cu şoferul în chiloţi, cu burta şi toate celelalte tresăltînd uşurel pe hopuri, ca şi la ducere. Pe terasă, cei doi nebărbieriţi însuraţi, în concediul lor cu neveste, au descoperit altă ţintă. O chelneriţă cu pantaloni scurţi, bronzată şi agilă, la vreo 35 de ani. Cei doi îşi dau coate şi încearcă să-i atragă atenţia. "Fătucă!", strigă unul din ei. Femeia pare că ştie la ce se poate aştepta, aşa că trece cu privirea de un albastru absent pe deasupra mesei lor. "Uite, bă, că nu ne bagă în seamă. Doamnă!". Abia atunci, chelneriţa se face că-i descoperă şi îi întreabă ce doresc. Cei doi behăie ca Beavis şi Butthead, de faţă cu nevestele lor. Unul se scarpină în cap şi mai cere două beri. La intrarea pe terasă se vînd ilustrate, jucării colorate şi suveniruri. Patronul, creţ, cu burtă, cămaşă în dungi şi mustaţă, se joacă cu un fel de arici de plastic gonflabil, pe care dacă-l învîrţi în aer, luminează în mai multe culori. Apare chelneriţa cea tînără cu berile pe tavă şi se apropie de el. Ži spune ceva la ureche, cu un picior ridicat pe vîrf şi celălalt în aer, cu tocul sabotului aproape atingîndu-i pantalonii scurţi. Mustăciosul, cu vreo douăzeci de ani mai bătrîn ca ea, o apucă de mijloc şi o pupă cu foc pe gît. Femeia ajunge la masa celor doi nebărbieriţi cu nevestele lor. Bărbaţii au văzut scena şi nu mai comentează nimic. Mă ridic şi plec în sfîrşit spre fierbintele nostru Bucureşti. Pe drumul de beton, mă înscriu în coloana nesfîrşită de maşini care lasă în urmă dîre de praf.

Mai multe